Poezie
Sentimente românești
1 min lectură·
Mediu
Sunt un ecou al vechii românimi
Ce își plângea prin clipe-albastre dorul,
Iar sufletul își regăsea fiorul
Demnității peste mărginimi.
Sunt drept urmaș al lui Cotyso, bravul –
Și-am învățat ca dacii să respir,
Prin vene-mi curge Dunărea, în vadul
În care-mi plânge naiul lui Zamfir.
Și din Banat până-n Moldova sfântă,
La umbra falnicului Făgăraș,
Îmi plânge pleoapa dorul ce m-avântă
Acasă-n taragotul lui Fărcaș.
Când Dromihete m-a ’nvățat onoarea,
Iar Iancu mi-a șoptit ce-i libertatea,
Durerea mi-a spălat-o, toată, marea
Și de atunci iubesc românitatea.
013063
0
LM