Sonet XLII (elogiul iubitei ideale)
de Emil Brumaru(2006)
1 min lectură
Mediu
Þi-am mirosit căcatul: doar raiul are flori
Atît de parfumate pentru-a-ndulci-n somn sfinții;
Þi l-am gustat: doar roua alcoolică din zori
Învie-n mine astfel de-adînc puterea minții;
Și l-am mîncat: iubito, ce har dumnezeiesc
S-a pogorît asupra-mi în clipa longilină.
Pe urmă chiar pișatul ca dintr-un crin regesc
Sorbitu-l-am și-n suflet potop e de lumină.
Sînt Geniu, văd Ideea, aud celeste lieduri
Și toate-s datorită acestui straniu fast
De floci și buci crăpate cînd, laică, sub ziduri,
Cu fusta-n cap, pe vine, te caci iconoclast!
Și-apoi, tot universul scoțînd din întuneric
C-un curcubeu în spume fierbinți, te piși feeric!