Povestea unei mici plimbări și-a unei mari dezvirginări!
de Emil Brumaru(2009)
1 min lectură
Mediu
Ne vom plimba-ntr-o brișcă dublă,
Eu bun și gras, tu rea și suplă.
Și vom opri la mii de baruri,
Tu bând zaharuri, eu amaruri
C-un strat de spini pe dedeasupra
Lichidului ce-mi umple cupa.
Și când o să ne facem fleașcă
Schimba-vom brișca pe-o caleașcă
Ce-o să ne ducă, ducă, ducă,
Eu pleoapa-n ticuri, tu năucă,
Din zori de ziuă până-n seară,
Prin păpădii, tu-ncă fecioară
Pentru o clipă, numai una,
Căci iată-ne striviți de luna
Miezului nopții în crivatul
În care eu ți-am fost bărbatul
Și-ți mai privesc sânii, rărunchii,
În timp ce sângele ți se retrage lin din unghii...
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Emil Brumaru
- Tip
- Poezie
- An
- 2009
- Cuvinte
- 102
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 18
- Actualizat
Cum sa citezi
Emil Brumaru. “Povestea unei mici plimbări și-a unei mari dezvirginări!.” Clasici, Poezie.ro, https://poezie.ro/clasici/emil-brumaru/poezie/povestea-unei-mici-plimbari-si-a-unei-mari-dezvirginariIntrebari frecvente
Comentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
