Poezie
De fapt
1 min lectură·
Mediu
De fapt, în tot acest timp se sacrifică mama.
O vezi cum începe să se șteargă din amintiri, din fotografii, din povestirile
de la mesele festive.
Se estompează din analizele de sânge.
Dispare strat cu strat
până rămâne doar lumină unui murmur de leagăn.
Atunci,
îți aduci aminte de jucăria dragă de lângă sân
și de liniștea mobilei vechi de la amiază.
Tot atunci, simți cum ești așezat din nou în adâncul pătuțului
de brațele ca niște funii ale unor voci stridente care te iubesc.
Cumva, încă de pe vremea când stingeau lumina din cameră știai
că într-un final nu va mai rămâne nimic din mama.
Dar cine să-ți fi înțeles pe atunci Gânguritul Inimii
din întunericul care se lăsa peste tine?
033365
0
Și uita așa, gângurim până la adânci bătrâneți... Mi-am adus aminte de panica fratelui meu când avea vreo 7 ani, în momentele în care conștientiza că mama și tata vor muri cândva. Poezia aceasta, de fapt, spune că nimic nu ne poate lua mama, fiindcă râmâne gânguritul inimii...
Zic să lăsăm luminile aprinse, de dragul acestor versuri.