E analfabetă

Despre o inimă analfabetă-preșcolară.
Metafora anatomii inimii - mugure cu petale roșii înăuntru.
Embrionul uman nu-i nimic fără ea-sufletul primit de la Domnul din ceasul zămislirii.
Hiperbola-metaforă a rădăcinilor inimii-aorte-vase sangvine. Cu adevărat semănăm cu plantele, dacă avem poziția bipedă.
Urechile noastre vuiesc la emoții precum bucătăriile copacilor, frunzele și ne spun să ascultăm ori să cântăm, decât să trăncănim.
Am auzit că sângele ar avea altă culoare în vene, neintrând în contact cu oxigenul, că ar fi mai întuncat sau mai rece la culoare decât atunci când se arată. Pe lângă Grădinile Suspendate ale Semiramidei avem și noi grădini ascunse sub piele, parcuri imperiale, sere, cu îngrijitori neștiuți.
Împunsături în inimă ori numai grăbirea pulsului când apare iubirea pe ușă o fac pe inimă să se îmbujoreze.

Aproape un comentariu-poem.
Așteptam o părere, dar mai degrabă răspunsul unei inimi la ceea ce a încercat să spună altă inimă. Am primit acest răspuns și acum inima mea e un pic mai liniștită, doar un pic.
Mulțumesc frumos de trecere,
Irina N.

intre simplu si complex poemul acesta... delicata metafora a inimii analfabete respira fara a-si simti bubuiturile... frumoasa imaginea aceea a atingerii sanului, si ea, micuta buf - \"se strânge ca un ghemotoc\".mi-au placut imaginile, practic poemul se construieste dintr-o personificare dezvoltata si capata contur prin metafore. Dar parca se explica prea mult, iar finalul se dilueaza putin. Asta simt, doar o parere :). Spun ca ar trebui mai multa forta, incifrare, nu stiu... Im mare mi-a placut aceasta imagine, iar inima analfabeta este original si tandru spus :). Voi citi cu placere poeziile tale, irina...
numai bine,
alex

Nu știu dacă am personificat inima. Am încercat pur și simplu să mă gândesc la ea, de obicei mă gândesc la altceva, la altcineva, la alte lucruri, numai nu la inima care stă în pieptul meu și eu n-am văzut-o niciodată.

Metafore? Probabil, și ele vin de la inimă.

Mulțumesc mult pentru cuvinte, o să văd ce fac cu finalul, pe curând,
Irina N.

Tăcerea inimii ne poate vorbi în diverse limbi, chiar de acolo din partea stângă, mișcările pot fi interceptate la atingerea cu podul palmei, substituind mișcarea într-o mângâiere fără cuvinte, dar înflorind sub zbuciumul palmei parfumul nopților, a dimineților, când trupul trezit își macină gândurile prin clocotul sângelui ce bubuie necontenit să deschidă ușile sufletului spre o nouă lume.

un poem cu aplomb
ai un drum greu
nu esti singura
drumurile sunt multe
noi suntem putini

Maria, mulțumesc pentru cuvinte-mângăieri!

Anni-Lorei, oricum, drumurile ne duc undeva, să mergi și să tot mergi.

Vă mulțumesc din inimă,
mai treceți pe la mine,
cu drag,
Irina