Don Juan
de Marin Sorescu(2005)
1 min lectură
Mediu
După ce le-a mâncat tone de ruj,
Femeile,
Înșelate în așteptările lor cele mai sfinte,
Au găsit mijlocul să se răzbune
Pe Don Juan.
În fiecare dimineață,
În fața oglinzii,
După ce își creionează sprâncenele,
Își fac buzele
Cu șoricioaică,
Pun șoricioaică în păr,
Pe umerii albi, în ochi, pe gânduri,
Pe sâni,
Și așteaptă.
Ies albe în balcoane,
Îl caută prin parcuri,
Dar Don Juan, cuprins parcă de-o presimțire,
S-a făcut șoarece de bibliotecă.
Nu mai mângâie decât ediții rare,
Cel mult broșate
Nici una legată în piele,
Decât parfumul budoarelor,
Praful de pe antici
I se pare mult mai rafinat.
Iar ele îl așteaptă.
Otrăvite-n cele cinci simțuri – așteaptă,
Și dacă Don Juan și-ar ridica ochii
De pe noua lui pasiune,
Ar vedea-n fereastra bibliotecii
Cum zilnic este înmormântat câte un soț iubitor,
Mort la datorie,
În timp ce-și sărută soția
Din greșeală.