Rimus Remedium sau cum se consolează poeții bolnavi
de Friedrich Nietzsche(2018)
1 min lectură
Mediu
Din gura-ți, Vreme,
Tu, vrăjitoare salivând,
Curg ceasurile rând pe rând.
În van dezgustul meu tot geme:
„Veciei cu-al ei hău flămând
Blesteme!”
Lumea-i de fier:
Un taur nemilos, arzându-făclie,
În trupul meu durere-nscrie
Cu-agil jungher:
„În pieptul lumi-i ger,
Iar să te superi, ce prostie!”
Vreau mac! Abate
Și febră! Și otravă-n capul meu!
Tu mâini și frunte mi le-ncerci mereu.
Ce tot întrebi? „La ce bun – toate?”
– Pfui! Blestemate –
Și târfa și disprețul său!
Nu! Vino iar în loc!
Afară-i frig și ploaia cade –
Să fiu cu tine cumsecade?
V – Na! Iată aur: strălucește foc! –
Pe tine, te numim „noroc”?
Și febrele, neroade? –
Brusc, ușa sare!
Pătrunde ploaia peste prag!
Se stinge lampa! – Cel ce n-are
Acuma rime, un șirag.
Pun rămășag;
N-are scăpare!
Traducere Simion Dănilă