Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

Viscol

alb

1 min lectură·
Mediu
Înainte de a se lumina de ziuă
verific dacă nu am murit dacă nu am uitat
cum se trezește corpul meu
o mână se ridică prima
o văd fluturându-și degetele
scurte banale cu unghii mâncate
dar nu am pretenții sunt ale mele
electricitatea corpului se mută în cele două tălpi
centrul meu de greutate se răstoarnă
parchetul reflectă scântei sinilii
înainte de a respira adânc în fața ferestrei deschise
înainte de a-mi roti capul și trunchiul
înainte de a mă dezmorți
trec prin toate camerele și verific
dacă nu a murit nimeni
dacă s-au trezit toți și au văzut troienele
004377
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
100
Citire
1 min
Versuri
16
Actualizat

Cum sa citezi

Irina Nechit. “Viscol.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/irina-nechit-0020579/poezie/13919787/viscol

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.