păianjeni albaștri

a pregăti ceva, de exemplu construirea unei clădiri, nu e niciodată în plus. așa și cu poezia sau universul poetic pe care îl propun aici: formidabilul și simfonia sunt ascunse in cotidian, de la el se pleacă,oricât am scrie noi despre ingeri si alte cele. uite un singur detaliu: mâinile agățate de o umbrelă,lucru care pare superfluu la început, nu?, pregătește spre final acel "suntem sus/sus/de tot/", ridicarea în poem. plecăm așadar de la real, ajungem în ireal, dar vedem că noua "irealitate" nu e decât cele două lumi care se întrepătrund și completează.

Rezonând cu muzica simfonică a lui ’’Ceaikovski’’ reverberând în toate spațiile ființiale, ființa se sublimează, transfigurează și epurează de tot ceea ce e negativ și capătă o ușurătate pe care doar armonia absolută o poate induce, iar ambianța ’’umană’’ se umple de eufonii sublime.