Mi-e sufletul
de Emil Brumaru(2008)
1 min lectură
Mediu
Mi-e sufletul împins de rouă
În groapa unui crin adânc.
Mă țin cu mâinile-amândouă
De marginile lui și plâng.
Nu vreau miresmele să-mi umple
Gura cu fluturi, nici lumini
Să mă îmbrace-n raze scumpe
Cu nasturi ticălos de fini.
Ci îmi doresc o portocală
Mare și grea (oh, pe-ntuneric!)
Ca să mă joc în pielea goală
Cu trupu-i copilin și sferic.