Friedrich Nietzsche

Omul este ceva ce trebuiește depășit. Făcut-ați voi ceva, să-l depășiți? Ce e maimuța pentru om? Luare în râs, rușine dureroasă. Așa va fi și

Într-o noapte, când dormea Totu-n jur, și numai vântul Pe străzi goale suspina, Nu-mi găseam în somn alintul: Macul, ah! nu-mi

On Truth and Lies in a Nonmoral Sense (1873) By Friedrich Nietzsche Once upon a time, in some out

Ce înseamnă a fi distins? - Îngrijire în toate aspectele exterioare, în măsura în care acest aspect îngrijit delimitează, ține la distanță,

Dar Zarathustra, cotind dup-o stâncă, zări nu departe sub el, tot pe drumul acela, un om ce-și azvârlea mădularele ca un apucat și-n cele din urmă se

De ce, nătângi, mi-ați scuturat voi poama, Pe când stam orb și fericit: Nicicând mai rău nu mă cuprinse teama, – Murit-a visu-mi aurit! O,

4. The Despisers of the Body TO THE despisers of the body will I speak my word. I wish them neither to learn afresh, nor teach anew, but only to

483 Dușmanii adevărului. – Convingerile sunt dușmani mai primejdioși adevărului decît minciunile. 484 Lume sucită. – Un gînditor este mai aspru

Cu inimă și mână de nebun Ce-am scris pe masă și pereți – v-o spun – Urma să fie-acestora podoabă?... Voi ziceți: „Mâzgălește mintea

1891 THUS SPAKE ZARATHUSTRA by Friedrich

Semnul de foc Aici, unde din mari crescut-a insula, un altar zidit prapastios in sus, aici, sub ceru-ntunecat, si-atata Zarathustra focul

Cu cei glumeți e bine să glumești: Pe cei lingăi, ușor îi lingușești. Traducere Simion Dănilă

De vreau să mă-nțeleg, sunt la pământ: Eu însă-mi interpretul meu nu-mi sunt. Doar cine-și suie propriul drum mereu Va lumina aprins și chipul

Învățat-ați acuma cântecul meu? Ghicit-ați ce vrea? Ei bine! Haideți! Oamenilor superiori, cântați-mi acuma cântecul, roată, pe rând! Cântați-mi

Hai, mâncăi, gustați-mi hrana! Mâine-o să vă pară mană Și mai bună! Iar apoi Veți mai vrea – așa se-mbie Șapte lucruri vechi azi mie Celor

... Barbatul adevarat vrea numai doua lucruri: primejdia si jocul. De aceea isi vrea femeia ca jucaria cea mai primejdioasa. Barbatul este mai

On the Prejudices of Philosophers 1 The will to truth which will still tempt us to many a venture, that famous truthfulness of which all

Din gura-ți, Vreme, Tu, vrăjitoare salivând, Curg ceasurile rând pe rând. În van dezgustul meu tot geme: „Veciei cu-al ei hău

1. O, Noroc, superbă pradă! Te oferi, ferindu-ți zborul, Mâine doar, azi niciodată – Ți-e prea tânăr viitorul? Ești cărarea spre

„Doar hău și liniști! Nici un drum în zare!” Așa ai vrut! Nu ți-ai dorit cărare! Drumețule! Acum să te văd! De tremuri de primejdii – e

”Răpește-ți femeia ce-n inima ta a pătruns!” Gândesc toți bărbații; femeile fură pe-ascuns. Traducere Simion Dănilă

Acum, când zilei i se făcu lehamite de zi, și toate apele de dor murmură-o nouă mângâiere, și cerul chiar, prins într-o pânză de păianjen

Mai am și azi averea toată, Ce vulturu-o privea stingher: De cum nădejdile îmi pier, Mă-nțeapă zvonul tău-săgeată, Un har ce-mi

293 Masca binevoitoare – Se întîmplă adesea în relațiile cu oamenii să fie necesar să purtăm o mască binevoitoare, de parcă nu am ghici motivele

Mai sus ca om și fiare-ajuns, Vorbesc – și nu primesc răspuns. Prea singur și prea nalt crescui – Aștept: oare venirea cui? Prea stau pe

Cinci urechi – și nici o vorbă-n ele! Lumii îi pierise glasul… Ciuleam urechea curiozității mele: Căci de cinci ori am azvârlit năvodul,

Într-acolo – vreau; de-acum Cred în mine-n ce visez. Marea-și joacă-n larguri spuma, Fuge vasu-mi genovez. Totul nou, mai nou

(După o zicală țigănească) Colo furci, aicea funii, Și bărbi roșii de călău, Lume-n jur, otravă-s unii – Nimic nou în felul meu! Știu,

Sunt nevoit să urc din treaptă-n treaptă, Iar strigătul spre mine vi se-ndreaptă: „Ești tare! Pietre ne socoți cumva?” – Sunt nevoit să urc

De când am obosit căutând, Găsesc de toate cele. De când mi-a stat în cale-un vânt, Îmi suflă toate-n vele. Traducere Simion Dănilă

Cuvântul viu mi-e drag nespus: El sare nalt, mereu dispus, Are-un salut cuviincios, Și chiar stângaci e grațios, Prin vine sângele

16 „În iad ajunge cel ce-ți bate drumul!” Ei, bine! Către iadul meu doresc să-mi pardosesc cu aforisme drumul. 17 Epoca

6 Am început cu-aceasta: m-am dezvățat de mila pentru mine! 7 Nu pentru că pe idoli i-ai surpat: pentru că-n tine idolatrul l-ai

Nu cerși! Plânsul să tacă! Ia, te rog frumos, înșfacă! Traducere Simion Dănilă

THE ANTICHRIST by Friedrich Nietzsche Published 1895 translation by H.L. Mencken Published 1920 PREFACE This book belongs to

Slavă ție, prietenie! Zori de zi Ai speranțelor supreme ale mele! Fără capăt Îmi păreau adeseori cărări și noapte, Viața-ntreagă Fără

Napoi, nainte – nicidecum? Nici pentru capra neagră drum? Aștept aici și ager prind Ce mâini și ochi râvnesc cu jind! Cinci coți de lut,

Croncăne ciorile înspre oraș în stoluri zburătoare, încep curând ninsorile – fericit cel ce patrie are! Acum încremenești, privind

Plutește încă, din Sorrento, vreun parfum? E totul munte rece, aspru și departe, abia-nsorite toamne, fără iubire-acum? Așa, din mine-n

Cel ce nu poate râde-aici, să nu citească! Dacă nu râde, „piaza rea” o să-l lovească. Traducere Simion Dănilă

La mijloc ți-e al vieții drum, Pendula bate, sufletul ți se-ngrozește! De mult colindă ca nebun Și caută, da'n zadar – și-aici

Rugina-i necesară: când ești prea ascuțit, ”Prea tânăr e” auzi necontenit. Traducere Simion Dănilă

”Cum aș putea s-ajung mai bine creasta?” Ridică-te, nu te gândi la asta! Traducere Simion Dănilă

Tu care-alinți, fecioară, Ușor un miel plăpând, Și vezi lumini și pară În ochii lui, pe rând, Tu, oriunde te-ai duce, Vrei glume-n calea

Chiar și virtuțile noastre ușor au să umble: Ca un vers din Homer vor veni și-or să plece! Traducere Simion Dănilă

Un bun stomac și strașnice măsele – Atâta ți-aș dori! Iar dacă mistui paginile mele, Atunci precis ne-om potrivi! Traducere Simion

Sfioasă, tristă, îndărăt privind, În viitor, în tine doar crezând: O, pasăre, la vultur cugeți tu? Ești mirele Minervei,

The Use and Abuse of History (1878) By Friedrich Nietzsche Forward

1. De când mi-a rodit această carte, mă chinuie dorul și rușinea, Până ce asemenea plantă nu-ți va înflori și ție, mai frumoasă și mai

Penița mâzgălește: un infern! Sunt condamnat la chinul mâzgălelii? – Apuc de călimară și aștern Un scris cu mari puhoaie-ale

Privind în jos, înfumurat e Ãst nas cu nările umflate – Tu, unicorn, lipsit de corn de tot, Cu nasul strâmb e laolaltă De-a pururi

Mi-ar fi drag și mi-aș alege, De-aș putea impune sorții, Un locșor în rai pe lege: Cel mai drag – în fața porții! Traducere

De ploșnițe mâncat, Mă vaiet de pântec. Dar alții la dansat Se-ndeamnă, la cântec... Ea trebuia acum Să fie cu mine. Stau ca un

Atârn de-o creangă cioturoasă Și-mi legăn oboseala frânt, Poftit de-o pasăre miloasă, În cuibul ei sunt ca acasă. Dar unde-s? o, departe

Vreau miere, miere proaspătă din faguri! Miere jertfesc celui ce dăruiește, îngăduie și-i bun – sus inimile! Traducere Simion Dănilă

Silitorului îi pizmuiesc silința: ziua îi curge galben-auriu și monoton, tot galben-auriu și monoton în urmă, adânc, în marea-ntunecată

Ca să trăiești plăcut în viață, Deasupra ei să stai voios! De-aceea să te-nalți învață! Și-nvață să privești în jos! Căci cea mai nobilă

Sapă, sapă, unde zaci! Jos, adânc e vadul! Las'să strige cei posaci: ”Jos e numai – Iadul!” Traducere Simion Dănilă

Mai bine dușmănii dintr-o bucată, Decât prietenie încleiată! Traducere Simion Dănilă

Să nu te umfli, că ajunge Un ghimpe mic spre a te-mpunge. Traducere Simion Dănilă

Cugetul mi-l țin în jug Arătări hilare! Fug, dar încotro să fug? Să m-arunc în mare? Împroșcând stau guri, și gem Doar gâtlejuri

O vorbă goală-n glumă azvârlea, Și iată – o femeie se prindea. Traducere Simion Dănilă

11 Unde-i primejdie, acolo sunt de față, răsar ca din pământ. 12 De mine vă e teamă? De arcu-acesta încordat? Vai, de și-ar pune

Dați-mi clei: am istețime Lemnul să-l găsesc curând! Sens să dai la patru rime Fără sens – nu-i țel de rând! Traducere Simion

A. Fui bolnav? Acum mi-e bine? Cine s-a-ngrijit de mine? Toate le-am uitat frumos! B. Cred c-abia acum ți-e bine: Cine uită-i

Suflete slabe – ținta urii mele: Nici bine, dar nici rău nu zace-n ele! Traducere Simion Dănilă

1 Ce se-ntâmplă? Scade marea? Nu, crește țara mea! O nouă flacără o nalță! 2 Fericirea mea din alt tărâm! Tot ce azi îmi este

„Vin azi, căci azi îmi folosește” – Cel pentru veci așa gândește. Răspunsul lumii însă-i cusurgiu: „Vii prea curând! Vii prea

Un dublu chin mai lesne îl suporți Ca unul singur: ai curaj să-l porți? Traducere Simion Dănilă

„Fidel naturii-n tot ce are ea!” Dar cum să-ncepi? Și cum va încăpea? Mărunta lume n-are început, Nici capăt! – Ai pictat ce ți-a plăcut. Ce

Ces âmes incertaines Je leur en veux à mort. L’honneur qu’elles vous font les torture, Leurs louanges leur pèsent, leur font honte. Parce

PREFACE This book belongs to the most rare of men. Perhaps not one of them is yet alive. It is possible that they may be among those who

Les oiseaux chantent avec ravissement Loin dans l’épaisseur du bois; Les champs ensoleillés s’étendent Sous les gracieux rayons de mai. Les

Vers midi, quand l’été commence À gravir la montagne, Adolescent aux yeux fatigués et brûlants : Il parle aussi, Mais sa parole – nous ne

Ô vagues ? Ô petites femmes ? Ô capricieuses ? Vous vous déchaînez contre moi, Vous vous dressez en grondant avec fureur ? D’un coup

Toi qui as souffert de tous les liens, Esprit tourmenté, épris de liberté, Vainqueur davantage et davantage enchaîné, Dégoûté toujours plus et

Il fait nuit : voici que s’élève plus haut la voix des fontaines jaillissantes. Et mon âme, elle aussi, est une fontaine jaillissante. Il fait

Des rapides coursiers m’emportent Sans peur ni doute Vers d’immenses lointains. Et qui me voit me connaît, Et qui me connaît me nomme Le

271 Die Feststimmung. – Gerade für jene Menschen, welche am hitzigsten nach Macht streben, ist es unbeschreiblich angenehm, sich überwältigt zu

Au loin, au loin Luisent les étoiles de ma vie, Et je contemple avec tristesse, Mon bonheur de jadis, Regardant si volontiers, si

La nuit dernière, alors que tout dormait, Et qu’on n’entendait plus passer Que les soupirs incertains du vent, L’oreiller ne m’a pas donné le

Je rêve au matin calme, regardant passer les nuages, avec quelle douceur par les arbres tremble la jeune journée. La brume palpite et

1. « Ne t’en vas pas ! dit alors le voyageur qui s’appelait l’ombre de Zarathoustra, reste auprès de nous, — autrement la vieille et lourde

Celui qui veut tomber, Très vite, L’abîme l’engloutit ! -Mais toi, Zarathoustra, Tu aimes jusqu’au gouffre, Et tu imites le sapin ! Il

Quand le solitaire est saisi de frayeur et court comme un fou sans même savoir où, quand des orages le poursuivent en hurlant, quand l’éclair

Adieu « Les corneilles en coassant Gagnent la ville d’un vol bruissant : Il va bientôt neiger Malheur à celui qui n’a plus de – patrie ! Te

Ô jeu des pensées, voilà Que te conduit une des grâces – Oh, comme tu sais bien amener un sens – Mais malheur! Que vois-je? À celle qui te

O Mensch! Gib acht! Was spricht die tiefe Mitternacht? \"Ich schlief, ich schlief -, aus tiefem Traum bin ich erwacht: - Die Welt ist

483. Feinde der Wahrheit. - Ueberzeugungen sind gefährlichere Feinde der Wahrheit, als Lügen. 484. Verkehrte Welt. - Man kritisirt einen

Je serai sage, car cela me plaît, Et suivant mon propre commandement. Je loue Dieu d\'avoir créé le monde Aussi bête que possible. Et si moi,

Voici que je revois les pigeons de Saint-Marc : Silencieuse est la place, le matin s’y repose. Par la douce fraîcheur je lance mes chants

Plus un pas en arrière, ni en avant ? Pour le chamois non plus, pas de passage ? J’attendrai donc ici, et tiendrai ferme Ce qu’œil et main me

Oh, merveille! Vole-t-il encore? Il monte toujours, et ses ailes reposent? Qu’est-ce donc qui l’emporte et l’élève? Quels sont ses fins, son

Ici où l’île émergea d’entre les mers, Autel de pierre dont l’escarpement s’entasse, Ici Zarathoustra sous le ciel noir Allume son foyer des

Amie, dit Colomb, plus jamais N’aie confiance en Génois! Toujours son regard fixe l’azur – Le toujours trop lointain l’attire trop! C’est le

Dix ans déjà – Pas une goutte qui m’ait atteint, Pas un souffle humide, pas une rosée d’amour -terre altérée de pluie… J’implore aujourd’hui

1 Tu n’as pas longtemps à souffrir de la soif, Ô cœur consumé! Il passe des promesses dans l’air, Et de lèvres inconnues le souffre

\" Amici non ci sono amici\" così esclamò il saggio morente; \"Nemici, non ci sono nemici\" esclamo io, lo stolto vivente.

Homme! fais bien attention! Que dit le profond minuit? « Je dormais, je dormais, Je me suis réveillé d’un rêve profond : Le monde est

(Chanson à danser) Mistral, ô vent, ô chasseur de nuages, Tueur d’afflictions, balai du ciel, Grand courroux, oh, que je t’aime! Ne

Pour le mot vivant je suis accueillant : Il sautille avec tant de bonne humeur, Il salue d’une gentille courbette, Si aimable même dans la

Prédestinée aux voies lactées, Que T’importe, ô Étoile, l’obscurité? Roule, ma Bienheureuse, à travers ce temps! Que sa misère te soit

Ici le gibet, la corde là Et la rousse barbe du bourreau, Populace assemblée, regards mauvais, Rien de nouveau, pour qui est comme moi! J’ai

Qui me réchauffe, qui m’aime encore ? Donnez des mains chaudes ! donnez des cœurs-réchauds ! Étendu, frissonnant, un moribond à qui l’on

Aujourd’hui, vapeur de brouillard, tu voiles Cette fenêtre, ô très sombre déesse, La foule des flocons flotte, lugubre, Le ruisseau gorgé y mêle

une pensée qui est encore à présent une lave liquide et brûlante : mais toute lave s’entoure elle-même d’un rempart, toute pensée finit par

293 Wohlwollende Verstellung.— Es ist häufig im Verkehre mit Menschen eine wohlwollende Verstellung nöthig, als ob wir die Motive ihres Handelns

Lorsque tantôt me reposant, Je me trouvais sous les arbres sombres, J’entendis frapper, frapper doucement, Avec grâce, comme en mesure, Je

Au loin les cloches tintent, la nuit passe avec une rumeur sombre. Je ne sais que faire : ma joie est morte, mon cœur est lourd. Les heures

Ô midi de la vie, ô l’heure solennelle, Jardin d’été! Bonheur impatient, aux aguets, dans l’attente : J’espère mes amis, nuit et jour, bras

nous pensions du mal l’un de l’autre ? nous étions trop éloignés. Mais maintenant, dans cette cabane exiguë, enchaînés au même destin, comment

Près du pont je me tenais Récemment dans la nuit brune. Du lointain venait un chant : Gouttes d’or ruisselant Sur la surface frémissante

L’impérissable N’est que ton symbole. Dieu, l’insidieux, Est surprise de poète! Du monde la roue roulante Erre de but en but, Pour le haineux

Tant que mon petit corps est joli C’est la peine d’être pieuse. On sait que Dieu aime les femmes, Et les jolies surtout. Il pardonnera, j’en suis