Dan SÎRBU

Ne plângem de orice pe lumea asta, Apusuri evadează printre gene Lăsându-ne prea singuri cu năpasta Neîmplinirilor... prelungi, perene... Ne lamentăm și acceptăm prostia Din lumea asta ce-o

... toamnele trec, una după alta, ceru-și plânge nostalgia, ascuns la umbra numelui tău – trezesc tăcerea printre nerostiri, căutându-te, departe, în oglinzi...!

... zâmbesc arid și-n mod placid declar timid că mă ucid tipi cu acid alb-translucid ce se deschid și coincid c-un stil lucid și se decid cu ochii-n vid la suicid...

... patria mea - m-ai născut în limba română si mi-ai dat să gust din sarea tulnicului ascuns în fiecare lacrimă mi-ai înrădăcinat simțirea și m-ai învățat să respect stejarul ce moare în

... și de-aș rima cu tine-n lumea asta, ai rezona cu zâmbetul din mine sau ai schimba lumina în năpasta iubirii nenăscute peste tine...?

un mic con de pin îmbrățișând lumina - sămânță-n exil

Sunt un ecou al vechii românimi Ce își plângea prin clipe-albastre dorul, Iar sufletul își regăsea fiorul Demnității peste mărginimi. Sunt drept urmaș al lui Cotyso, bravul – Și-am învățat ca

Câtă zare să cuprind Ca să pot zări, clipind, Lacrima schimbată-n grind – Clipa... în lumini zâmbind? Și în zare, ce culoare Ar mai trebui, eu, oare Să pândesc, spre înserare, Pentru-a

... cât spațiu! întunecat... și pulberea de stele din care am fost creat se pierde acum în ele; particula de apă zâmbind către lumină, m-a smuls dintre pulsari, în galaxii, spre tină, iar

... când ne plânge litera, poate, numai reverberația corzilor ne zdruncină sistemul de iluzii al cuvântului - poate, numai aripile îngerilor ne vor învăța ce înseamnă asumarea de zbor

Mă udă lacrimile zilei, descompuse În palide nuanțe răstignite Pe cumpănă de nori, sub frunze scurse, Știrbind secunda vremii infinite. Dar voi renaște-n clipa următoare Sfidând eternități și

... plâng pietre-n zbor tăcerile șoptite și-n largi planări ascunse-n păsări gri aștept să treacă toamne dezvelite – eu să te chem, iar tu să uiți să-mi vii; prin tâmple îmi va ninge-atunci

... pe lângă drumuri prost pavate șanțurile mușcă din lumina lunii se întâmplă ca ploaia să-și băltească silabele rugăciunii peste zbaterile umărului deasupra căruia privirea după ce-și

Localitatea Căpăt din județul Timiș, ca sat ce aparține de comuna Racovița, își are prima atestare deocumentară undeva prin anul 1444. Este un sat colinar în care oamenii locului s-au obișnuit de

... “nu exist”, spune ea, gândind poetic la așteptările zilei, fără mugurul de esență al clipei așezat undeva pe umărul cerului albăstrit de atâta sentiment... ... unde-ți sunt

… știi? numai neliniștea mă mai uimește uneori și-atunci, în lipsa salinelor din pleoape, mă-nchid în turnul meu de singurătate să mi te-aduc aproape de finalitate – știi? acum știu ce

... „nu se poate”, spune (scrie) ea, fără să realizeze cuvintele care se pot întoarce împotrivă-i, ca o îmbrățișare dureroasă de mugur pocnind în primăvară... ... și tocmai primăvara

... gând sălbatic – abstractă nălucire – parcurge-mă aproape de privire, dă-mi dimineața să-i sorb tot începutul și lasă-mă să-mi inventez trecutul departe, în oglinzi...!

Nu vreau să crezi, iubite prietene-poet, Că sunt un tip patetic, căzut în desuet, Dar versul plin de dor ce-l scrii cu măiestrie Mi-a stors din ochii goi lacrimi de apă vie. Deși am citit mult

... vreau liniște... fără vânturi, fără furtuni pregătitoare de ploi – fără torente și fără blestematele de păsări răpitoare ce anunță creșterea munților; piscurile mă sperie și-mi

frigul îmi cuprinde penele ce-și caută zborul departe, spre flăcări... ochiul de vultur îmi plânge și parcă ficatul prometeic nu-mi ajunge ca răsplată

… aș vrea să plec, să-mi duc spre zări durerea, spre curcubeie albe, ’n monoton – să-mi plimb prin galaxii pierdute netăcerea uitată-n sacrul și preasfântul Kogayon unde Zamolxis s-a ascuns

S-a născut cuvântul din lumină. Lumina, mai apoi, a generat Viața - iluzie cristalină - Din praful căreia ne-am întrupat. Ne-am zămislit istoria în timpuri Rănite de războaie-n chip de

Cu vântul îți mângâi cuvântul Legat-nelegat de cuvinte, Cu alb îți pictez tot avântul – Ca vântul ce-mi stăruie-n minte. Zâmbetul mi-l ascund în iubire, Iubirea mi-o ascund în