Poezie
Pasărea de pradă
1 min lectură·
Mediu
A început sezonul vînătorilor de ani și bani
pentru că o poșetă de la Prada (sau o curea) este
tot ce-au visat și poate tot ce-au meritat,
însă zborul dedesubtul tuturor hainelor
și măștilor de față nu poate fi prins decât
cu dragostea și dorul, așa cum sunt ele, rotunde,
credule și tinere în bătrînețea lor demodată,
am ajuns că morțile să aibă fani și fanii,
fiind, la rîndul lor, mult mai puțin decât
o gogonată, să aibă fețe de golani, cu mâinile
afară din coșciuge, cerînd, și de acolo,
niște ani și bani, pentru o față nouă,
mai plouată, mai altfel decît ce e azi în trend;
ce șoimi trecură peste noi odată, cînd prada
ne păzea de vînători și ce vînat frumos se altera ...
Ni-e masa plină, niște aburi vin, dintr-o iluzie
că totul va fi bine... E bine, dar mă simt un magazin
din care iese fără niciun ban, orgolioasă, tragerea
pe sfoară. Mă uit la unu' cu-n inel în bot, se uită
lung și el, mă recunoaște. Acum o oră, cînd intra
în Prada, îl fermeca de bani, o domnișoară.
001716
0