Atelier Literar

... până la biserică, ... până la şcoală, ... până la magazin, ...până la primărie, ... până la loturi, ... şi în cele din urmă, ... până la țintirim, ...sunt drumurile ...veşniciei de la sate.

Meryem are chipul pictat pe piatră suflul rotund închis într-o pânză încrustată pe un crepuscul adunat în noduri laxe trupul îi este drum spre un orizont de sare lacrima unui pendul acoperit de un

Erai, un cer care se destrăma, prea albastru, o stâncă desenată pe orizont, o pasăre care zbura prea aproape de sine, o constelație incompletă. Întâlnirile noastre erau ferestre rare prin care

ai încercat vreodată să-ți prinzi respirația după ce iese din piept ca pe-o minuniță căzută din cuib? ai locuit vreodată în podul palmei fără chirie? aici stăm pe chesoanele din Scheveningen și

A judeca un fenomen, un caz, un proces din perspectiva propriei credințe este un mod de a gândi pe care modernitatea îl consideră desuet. A presupune că cineva induce în eroare, abuzează de

Ploaia se întețea. Béa își simțea inima tremurând, iar pașii deveniseră tot mai grei. Se temea că va întârzia, deși venea mereu la timp. Alerga fără să își dea seama. În acea zi petrecuse mult timp

am purtat rochia roșie ca pe o inimă în afară roșul m-a ținut dreaptă când genunchii îmi tremurau am învățat să merg pe tocuri peste propriile frici într-o seară mi-am dat jos curajul strălucitor am

Plutim împinși de secundarul dezinvolt Vâslind în orb către eternul anonim Printr-o minune am ajuns ființe toți Cărând în brațe astro-magicul destin Contorsionând lucrează haosul vioi Precum un vals

Trec pe lângă Cișmigiu Mugurii din primăvară Frunze azi, durere ieri Sunt foșnet de pustiu. Trec prin vieți spre alte vieți. Îngândurat caut să mă opresc. Verzi speranțele, vii speranțele, Se

Apasă întunericul pe umerii gândului M-am rătăcit din nou între cer și pământ Și îmi caut drumul Privind în oglinzile fluide desenate de ploaie Stropii tulbură ritmic reflexia norilor Și chipul mi

Motto "-Iisuse, unde ne putem mântui? -Oriunde nu există femeie." (Evanghelia după Toma) am început să o desenez pe o coală A4 folosind cât mai puține

Ce-a vrut să fie oare ierbarul prăfuit în care am înghesuit demult tot ce prindeam? Erau acolo dimineți cu lumini străvezii, fire de iarbă amestecate cu vise stranii de privighetori, cuiburi

te trezești și zici coșmar smoală și vase scufundate la capătul patului tu ucigând cu mâinile tale eu aruncându-mă în flăcări zic pune-ți repede în minte o pășune un cal care rumegă un fân

aşa ne bucurăm noi de free topics, lăsându-ne debuşeele minților să flatuleze liber, curenți vagabonzi, caii de la letea sau un mustang tocmai debarasat de lone ranger Hi-Yo Silver, away!, o

În mine stă o zi care nu a consimțit niciodată să devină trecut. O zi rămasă suspendată între copilărie și ceea ce avea să vină. Eram întins pe patul cu saltea de paie, în centrul cald al odăii

unii citesc în cafea eu citesc în aburii ei văd cum îmi cresc unghii cum mi se lungește părul cum zâmbesc a pagubă parcă aș fi un tablou eviscerat dus la rafinăria de haine second hand văd cum mi

cu-atât de necesara tehnologie modernă și-ntr-atât de avansată chinuim pe unii dintre bieții pensionari trimiteți certificatul de viață la casa pensiilor - mamă vitregă - doritoare de practici cât

călătorie pe undele melodioase ale blues-ului... șoapte: norii picură rouă-n cupele tremurătoare ale lalelelor. frecvențe diferite- timpul pe un făgaș de iubire… șoapte: rezonanță- un zbor lin

numãr în gând aşa ca sã nu audã nimeni când termin socotelile adun din doi în doi orice lipsã pe mine nu mã pun și totuși parcă dispar în propria prezență câtã noapte poate sã mã încapã între douã

Îmi amintesc cum alergam printre etaje De blocuri construite pentru oamenii muncii, Cum pe scările ruginite ale macaralelor Urcam până la capăt să privesc Lumea de cât mai sus. Eram un ram care