Atelier Literar

Trecere… Bătrînii nu dorm, se culcă tîrziu E felul de-a spune : privește- sînt viu Încă mai vrem, mereu am fi vrut S-arătăm că mai e ceva de făcut Încă putem să mai stăm vertical Pereţii sînt

cam de pe la doi ani când am început să pricep înțelesurile cuvintelor de vorbeam de-aiurea ne-ntrebat mama-mi tăia porția dulceagă prin două vorbe-n două doare „mai tacă-ți fleoarca” „nu mai mânca

Am ajuns în acel punct al nopții în care liniștea ne-a împachetat cu specificația "fragil". Face asta la nesfârșit, cu nerușinarea comerciantului care extinde termene de valabilitate. Spre est

— Vrei să ne împrumutăm formele jocului de-a soțul și soția? Te-am întrebat eu, pentru că nu mai eram de modă veche. Nu voiam să te văd în genunchi, florile le preferam pe câmp, nu sugrumate pe masa

A șaptea zi am plecat Printre cele două ziduri În care cuvintele mele Se înțepeneau ușor Era atât de simplu: A treia iubire la dreapta, Doi pași înapoi, măsurați Și o tăcere mai lungă Drumul întors

Mi-ai luat brațele educate să legene ți-ai mângâiat creștetul și le-ai pus bandaje pe răni. Ai dat la maxim glasul meu și l-ai gravat peste casetele vechi cu voci de mame vitrege care îți țiuiau în

sunt conectată cu galaxia de sori, cu energie mă încarc în Calea Lactee, nu las în suflet să pătrundă stresori, cristalină lumină adun în cornee. visuri siderale luna îmi livrează, le ilustrez în

Michael Jackson nu e mort stă pe plajă face sport cântă din toți rărunchii copiii în timp ce fac zidul pentru lovitura liberă doar Kevin stă la recuperare i-a intrat ghinionul în șpiț sigur din

primăvara a îmbrăcat culori vibrante, lumina-i blândă înfiorează pleoape, în glasul ei răsună melodii dansante, zâmbetele-i diafane sunt murmure de ape. pe degetele-i fine giuvaere poartă, mirabile

scandalos de puține lucruri pot fi duse la bun sfârșit într-o sală de așteptare – este ideea de la care am abandonat mai demult un mare poem, premisele — stimate auditoriu — premisele, aceste animale

O stea ginger, c-o simplitate debordantă, cu părul roșu prins în diademe, aprinde focul în priviri. În pântec am pus de toate: spice galbene de grâu și vise, un strop din mare și din scoică și tot

Dumnezeu numără lacrimile femeilor închisă în mine ca într-o colivie adun în sânge plânset cu plânset, înnod lacrimile una de alta, le înșir pe rânduri inegale și urzesc din ele un păretar

scandalos de puține lucruri pot fi duse la bun sfârșit într-o sală de așteptare setea, nostalgia după marile culoare ți se ghemuiește senină ca o vină erai intruziv pentru că erai miop, ai fost

Drumul scanează pasul, vântul scârțâie în păr. Îmbrac pielea pe dos, să fiu copac în sistemul de validare, sau poate voi cumpăra o bifă, să trec vama spre nicăieri ca bișnițar de internet. Pruncii

zburând de nebun cu viteza luminii ar face arşice orice amãrâtã de stea iar eu privesc ca un tâmpit cerul nopţii convins cã stelele se învârt aiurea din vina mea pentru cã stau într-un punct fix pe

în fiecare dimineață transformi absolutul într-o mulțime de gesturi legitime și provizorii prudente sau cu scop terapeutic căutarea sutienului cu push-up care dă bine cu bluza crem mi se pare cel

imaginația mea e un perpetuum mobile, nu are granițe și nici limite nu are, plămădește cu migală speranțe nobile și visuri îngemănate cu galaxii stelare. nu credeam vreodată să fiu

dimineața, la ora 5, citesc poeziile altor oameni și e ca și cum m-aș oglindi în apa altor mări cu vietăți ciudate care nu apar în atlase și trăiesc din amintiri mestecate iar și iar cuvintele, încă

Al meu cuget îl văd liber Cum e pasărea pe cer, Câteodată‑i un „b'ând biber”, Rar de tot... precum un jder. Niciodată va fi muscă, Ori țânțar bun de zdrobit Și nici soi de vreo moluscă. Creier