Emil Brumaru

Primește-mă, iubito, cu simbrie La sânii albi și ți-oi sluji frumos! Voi face foc alchimic în chilie, Cu leuștean spăla-voi lin pe jos, Și-n

M-ai inselat c-o portocala! Si tu si ea, in pielea goala, Erati in camera impura Cand v-am surprins gura in gura, Deasupra dansa si

Trăia într-un oraș din miazăzi Un crin înzăpezit în datorii Care primea, scrise pe pluș cu lapte, Scrisori de la alt crin, din

daca iei o portocala si-o dezbraci in pielea goala ca sa-i vezi miezul adanc peste care ingeri plang cu capsune-n loc de ochi si aripi de foi de

Vai doamne, pentru cine-mi pastrez pofta-n coaie, dragostea-n suflet? Trec zilele-n invartiri de titirez, iubitei nu-i mai miezul

Iubito, astăzi facem prăjituri Cu patru straturi. Primul este patul Al doilea cearceaful, preacuratul. Al treilea chiar tu, plină de nuri.

Era spre seară. Mai putea Să-și ducă sufletul în spate? Picioarele slăbite-abia Lipeau pe praf tălpile late. Dar gleznele-i vibrau subțiri!

Pentru cracii tăi de mirt De trei zile beau în birt Numai spirt Și-aștept să-i scobori din rai, Delicați și ditamai, În ciorapi cu

Detectivul Arthur va sosi împreună cu umbrele serii, precaut, Având în valiza-i ușoară motanul lui leneș pe care-o să-l lese puțin, Înainte

Mi-e dor de-o pizdă râncedă, de țară, uitată pe o prispă-n luna mai... Aș vrea să suflu-n ea ca într-un nai, dar cine-a mai cântat la o

În zori, \"La Butoiul cu Spermă\", Stau singur, beau whisky și plâng. În van carabina eternă Mi-atârnă, de-argint, la oblânc. Pianul mecanic

Îți trimit un ecuson, Cel mai gingaș și mai trist. E barat cu bulion Și-n triunghiul de deasupra Are-un melc cu crucifix Care ține pe un

o, vechi si dragi bucatari de vara simt iar in gura gust suav de-amiaza si in tristetea care ma inconjoara din nou copilaria mea

Jur pe dovlecii mici, cu vrejul mare, Pe castravetii moi, cu ochi de bou, Că de-o s-apari la noapte pe cărare O să-ti predau algebră pe

„Domnule, și vă rog să mă credeți, îmi vine atât de greu Să vorbesc, de la o vreme, la masa Pe care o iau sub portretul iubitului meu Din

Cafeaua de cicoare-mi dă avânt Să mai privesc femei cu cracii-n vânt Și să fumez trabuci de zece ruble, Bând căni de apă simplă și votci

Spune-mi franș, ce chiloți ai, Bleu-jandarm sau galben-pai, Când treci gingașă-n tramvai Pe la margine de rai? C-am înnebunit cu toții Să-ți

Sunt chelnerițe blonde printre șprițe. \"Doriți ceva?\", ne-ntreabă. Noi dorim Să se desfac-aprinse la bluzițe Și sânii lor cu bumbeleu

Verlaine mi-a spus în după-amiza tristă: \"De ce îți lași femeia ta frumoasă Închisă-vis. Un fluture există Numai o clipă-n vîntul de mătasă. Tu

A fost un timp când vă spuneam și vouă Umila mea părere despre rouă Și chiar purtam, topită-n fragi, pe scuturi Umila mea părere despre

Mă culc noaptea-n pături grele, Mă scol ziua tot sub ele, Vai de cafelele mele! Că am devenit lucid De zăresc omul prin zid Și-n ceasul de

Motto: Românca s-a născut actriță! Nuielușă de alun, Ce să-ți spun să te îmbun? Să-ți dau wisky cu măgiun, Leafa-ntreagă să-mi consum Ca

elefantul da din trompa strada garii da din pompa avionul da din bomba insa nimeni nu sucomba

Mi-e dor de-o pi##a rinceda, de tara, uitata pe o prispa-n luna mai... As vrea sa suflu-n ea ca într-un nai, dar cine-a mai cintat la o

Ce bine-i să trăiești în cărămida Care se sfarmă moale printre spini, Să-ți fie gândul dulce ca uleiul Dovlecilor la care te închini, Și sufletul

Va fi o zi cu frig. Vei sta în casă. Eu voi veni la tine să discut. Tu pe picioare o să-ți pui mătasă Și peste sâni un flaneloi drept scut. Va

Vechi piftier de țâțe clocitoare, Prin pâlnii scurs în bălți de somn ca lapții, Nemăturat cu geana de fecioare, Cel mai becisnic dintre toți

Dacă lui Lou vaginu-i cînta Apollinaire, Tamáriușka, eu ție ce aș putea să-ți cînt? Piersica-nchisă-n flăcări de rouă și piper Păzită de un înger

Tu care-mi cânți de la magnetofon \"Helo\", în dimineața asta-i joi... Trec chelnerițe... Trage-n buze moi, Þigara fină, sonda cu sifon, O

As vrea sa te gatesc în asta-seara, în sosuri roz, cu franjuri de aspic, sa-ti pun chilotii galesi într-un plic – chilotii de mătase

Serbane, icră veche, în ce tristeturi zaci, Putinde la o leghe Ca nimfele-ntre craci? Balena, oh!, balena

Motto: Nimeni nu avea ca Lolo Sîni cît mingile de polo! Oh, Lolo s-ar iubi, lin, si cu ochii, Cînd nu-i pot scoate trupul cald

Ieșisem din cinematograful acela de la periferie unde rulase-un film mut, Þinându-ne-atât de sfioși de mână... Cânta un pian... Și când ne-am

De nimic nu-mi pare rău. Numai că n-am luat fântâna Ridicând-o-n cer cu mâna, Ca pe-un crin pietros și greu. Îngerii să-mi afle-n apa Rece,

Oh, Nichita, oh, Nichita Mă apucă Infinita Cu o mână lungă, tristă Care nici nu mai există... Cotcodac de prună rece, Emil stă, Femeie

Tu ai ceva vrăjitoresc. Ceainicul alb, ceaiul prea negru Pe care făcu-mi-l și dregu-l Cristalizează-n cești, integru Încât în loc să-l beau, ca

1. Vino la mine să jucăm popice! Tu bila de cristal, eu cea de puf Vom arunca-o spre Euridice Îmbujorați și puri, cu pămătuf De rouă fragă

Bucătării, bucătării de vară, Creme de zahăr ars strălucitoare, Mari șervete de-azur, dulapuri-sfinxe, Dulci utopii din linguri vechi

Dacă Balenele N-au Gât În schimb Girafele Îl Au Prea Lung Astfel Și Întrucât Șampania Din Sticle-o Beau!

Blînd clătinat pe marile cîntare în toamna asta fără de folos, Nemaiiubind, cu actele pierdute, Eu, care nu mai stiu să

Cel care-mi bagă-n spate un cutit, Binevenit fie si fericit! Si-asa mi se părea trupul prea greu, Si-asa nu mai stiam

Poetului îi sade bine Să fie trîndav, bleu si pur. Mînînce miere de albine, Beie din sticle bors de-azur.

Trăiam în bulion, trăiam în fructe, În dulci latrine cu hârtii murdare, În untdelemn duceam naive lupte, Sticlele mele aveau dop de

Þipă sufletul în mine După mâna ta prelungă. Doamne, Doamne, nu mai vine Timpul să-ți întind pe-o dungă de pat tare trupul moale? Să-ți desfac

Foaie neagră Dostoievski, Hai să ne-nfundăm pe Nevski- Prospekt într-o crâșmă veche, Să-ți torn lacrimi în ureche Și să fim prieteni scumpi Și

Cînd prinde-un straniu luciu Domnul Lapte Si rîmele se-ndoaie după soapte, Ziduri miloase duc omizi în spate. Serpii se bagă la găini în

Doamne, nu mă istovi Fără rost, du-mă-n lumina Caldă-a miezului de zi, Mîngîie-mi fata si mîna, Caută-mi prilej de

îngerii dau foc la case Sfintilor să le-amiroase Dulce,-n raiuri de mătase, Sufletele noastre grase. Si

Printre multe, dulci virtuti Ai si-aceea să săruti Pe ochi fluturi surdo-muti, Rătăcind din miez în miez, în

Rodul săptămînii Cade-n palma mîinii Si mi-l iau, răi, crinii Si mi-l duc departe, Roua mi-o desparte

Aveai părul lung până la cer Atârnai de dânsul pe pământ Mă gândeam să-ți mângâi trupul sfânt Sânii cu sfială să ți-i cer Coapselor închise să

Puterile cum îmi scad: Subțiri-s ca apa-n vad. Simțurile cum se duc: Rămân păpădie-cuc. Mințile cum se închid: Sânt ca ușa prinsă-n

Deodată, se zbate pleoapa Zidului de cărămidă. Nici un înger nu mai stie Usa grea cum s-o deschidă, Spre-a fugi în

Cum se aude pe ciment o bilă, Rostogolindu-se,-mi topăie clipa Pe creierii botiti. N-ai tiv de milă. Rîzi că-s pocnit în crestet cu aripa

Dac-ai vedea lumina Acestei dup-amiezi Þi-ai prinde fața-n palme, Plângând, să n-o mai vezi. Și plini de umilință Și fără întrebări Am

Sînt prea cuminte azi. Mi-e lene Să-ti prind călcîile mirene, Gălbui ca fildesul de bil Iard slefuit de-un melc agil. Beau bulion, sorb cesti

Iubito, tabla înmulțirii E pentru mine un supliciu. Nu știu cît face șase ori nouă Nici dac-aș fi bătut cu biciul. De tine, mică și nervoasă

Octombrie în calendare Bisericești îngălbenea... Din ce dulap sublim voi scoate Atlase vechi spre-a căuta, Cu degete muiate-n aur Ca de

De ce nu vrei să-nnebunești la ora cinci După amiază, când e-atât de bine, Și în sufrageriile adânci Să faci pe preșuri tumbe dulci cu

Vine o vreme cînd sîntem părăsiți, nu de oameni, ci de personajele cărților citite-n copilărie. Nu mai plutim cinci săptămîni în balon, nu mai

1. O, iar zaharisește crini prin casă După-amiaza-n aerul divin! Îngenuncheat pe fețe vechi de masă Din nou secrete fragede dețin. Dulapuri

Mi-ai fluturat cu pizda pe la nas Și ai plecat sânii-au rămas un vis Al sufletului meu de înger gras Apollinaire lui Lou-i scria precis Ce

Fără-ndemn intrăm în toamna Cîntecului plin de frică. Nici o aripă de înger Aerul nu-l mai despică. Mîna spre

Nu Carmen de la Ronda, ci de la \"Cireșica\". Bătută-n cur de-un scaun cu scândurele tari Și-n cap de-un soare moale, mi-a zis: \"E o nimica Să

Nu mai bate cu degetu-n arbori. Cine stie ce duh te aude. Scufundata-n tulpina ui calda, Te-ar cuprinde cu bratele-i crude. M-ai uita. N-as

Iubita mea imi poarta scrisorile-ntre sani si e nebuna de legat cu funii groase Si de adus pe-ascuns la mine-acasa Si de tinut in sir cinci

Motto: Iubito, am îmbaudelairit-o! Anțărț Mă iubeai din părți. C-o privire a la biche Mă făceai afiș. Și puteai să-mi papi Sufletul

Eu sânt un poet de duminecă. La haina mea roz am o mânecă Albastră, cealaltă vernil. Eu scriu doar în luna april! Și-atunci nu mai mult de

Sunt fericit, Dimov, sunt fericit, Rondelurile tale-mi plac ca roua Pudrând în zori bombatul infinit. Doar țâțele fetițelor de-a noua Au

Cu trei cafele mari și-o votcă mică Ce aș putea să-ți scriu, la o adică, O, Leonid Dimov, în clipa scurtă Când toți halesc în jur ciorbă de

Mi-ai fluturat sutienul pe la nas Și ai plecat. Sînii-au rămas un vis. Al sufletului meu de înger gras. Apollinaire lui Lou-îi scria precis Ce

Azi-dimineață am ridicat de jos un măr purpuriu. Þinându-l în lumina albă a zilei, între degetul mare și cel mijlociu al mâinii drepte, l-am privit

Sânt mare băutor de ceai. Viața-mi ticsită de esențe Nu mai suportă nici un rai Unde nu-s sâni și indecențe Mov precum florile de scai. Zmeura

Crin întărcat mi-e dragostea de-acuma? Chiar dacă-ti pipăi soldul, sînul, ceafa, În gură nu-mi mai plescăie lin apa, Pe creieri

Motto: Les nuages coulaient comme un flux menstruel. Apollinaire Iubita mea azi are menstruație, Și-i fragedă și

Femeile care m-au înșelat Atât de dulce au știut s-o facă Încât aproape c-a-nceput să-mi placă Nemernicia blândului păcat. Ba chiar le-ndemn

Se făcea că înnebunisem, sau, mă rog, era cît pe ce să devin balamucalgiu, tratat cu dusuri scotiene, bătăi în cap, sistematice, cu-o măturică de

M-am întors. Fă-mi adăpost Moale. Vreau să-ți povestesc. Raze vechi curgeau păstos Peste-un trup dumnezeiesc Care chiar al tău era, Cu

Erai atât de subțire! O frânghie, oh! cu un nod De carne. Flămând matelot, Pe care chiar Lautreamont Mă tot îndemna să-l deznod, În mijloc de

Dragostea-și are grijele-i mărunte: S-oprească fluturii pe buze de pahare, Să facă roua ziua grea s-o-nfrunte, Seara să ducă melcii la

Cantoane, hălți, pavilioane C.F.R., Closete vechi de scânduri, oh, cotețe, Eterna Servitoare-o să ne-nvețe Ce are-ascunsă coapsa-n izuri

O, melancolia Acelor zile: Palidul scaun Vasile Iubea pe masa Maria! Și-n ce bulion Își îneca infidela Strecurătoare Angela Amorul ei pentru

Se întâmplă să-mi cadă-un fruct în mână Neatins decât de inocența mea, Să-mi izvorască pragul, cheia-n ușă Să înflorească mi se întâmpla. Și cum

Capitolul I În care se arată mirarea, disprețul și chiar indignarea unor persoane grave, întrebate fiind dacă mai citesc din când în când o carte de

Stimate domnule Adrian Păunescu, E luni, 1 noiembrie. Ceață. Ca întotdeauna, începutul zilei îmi pîlpîie în suflet într-un fel pe care caut să-l

Ce bine-i că nu mă iubești! Ai sâni și nici nu îmi pasă!!! În rochia ta, prinse-n plasă, Þi-s coapsele reci ca doi pești Când buzele și

Ce bine-i că nu te iubesc! Surâsul tău cade-ntr-o baltă De zaț. Fluturi trec nefiresc De blegi peste coapsa-ți înaltă. Nici trompele nu și

Hai să-ti fac destăinuiri! Am iubit cîndva un flutur. El, cu aripi de te miri Cum de poate duce ciuturi

Umblam umil să-ți șușotesc prin urbe Foșnetul fustei, coapsele-n mătasă... Acum lumina geamul vrea să-mi surpe-n Þăndări verzui în pieptu-nchis în

Drum greșit, drum greșit, Pentru ce te-am mai pășit? Cu talpa te-am pipăit, Drum ferit, drum peticit. Sufletul mi-am dus, pripit, Pe muchea

Apollinaire e iar cu noi Sânii tăi goi fac găuri dulci În aerul în care-ți culci Fesele dese și papi bulci Gâdili căței de usturoi Pahar de

Ascultă-mi cuvintele Șoptite-n amurg. Dezbracă-ți veșmintele Când luneci prin burg Cu trupul, corabie Umflându-și în vânt, Mari, sânii.

Mi-au descifrat în palmă zeci de haruri Și dulci femei vestiții chiromanți. De-aceea îmi tocesc în madrigaluri Creionul chinezesc cu

din ciclul \"Pudibondaci si vampirizde\" Mi-e dor de-o pizdă râncedă, de țară, uitată pe o prispă-n luna mai... Aș vrea să suflu-n ea ca

Fecioarele se încurcau în gene Motanii se frecau de damigene Și ne era la toți atât de lene... Torceau femei de angora în

O Ce Lucru Pasionant Portocala Intră-n Trompă Trompa Intră-n Elefant!

Să stai închis în casă Si să călătoresti Pe latele atlase Cu ape fără pesti. Meridiane fine Si negre să

Se făcea că mă-mpotmolisem la cîrciuma \"Pirat\". Undeva, vizavi de Palatul Culturii, de fostul Tribunal, într-o curte minusculă, cu fratii de

Sînt ultimul poet balcanic. Cânt c-un descojitor mecanic Ce-nlătură, nu de pe frasini Sau de pe ulmi, scoarțele groase-n Lumina după-amiezii

Un imn sfios și trist va fi rondelul Pentru Marina. Ea e mama noastră, A celor ce-și păstrează suflețelul De mari și mici onirici într-o

Iubirea noastră este cu păcat. Oh, toată ziua stăm trântiți în pat Ca intr-un rai adanc si afant. Veșmintele pe trupul tău boghet Nu ți le pui,

fluturele de dulap cu parfum de crin în cap zboară peste o femeie ce capotul și-l descheie ca să i se vadă țîța cu

De astăzi clipa-i cât dovleacul Și n-o mai pot rostogoli. Iubitei i se-nmoaie cracul, Sâni-i clocesc pilafuri gri; Patul își flutură