Irina Nechit

Vine spre marginea acoperișului cu pași de cocostârc, se uită în jos aplecându-și capul țuguiat, eu îl privesc din partea opusă a pieței Punguța portocalie e plină cu ținte, a pus-o pe muchia

Călimara a spart pavajul ieșind neagră la suprafață, trei pene stau înfipte în ea, mai înalte decât orice trecător La lumina zilei par neclintite adunând praful orașului, noaptea le trezește

Aveam și eu cândva pete de cerneală pe mâini, scriam litere adevărate în caiete subțiri, mama punea ziare la ferestre în nopțile cu lună plină să nu devenim lunatici Dacă la autopsie veți

Știu să mă port cu mănuși albe cu demonii din mine și din tine au înțeles și ei asta își pun și ei mănuși albe Oricât de mult și-ar dori să ne zdrobească oasele nu ni le rup și oricât ar vrea

O să merg pe jos o jumătate de oră cu marea în față și cu o vacă liniștită în urmă – sculptură cu uger ocrotitoarea marinarilor Prea mult albastru, vântul aduce un fel de materie albastră

La kilometrul zero nu stai mult să nu dai de banuit se crapă de ziuă în centrul bucureștiului pe peretele universității albește iconița ovală îți pleci capul atingi peretele cu fruntea nu stai

Cerul nu apare din nimic mai întâi trebuie să aduci de undeva de la capătul pământului țesături ușoare ca pânza de păianjen sidefuri și perle fără număr șiruri de păsări migratoare, să ai grijă

Când toată ziua nu reușești să produci decât niște lacrimi, te uiți în gol și observi greșelile arhitecților. Orașul acesta are o cupolă strâmbă, vârful ei începe să te intereseze, au și ei un

Ca pe un copil o să-l mângâi, o să-i pregatesc o baie de aburi, o să-l țin aplecat deasupra ligheanului Ca pe un copil o să-l învelesc în alb, buclele se vor imprăștia pe pernă Fruntea am

Primii fulgi cădeau lin, iar eu il visam pe tata la volanul mașinii sale Se făcea că mergea cu viteză mare, la o curbă automobilul a lunecat în prăpastie, din ochi

Toți omuleții pe care îi deseneaza barbatii femeile copiii pe uși pe asfalt oriunde se nimerește la matinee summituri și cenacluri ajung să traiască într-o țară a lor a omuleților cu bețe în loc

Tocmai atunci cand totul e incremenit si ai un gust amar in gura Cineva scoate inelul dintr-o grenada sau tu incepi deodata sa-ti sugi degetul Nu ti l-ai ranit grav si totusi curge sange din

O privire s-a reîntors din cerul urmărit de astrologi venele urcă pe arbori ca niște plante agățătoare hârtia tremură împreună cu degetele tale care scriu: Doamne, ce frig e în casa melcului și

În fața ușii tale se culcă un câine îmbătrânit înainte de vreme un cocoș dă din aripi zile și nopți în șir în pușcărie se stinge soarele hoților deasupra orașului trece soarele corbilor șoarecii

Femeia cu vânătăi sub ochi și frumoasa în minijupă s-au întâlnit ca două umbre ale unei femei fericite. Cea bătută a cerut o monedă și a primit-o. A intrat în parc unde au găsit-o peste noapte

Stropiți-vă gândurile cu benzină dați-le foc săriți în vâlvătaie salvați gândul fără de care nu veți putea trăi. Voi știți cum trebuie să trăiți știți că trebuie să trăiți ar trebui să mai

Cum poți spune că durerea e un clar de lună, dacă nu ai avut niciodată răbdare să aștepți razele dimineții? Umbli noaptea pe străzi te arăți de după colțuri mă îmbii cu degetele îndoite ca

Soare în cameră apă rece spălând pielea și carnea de piatră. Temnița în formă de femeie îți stă în drum. Strivește soarele înfipt în lacrima ei pune-i oglinda la gură și dacă