Silvia Goteanschii

Era lună plină și liniște, banale și plictisitoare discuții despre o moarte care îmi părea frumoasă și chiar așa era, pentru că înșelase asimetria, așa cum eu pe tine cu un iepure, primul

o noapte ca o rană mereu deschisă cu fluturi-soldați lângă pat cu tobe care îmi bat în cap cu tine tăiat dintr-un măr cu tine heliomarin dintr-un vis cu soare și aer de mare cu

așa e când ești doar muzică într-un oraș al surzilor paznic lângă propriul trup când lupii din pădure îți adulmecă demența și teama că devii animal înțelegi că ești rece și te bagi

azi a fost despre conștientizare am înțeles că nu sunt invincibilă și că dragostea încă mă poate ucide mai rău ca țigara sau ca lipsa ei nu e la fel de rău ca atunci când visezi că moștenești

pe-afară mirosul de ficțiune a acaparat întreg orașul de azi înainte avem același țesut muscular aceeași greutate somnul îmi plutește pe retină ca o capsulă cu grăsime într-un

cică s-au făcut autopsii anul acesta la noi în oraș și s-au descoperit inimi foarte haioase ciudate inimi pizza inimi ferrari inimi manea se zice că au fost cântărite atent cu mare

în depărtare de după zid izbucneşte o strălucire ca un astru nemaivăzut şi oamenii se scoală din paturile lor se ridică de la mesele lor şi merg o dată cu mine și puterea mea creşte

am zis fustă verde și totul a devenit mov zeițe mici de fum dansau prin salon marșul funebru a lui Chopin erai ca un câine ud lovit de un domn elegant cu joben poate de asta mi-ai rămas

am visat că dormeam pe un pat cu petarde te-am visat se făcea că erai cald iute și edemațiat umblai prin mintea mea înarmat căutând locul acela cu trandafiri albi și guimbarde dar visul

neîncrederea îmi ronțăia din răsărit ca un șoarece din ușa de la casă credeam că limita mea e sobrietatea și digestia uneori panica și contrapunerea cu lumea electrică din creierii mei ascunși

suntem într-o cameră întunecoasă a capului într-un tablou din viitor în care ne pierdem mințile foamea și gura ta dezlănțuită mă înconjoară ca un fort puternic iar ochiul de aragaz

voiam să-ți spun aseară că Marte s-a însurat că oaia care mănîncă floarea a mai făcut niște oi că cei mai proști sunt deștepții și că nimeni nu mai are nevoie de noi voiam să-ți spun

D. Această javră de care ți-e milă, pe care zici tu c-am ucis-o, te-a făcut om. Ai acum dreptul să strigi: - Priviți, priviți, ce femeie frumoasă și cultă a ucis acest animal. Dar binele și

Stăteam într-o grădină fără gard, dar după gard stătea un virtuoz. Cînta din carnea mea și dintr-o ură pentru femeia care nu cînta într-o grădină care nu era a mea. Sărbătorea ceva ciudat,

câmpul era azi ca o imprimantă de ultimă generație doi cocoși veseli și verzi umblau prin ochii mei ca și cum nu s-a întâmplat nimic iar eu aveam planuri mari cu câmpul acela și cu

pe afara copiii se jucau fericiţi capul tău era mingea lor se rostogolea pe niște scări fără vreo logică anume durerea mea era sclipitoare cerul era o aeroambulanță îngerii cu demersul lor

niște nori mari de uraniu se întindeau peste mișcările mele unii și-au deschis apogeu sau găinării ori s-au apucat de politică numai eu dragul meu te-aștept îngropată într-o stare

hei el locuia departe foarte departe în moartea unui pescăruș eu eram cea care îi plimba moartea îi dădeam senin și stânci și scântei apoi am greșit și-am băut cu moartea lui un cocktail

aici în orașul nostru ipotetic unde cuvintele fac din oameni minuni rolul tău este să-mi creezi panica pentru că tu poți poți fi reglatorul meu de sânge de circumvoluțiuni ține bine

mi-am luat frica de gât și am speriat-o făceam mâncare pentru familia mea frumoasă tot mai frumoasă tot mai frumoasă da în ciuda limbilor boeme și a cârpacilor de zvonuri am luat-o de gât și s-a

multă vreme am fost prizoniera unghiului trist iar această bucurie m-a întors cumva pe dos masa mea de scris e prea netedă scaunul prea înalt și scrumiera prea plină când un soare străin