Primele tangouri ale lui Julien Ospitalierul (fragmente)
de Emil Brumaru(2009)
3 min lectură
Mediu
1.
Vino la mine să jucăm popice!
Tu bila de cristal, eu cea de puf
Vom arunca-o spre Euridice
Îmbujorați și puri, cu pămătuf
De rouă fragă la reverul umed
Și-n cap cu pălării de fin batist,
Și cine-o va atinge moale-n suflet
Din magazii o s-o aducă trist,
Când după-amiaza face fleașcă murii
Și gramofonul cântă în neștire
A veșnicie tandră: \"Luri-Luri,
Vieața este vis de fericire...\"
2.
Încins de-un străveziu cilindric godin
Cu mici ușițe și enorme cahle,
Iau iar cuvinte, le sug miezul, ah, le
Arunc spre tine cu candoare, Odin!
Respir ușor să nu stârnesc cenușa
Și grațios bag lemne tropicale
Cu miros delicat și burta moale,
Luate (căci le doare) cu mănușa.
Și piersice prăjesc pe tăvi de-alamă,
Alene-mbolnăvite prin piper,
Sfârâitoare, adormite-n zeamă,
Cu sâmbur fin, montat la bijutier.
Apoi frec brume roz în castronașul
De bărbierit și-nfiorat tresar
Gândind cum o să-l spulber pe trufașul
Bob de cafea în râșnițile mării!
3.
În edificii vechi de cărămidă,
Pe canapele moi, ca de ciuperci
De aur matlasat, mă lăfăi dulce.
Oh, pe plafoane sunt serafi cu vergi
Ce bat la tălpi bezmetice fecioare
Și uneori pe sâni căci au greșit
Cu ei, dezvirginându-i, iar pe urmă,
Duioși, le umplu rănile cu chit
Și-nlăcrimați le iau din nou la pieptul
Lor plin de pene și-n aripi le strâng,
În timp ce ele cu delicatețe
Le trag pe frunte nimburile-adânc!
Þi-am adresat o întrebare:
Crinul e-un animal din vremuri de demult
Trist transformat în frăgezimi de chinul
Extazului îndelungat? Te-ascult.
Și mi-ai răspuns: Oh, crinu-i animalul
Cel mai pios, îmbrobonat de-amor
Poartă jiletca proaspătă ca valul
Și-n loc de gură are un izvor
Cu tari miresme, uneori fatale
Dacă-l aduci în silă lângă pat;
Și limba-i se-ndulcește-ntre petale
Ca într-un bot de miel cârlionțat.
(...)
5.
În fragedul picior al unui scaun
Un pește auriu plutește lin,
În melci bat minutarele de rouă,
În fluturi sunt monezile de in.
În sobă arde-un crin cu pară lungă
Turnând pios cenușa prin grătar,
Serafi uituci cu cepe dulci
În mână, în uși de lapte uluiți apar.
Și spre-a luci în suflete noastre
Din căni adânci miezul de apă-i scos.
Oh, piersice tăiate cu toporul
Pe moi butuci de unt au carnea roz!
(...)
7.
Ce gratii mătăsoase am la geamuri,
Ce moi capcane-mi pune roua-n prag!
Deasupra casei pâlpâie pe flamuri,
Muiat în ceaiuri, auriu posmag
Pe care-o să ți-l dau în seara clară,
Îmbujorat și tandru, să-l mănânci,
Când flăcările-ncep suav să doară
În plitele și-n lămpile adânci,
Și-amurguri fericite-adorm în fluturi,
Și se topesc în jgheaburi lujeri vechi.
Destinu-i plictisit. Crude perechi
De miei ling sare. Lin pocnesc săruturi.
(...)