Silvia Goteanschii

A început sezonul vînătorilor de ani și bani pentru că o poșetă de la Prada (sau o curea) este tot ce-au visat și poate tot ce-au meritat, însă zborul dedesubtul tuturor hainelor și

Era o lună cât cuprinde starea: luminile spărgeau mărgăritare, ea - nuci, el - scoici și toată marea se-nvolbura de-atâta așteptare. El tânăr și poet, ea muritoare - murea adeseori lângă

Te las să pleci. Am scos de pe hartă micul oraș, ruina pare să câștige teren. Deși, pe ambele părți ale coastei, indicatoare arată alt sens. Modelez mici dinozauri, mintea și ce-mi trece prin

Dragostea e țâșnitoare - legăm iarba strâns cu garoul și adormim. Trecem noi și de iarna asta cu sărutări, cu blănuri pufoase, cu spirt sanitar. În spatele fulgilor trebuie doar să

Prima condiție ca să urci aceste scări e să-ți scoți pantofii de lac și costumul office, să pui între realitate și iluzie semnul egal. Să rămâi gol, pe dinafară, dar pe dinăuntru să auzi

Tu răzuiești cu lama vopseaua groasă de pe geam, eu încă văd prin tine mestecenii din curte, Nu știu cum să-i spun exact, dar ea este neagră. Afară nu e primăvară, deși vreau să curgem ca

Tata tăia lemne cu drujba și țipa la mine: ține, ține lemnul îți spun, stejarul tremura, pentru că eu tremuram și eu leșinam, și stejarul cădea și tata urla iar ține lemnul, se strică

Ce veselă sunt în dimineața asta, dragul meu, sunt ca o revărsare de râu pe tapet, pe podea, în ciupicii cu veverițe, apa mi se scurge din plete ca Jiul care străbate Oltenia, trebuie să

Stai la pânda sub pod, aștepți de dimineața până seara târziu. Uite că-ți vine doar un țiuit în urechi. Misteriosule domn, îmi fac lanț de prins păsări, de gâtuit. Când voi sălta, ai să

cei vii ne gîndim uneori ce-ar fi dacă n-am muri niciodată și dacă nu reușim să credem în gîndul acesta construim scenarii și facem din moarte o taină construim un bine suprem din lut

Tata a cules toate viile, toamna e roșie ca un manifest, ce facem, tată, cu atîta vin, îl întreb, tata nu zice nimic, tata, atunci cînd mi-e greu, își ia cheile și se duce în beci,

am sentimentul acela absurd că sunt urmărită pe strada pustie de un criminal și numai vântul îl înțelege și mă ține pe loc am sentimentul acela că doare foarte adânc ca într-un

stelele cad și cad dumnezeu e un trecător care se întoarce de la muncă cu o plasă de pâine și dulciuri pentru copii aproape că am strigat dupa el săracule dar ceva bogat în privirea

caut ca pe o greșeală gramaticală în caietul meu cu ninsori orașul în care te-am lăsat să regenerezi cad raze unde laser peste organele tale uimitoare și pline de lumină memoria mea se

Și dacă totuși va veni ziua când îmi vei spune că pleci, îmi vei spune că pleci foarte hotărât și senin, îmi vei spune asta undeva pe un deal, cu miros de grătare și țipet de copii

Noapte de noapte urc pe o stâncă, cu lumânarea în mână, departe, la capăt de om. Caut lup, să despoaie această piele de rău. Îi dau de mâncare, îi ating colțul dur, până face lumilor bune

Să te mai văd o dată, ar fi ca și cum aș vedea, din nou, după ani de zile închisă-ntr-un beci, soarele ! Dar eu vin din generația frigului, căldura ta m-ar înduioșa doar pentru câteva

când te vedeam pe geam trecând strada spre blocul vecin în camera mea înfloreau mușcatele deși nu le udam niciodată și nici mama nu le mai uda ca să mă disciplineze cumva gândul că

am spart o sticlă de perete privește acele colțuri tăioase în care te poți tăia pentru viespile care se lovesc acum de pereții casei noastre pustii sticla asta la început a fost o galerie