Atelier Literar

nu știu dacă am o explicație pentru toate acestea zilele s-au scurtat în mijlocul verii nu a mai rămas nimic nici de mâncat, nici de băut poate doar câteva conserve pe care le-am uitat pe

se plămădește viața nouă , natura e gravidă, vremea îmi înviorează speranța lividă, respir aerul înmiresmat de lalele și ocolesc cu grijă ale lumii belele. mă adâncesc în lumea interioară, inima

dacă n-aș avea această melancolică manie a clasificărilor, (defect profesional, probabil, dar agravat fără îndoială de viața de familie) aș spune pur și simplu (fără niciun pic de fanfaronadă) că

Scriitorii de astăzi nu mai scriu cu țărănisme; ori ții pasul, ori te apucă pandaliile. E ceva de genul: mănânci sushi, dar îți miroase gura a praz. Ocolesc drumul de țară ca să nu prindă sufletul

Spiralele neolitice pictate pe ceramici de pe meleagurile noastre Simbolizau eternitatea pentru oameni și astre La Coțofeni, Hamangia, Turdaș, Starcevo-Criș și Cucuteni Răsucelile nobile aveau

Trecere… Bătrînii nu dorm, se culcă tîrziu E felul de-a spune : privește- sînt viu Încă mai vrem, mereu am fi vrut S-arătăm că mai e ceva de făcut Încă putem să mai stăm vertical Pereţii sînt

Relația dintre noi s-a învechit și nu poți spune că e ca vinul. Noi nu trăim sute de ani ca să decantăm ranchiuna, angoasele și să ne lepădăm de toate datoriile. În spațiul care ne conține am unit

Am ajuns în acel punct al nopții în care liniștea ne-a împachetat cu specificația "fragil". Face asta la nesfârșit, cu nerușinarea comerciantului care extinde termene de valabilitate. Spre est

— Vrei să ne împrumutăm formele jocului de-a soțul și soția? Te-am întrebat eu, pentru că nu mai eram de modă veche. Nu voiam să te văd în genunchi, florile le preferam pe câmp, nu sugrumate pe masa

A șaptea zi am plecat Printre cele două ziduri În care cuvintele mele Se înțepeneau ușor Era atât de simplu: A treia iubire la dreapta, Doi pași înapoi, măsurați Și o tăcere mai lungă Drumul întors

Mi-ai luat brațele educate să legene ți-ai mângâiat creștetul și le-ai pus bandaje pe răni. Ai dat la maxim glasul meu și l-ai gravat peste casetele vechi cu voci de mame vitrege care îți țiuiau în

Michael Jackson nu e mort stă pe plajă face sport cântă din toți rărunchii copiii în timp ce fac zidul pentru lovitura liberă doar Kevin stă la recuperare i-a intrat ghinionul în șpiț sigur din

primăvara a îmbrăcat culori vibrante, lumina-i blândă înfiorează pleoape, în glasul ei răsună melodii dansante, zâmbetele-i diafane sunt murmure de ape. pe degetele-i fine giuvaere poartă, mirabile

scandalos de puține lucruri pot fi duse la bun sfârșit într-o sală de așteptare – este ideea de la care am abandonat mai demult un mare poem, premisele — stimate auditoriu — premisele, aceste animale

O stea ginger, c-o simplitate debordantă, cu părul roșu prins în diademe, aprinde focul în priviri. În pântec am pus de toate: spice galbene de grâu și vise, un strop din mare și din scoică și tot

Dumnezeu numără lacrimile femeilor închisă în mine ca într-o colivie adun în sânge plânset cu plânset, înnod lacrimile una de alta, le înșir pe rânduri inegale și urzesc din ele un păretar

scandalos de puține lucruri pot fi duse la bun sfârșit într-o sală de așteptare setea, nostalgia după marile culoare ți se ghemuiește senină ca o vină erai intruziv pentru că erai miop, ai fost

Drumul scanează pasul, vântul scârțâie în păr. Îmbrac pielea pe dos, să fiu copac în sistemul de validare, sau poate voi cumpăra o bifă, să trec vama spre nicăieri ca bișnițar de internet. Pruncii

O ascultam aproape fără să mai respir, eram pe atunci atât de încântat de astfel de povești supranaturale, dar brusc s-a desprins de lângă mine și mi-a zis: - Pleacă, te rog să pleci acum, începe să

O poveste mai altfel, o întâmplare mai altfel, poate adevărată sau poate că nu, dar așa ca mai toate poveștile, care te atrag cu cuvintele lor și apoi te lasă să visezi în continuare, asemeni unui