Elegie
de Emil Brumaru(2009)
1 min lectură
Mediu
Dac-ai vedea lumina
Acestei dup-amiezi
Þi-ai prinde fața-n palme,
Plângând, să n-o mai vezi.
Și plini de umilință
Și fără întrebări
Am asculta furnica
Fin tropăind pe scări
Spre portocala moale
Ce zace în dulap;
Iar dac-ar trece trenul
Am da naivi din cap
Întrezărind la geamuri
Femei cu sâni sublimi
Pe care niciodată,
Vai, n-o să-i pipăim
Și conductori nostalgici
Cu soare pe butoni
Ce rătăcesc prin lume
Suavi și monotoni;
Și poate că atuncea
S-ar ridica măreț,
Cu labele-nflorite
Și fluturi în musteți,
Din iarbă, ca să-ți toarcă,
Motanul meu obez.
Dac-ai vedea lumina
Acestei dup-amiezi...