Silvia Goteanschii

dumnezeu era o melodie cool
din anii 80

noi ne cățăram trăgându-ne
unul pe altul

tu erai țărmul și eu valul
care se spărgea
iarăși și iarăși și iarăși

erai vântul
care mă ținea pe acoperișuri
ca să nu mă zdrobesc
de asfalt
lumina din inima găurii negre

cu cât te-am dorit mai mult
cu atât mai mult te-am pierdut

aș vrea ca durerea asta
să cânte cum lucește
uneori apusul pe frunze

mai arată-mi o dată
pentru ultima oară
cum să expir totul totul
până nu mai exist

*

totul a fost greșit între noi
dar cât a fost
a fost tot pentru mine

parcă m-am drogat cu iubire
parcă am băut lună efervescentă
parcă am căzut în gol cu fluturii

eu nu am știut
că pot să iubesc așa
eu nu am știut
că pot să fiu atât de mult
fiind atât de puțin

Am citit în cheia mea și nu impun nimănui nimic și e bine. Pe de altă parte, am o problemă cu semnele de punctuație. Ori le respectăm în totalitate, ori lăsăm cititorul să-și pună punctul unde vrea și unde simte. Contează însă că poemul acesta e iubire, orișicum. Ofer o mică stea pentru o dragoste mare într-o poezie aparent reprodusă după altele mii, în care totuși ai știut să fii tu însuți. Și da, și pentru toți consumatorii de lună efervescentă. :)

Ce ființă frumoasă e această poezie!
Am tot recitit, e atât de simplă, pe înțelesul tuturor oamenilor și totodată, atât de adâncă, pe înțelesul tuturor lucrurilor. Mai mult, aceste înțelesuri se egalizează undeva unde nu mai există diferențe, ci doar culoarea celor mai frumoase locuri.

Gânguritul Inimii - câtă duioșie în această imagine!
Și uita așa, gângurim până la adânci bătrâneți... Mi-am adus aminte de panica fratelui meu când avea vreo 7 ani, în momentele în care conștientiza că mama și tata vor muri cândva. Poezia aceasta, de fapt, spune că nimic nu ne poate lua mama, fiindcă râmâne gânguritul inimii...
Zic să lăsăm luminile aprinse, de dragul acestor versuri.

Multumesc, Razvan

Vai ce chin, ce dor, ce jale :)
glumesc
demult nu te-am văzut, unde, cînd și cum mai scrii? :)

Îți dau toată dreptatea, Claudiu.
Și chiar mă gândeam că revin pe el din cauza repetițiilor...
Mulțumesc

Multumesc pentru semn si parere!

Multumesc, Alexandra.
Pentru aerisire, am să-mi pun în următoare carte un aparat de aer condiționat. :)

Multumesc, Șerban.
În final, am ajuns eu prizonieră. :)

Și rotund, și pufos, și fin. Și contrastul dintre mâna uscățivă și blana mătăsoasă. Am citit de mai multe ori, acest text devenindu-mi necesitate. Și sunt convinsă că nu e lucrat cu migală, cu acul, deși așa ar părea - e venit natural și spus ușor și trăit mult. Eu aș înlocui 10 ședințe de acupunctură cu textul asta ca să-mi rezolv niște probleme :))). Bun, foarte bun!

Dragi poeti si (nu in ultimul rand, desigur) barbati vii!
M-ati convins (ma mir si eu :) sa renunt la tango, mango si belle-arte. Doar aici si nu pentru totdeauna.
Ma bucura, ah, ma bucura aceasta uniune a Dvs.
Cu drag va multumeste un nou om poetic.

Petru s-a înecat cu sarmale. Cine a angajat acești bucătari?! Despre rezultatul investigaţiilor ne puteţi raporta mai târziu. :) Ca de obicei, Dorin, ai știut să faci deliciu cititorului. Anii trec, lupta rămâne.

Victor Țarină, vă mulțumesc și vă înțeleg gestul :)

Dorin, important să nu-i ucidem pe toți :) Îți mulțumesc cu toată grația mea de femeie bărbată !

Daniela, rezolvăm, apoi îl vindem din nou :) Mulțumesc foarte !

Daniela,

mă înnebunește (frumos) imaginea aceasta:
un oraș corupt de-atâta strălucire un dj care mixează stările noastre
iar asta descrie o realitate socială spre distrucțiune (și care "ne-a imobilizat" psihologic pe toți):
a scris computerul/ ca si cum ar fi fost o ființă empatică

foarte bun

M-a impresionat și pe mine semnul tău, fapt pentru care îți foarte mulțumesc !

Despre femeie e drept, eu pe bancheta din spate îmi țin cîinele :)

Multumesc frumos, Tilly !
Bucuroasă să te știu aici :*

Tot ce e frumos se întâmplă de la nivelul ochilor în sus - un final care îmi va stărui în memorie pentru mult timp.

Mi-a plăcut acest "menage a deux" din zi în noapte și viceversa.

Mi-am adus aminte, cintind poezia aceasta, despre faptul că, nuvelistul Hugh Walpole ar fi numit iubirea un accident divin. Apoi m-am gîndit că nu e întîmplător, cînd iubești așa, desculț. Există un risc, ca și riscul de a scrie într-atât de curat. Dar ai reușit, a fost pe riscul cititorului. Acum, cazul meu :).

Mi-a plăcut !

te invidiez pentru - cu alte cuvinte, la robinet curge ură

ai niste imagini de exceptie aici -

am învelit lângă mine sticle calde
ar însemna
Să dărâm tot blocul și-n același timp și pe mine

Până la urmă după fiecare iubire rămâne o mare mizerie
Închisă bine între copertele unei cărți a cărei limbă
.... doar un zgomot de fond

Iar urmele mele lăptoase pe gresia rece clipocesc
Zi de zi, nu se șterg cu anii, și îngerii le-ar linge


ne citim de multa vreme :) nu stiu daca cineva aici mai poate vorbi despre iubire atat de intens, cum nici despre răni și îngerii care