Scările înapoi

așa se numără o moarte de la unu la șapte. natural, de parcă iluzia ar coborî = ar urca în real. și pentru că e sărbătoare, la intrare se lasă hainele carnale și treci doar cu busola, care arată mereu o naștere. cu duioșie, se taie comunicarea cu lumea cea vie, apoi ești pus la zid pentru judecata de apoi. dar rămâi nemișcat, după care, te așezi cuminte la coadă pentru hrană spirituală, în noua ta lume normală. așa că zâmbește, acolo sus, unde timpul nu crește, departe de dorințele de jos, în avionul cu motor, care ne va lua pe toți în zbor, pentru că ai urcat pe o scară înapoi. mi-a amintit de iluzia optica a scărilor imposibile. și de moarte

se voia și o stea, dar alunecase pe scări

mie mi se pare că sînt prea evidente aluziile la moarte din prima strofă (pantofii de lac, costumul) și chiar din titlu încît să mai trebuiască afirmația din ultimul vers, „ești un om mort”.
de fapt, peste tot în poem sînt presărate indicii, așa încît eu consider că ultima afirmație e redundantă și dăunează frumuseții poemului.

în rest, textul e valoros.

Daniel.

Diana, Daniel, imi pare bine ca v-a placut !

Despre ultima afirmatie, inclin sa cred si eu ca ai dreptate, Daniel, dar las poemul sa (-mi) vina cu o idee ...

Multumesc