Flaviu George Predescu

O parte din mine s-a scurs în pământ O parte din mine e în eşarfa ta O parte din mine a rămas În grădina părinţilor tăi O parte din mine te va mai căuta O parte din mine Încă mai poate

Amalia a fost ultima mea femeie înainte de Roberta. Ca vârstă se afla la granița prefixelor 3 și 4 când ne-am cunoscut. Se declara o admiratoare a muzicii folk. Era căsătorită din fragedă tinerețe și

La vremea aceea s-a scris, Era ceva nou Cu semne de carte Şi colţuri de foi îndoite Versurile erau Pe talgere de platină cântărite Suferinţa era o industrie Lacrimile erau prilej de

În pânza de păianjen S-au prins raze de soare. E prinsă însăși vara Sau toamna-i prinsă oare? Mai sunt câteva zile, Ore mai sunt, de vară, Cu fructe dulci ne minte O nouă toamnă, iară.

Viața trece, Să ne ferim să ne iasă povesti. Ziua va trece, Nu sta lângă mine, Lumea va bănui cine ești. Ora trece, Grăbeşte-te să te-ascunzi, Ceilalţi vor crede C-ai să auzi ce nu e bine

Totul trece atât de repede Există numai ce există, O continuă zi întreruptă de nopţi, Freamătul sufletului, ca un vânt De toamnă târzie, Tinerețea - o vară, Spusele – arme sau flori Ce mor

Când plouă la Bucureşti Internetul fuge la Ibiza Iar la duş curge cafea Maşinile tocmai în centru Fac şezătoare Şoferii stropesc pietoni Ca n zilele de sărbătoare Când plouă la Bucureşti Nu

Când va fi amiaza mai deasă Atunci va trece şi tinereţea, Ca o hoaţă, Când toţi vor dormi, Vor citi, Vor iubi, Vor prânzi, Tinereţea pe vârfuri, Tiptil, tiptil. Va trece Pagină cu

Am văzut cu ochii mei cum a trecut tinerețea părinților mei Acum erau tineri și certăreți, acum bătrâni și împăciuitori Eu îi vizitez din ce în ce mai rar Dar a spune că-i uit e o mare prostie Eu

Când ieşim noi de prin cuşti Te miri prin ce-ntâmplare Şi-ncepem să ne judecăm părinţii Ca foste autorităţi Căzute-n revoluţia maturizării noastre, Îi acuzăm de „învechire” şi „nesincronizare

La București Oamenii bat cruci grăbite Ba din gura metroului, Ba din autobuz, Ba de pe stradă. Ani a trebuit să stau Pe aceste locuri Să descopăr că Erau bisericuțe ascunse După

Ne întâlnim şi ne purtăm oficial. Mai avem câteva lucruri să ne dăm: Ba tu o carte, ba eu un ruj… Ascundem pozele fine În care zâmbim fericiţi. Nu se aruncă nimic la coşul de gunoi, Deşi nu

- Trebuie să recunosc că deși am trecut de atâtea ori pe Toamnei, n-am intrat niciodată într-o casă! i se confesă ea cu un aer curios. Apoi, după un moment de liniște reluă, continuând să se

Toată lumea absolvise facultatea Numai eu te absolvisem pe tine Toţi cântau Gaudeamus Numai eu cântam „Te-am văzut, mi-ai plăcut…” La sfârşit, toţi îşi căutau iubitele şi părinţii Numai eu nu

Zile întregi, Paul George Ionescu s-a tot frământat. Cum era mai bine să facă? Se trezea pe la două-trei noaptea, cuprins de o apăsare amară. Se simțea singur și străin, dezamăgit, sau ratat mai ales

Aproape toți poeții erau beți şi dezorganizați Cete de maeștri şi confrați Se stropeau cu scuipat şi cerneală, Criticii dansau în pielea goală Muzele erau curve fără milă Făceau dragoste din

Bunicul a cerut o cană cu apă Iar nepotul, crescut din roua de mai, I-a dat o cană cu rouă. Gâtul lui era trunchi de copac Pielea lui bătrână Era o scoarță de gutui. Ca un izvor, căușul

Sunt la o lansare de carte Ca la un priveghi Paradoxal. Se vorbeşte în şoaptă Lumea vine la iubita Celui aflat în centrul atenţiei Şi-n loc s-o consoleze O felicită. Iar ea, în loc să

Ştiu cât valorează în aur O simplă zi de vară Cu toate astea, asist la risipirea lor Aşa cum apa scursă dintr-o conductă spartă Inundă un subteran şi nimeni nu observă Apoi, la suprafață,

Fata care făcea dragoste Din tot sufletul Şi pe care ochii o trădau Ca nişte iude mari şi jucăuşe, Avea surâs lacom Ce nu putea fi ascuns, (Muncea enorm, Până la epuizare, Era