Atelier Literar

mai beau un ceai din cana pictată cu inimi și număr sistole diastole oi o matrioșcă insomniacă pe o insulă populată de ploi

Când te privești În oglindă, Întotdeauna Visele mele Se vor ascunde În spatele Viselor tale Vor rămâne acolo Imponderabile, Pe umărul tău Nevăzute Și vor avea grijă Să nu cadă Visele tale Până

14.02.26 Ombra mai fu...Handel compozitor. Xerxes, regele Persiei, cântă, dedică o odă de laudă și încântare unui copac iubit și umbrei sale răcoritoare, proteguitoare. O meditație de fapt. Acest act

îmi clocotesc în tâmple amintiri noroite, cu miros puternic de migdale amare. le car mereu pe umeri, greutatea lor mă apasă, mă face uneori să cad și să mă afund într-un hău întunecat de

de aceea s-a pitit atât de adânc undeva prin suflet sau mai ştiu eu pe unde uneori aş bãnui cã este în inimã şi tot tremurã pe acolo într-un colţ umed cumva mutã scâncind ciudat cum miaunã uneori

Noaptea îmi blestem zilele ziua îmi blestem nopțile noaptea aștept lumina izbăvitoare a zorilor ziua aștept cerneala nopții cu care îmi gravez versurile zi după noapte noapte după zi zi după

oricum cuvintele doar amplificã prãpastia precum un ecou învârtit pe un zbor de erete dar oricât ai crede în legi eterne şi teoreme îndoielnice într-o zi vei plânge timpul petrecut în faţa unei

Încă nu am reușit să opresc avalanșa gândurilor mele. Cimitirele sunt pline de ele, întinse ca niște umbre în așteptare. Morții își întind mâinile cerându-le unghiile tăiate sau poate doar o

Groapa săpată de toată iubirea care nu fusese sau nu mai era, mustea de noroi din pământ și lacrimi mute. Mai greu îmi era să te împing în groapă Întâi de frică să nu răcești, Apoi erai

la ce petala te-ai oprit cate rochii iti sunt mototolite ce tablou atarna dintre caramizi unde sunt porumbeii muti care cuvinte te-au mahnit de ce nu a venit printul tau cat pot sa astepte visele pe

nu-i mare lucru că spun am dat lovitura mă refer doar la un loz în plic norocul îl pun în joc iară nu dau bani mai trag o dată ăștia cu super-ena... inteligenții au mărit și accize și

Dumnezeu este lichid. Este îndeajuns să-l miști puțin. Când îl atingi simți că e viu Ca aripa într-o morișcă Învârtită de vânt. Nemărginirea lui crește în tine Din întuneric ca raza în sine Până

Dalta îngheţatã a tãcerii ne desparte în monade care se rostogolesc spre puncte nedefinite din spaţiu, pe traiectorii haotice, browniene. Uneori, eu încerc sã regãsesc inorogul alb, care renaşte doar

Plutonul alergătorilor Trecea pe lângă mine Erau frumoși Iubeam eleganta efortului lor Chemarea lor m-a atins Fără să vreau, agățat puțin Cu o aripă mai lungă, sidefie Până la prima turnantă

serile alături de Alma erau cu totul și cu totul aparte vocea ei când ghidușă când caldă putea deschide portal către Narnia sau către mojarul furtunii Alma avea magia de a se preschimba în

Când masca resemnării poartă vina din om în om, se pierde-acea substanță care îți dă puterea de-a învinge. Da, scepticismu-i bun, dar cu măsură, să nu-ți consume toată energia. Prin echilibru,