Poezie
Zăpadă
fără mănuși
1 min lectură·
Mediu
Vine spre marginea acoperișului cu pași de cocostârc,
se uită în jos aplecându-și capul țuguiat,
eu îl privesc din partea opusă a pieței
Punguța portocalie e plină cu ținte,
a pus-o pe muchia oblică unde noaptea
s-a adunat zăpada,
nu bănuiam că o clădire atât de elegantă
are acoperișul spart
Ciocanul iese din coadă sau coada sare din ciocan,
omul acela nu se enervează dar nici nu contemplă
panorama albă a orașului,
repară ciocanul și își vâră între dinți câteva ținte
le bate metodic în timp ce vântul îi umflă hanoracul subțire
Nu poartă mănuși suflă în palme
își îndoaie corpul ca un circar fara oase,
singur pe acoperiș
astupă niște crăpături
la anul va veni să le astupe din nou,
cu siguranță nu are rău de înălțime
și e singurul om pe care l-am văzut azi
printre fulgi
024.076
0
NP