Cu privire la : „ omenesc, preaomenesc”
de Friedrich Nietzsche(2018)
1 min lectură
Mediu
1.
De când mi-a rodit această carte, mă chinuie dorul
și rușinea,
Până ce asemenea plantă nu-ți va înflori și ție,
mai frumoasă și mai roditoare.
Gust de pe acum fericirea de-a fi ca Mai Marele,
Când el se bucură de belșugul roadelor sale de aur.
2.
Mireasma din Sorrento nu adie, nu?
E doar sălbatic munte, stâncă rece?
Și soare ca de toamnă? Singur sunt acu?
Din mine-n carte doar o parte trece:
Pe cea mai bună parte o jertfesc pe-altar
Prieteniei, ce mamă-mi fu, și doctor chiar.
3.
Prietenă! Acel ce cutezase de credința-n cruce să te mântuie,
Îți trimite-această carte: dar el însuși înaintea ei își face cruce.
Cine are multe de vestit
Tace-n sine multe, gânditor:
Cel s-aprindă trăsnetul sortit
Trebuie mult să fie nor.
Traducere Simion Dănilă