nu știu
dacă am o explicație
pentru toate acestea
zilele s-au scurtat
în mijlocul verii nu a mai rămas nimic
nici de mâncat, nici de băut
poate doar
câteva conserve
pe care le-am uitat pe
se plămădește viața nouă , natura e gravidă,
vremea îmi înviorează speranța lividă,
respir aerul înmiresmat de lalele
și ocolesc cu grijă ale lumii belele.
mă adâncesc în lumea interioară,
inima
dacă n-aș avea această melancolică
manie a clasificărilor,
(defect profesional, probabil,
dar agravat fără îndoială de viața de familie)
aș spune pur și simplu
(fără niciun pic de fanfaronadă)
că
Scriitorii de astăzi nu mai scriu cu țărănisme; ori ții pasul, ori te apucă pandaliile. E ceva de genul: mănânci sushi, dar îți miroase gura a praz. Ocolesc drumul de țară ca să nu prindă sufletul
Spiralele neolitice pictate pe ceramici de pe meleagurile noastre
Simbolizau eternitatea pentru oameni și astre
La Coțofeni, Hamangia, Turdaș, Starcevo-Criș și Cucuteni
Răsucelile nobile aveau
Trecere…
Bătrînii nu dorm, se culcă tîrziu
E felul de-a spune : privește- sînt viu
Încă mai vrem, mereu am fi vrut
S-arătăm că mai e ceva de făcut
Încă putem să mai stăm vertical
Pereţii sînt
Relația dintre noi s-a învechit
și nu poți spune că e ca vinul.
Noi nu trăim sute de ani
ca să decantăm ranchiuna, angoasele
și să ne lepădăm de toate datoriile.
În spațiul care ne conține
am unit
Am ajuns în acel punct al nopții
în care liniștea
ne-a împachetat cu specificația
"fragil".
Face asta la nesfârșit,
cu nerușinarea comerciantului
care extinde termene de valabilitate.
Spre est
— Vrei să ne împrumutăm formele jocului de-a soțul și soția?
Te-am întrebat eu, pentru că nu mai eram de modă veche.
Nu voiam să te văd în genunchi,
florile le preferam pe câmp,
nu sugrumate pe masa
A șaptea zi am plecat
Printre cele două ziduri
În care cuvintele mele
Se înțepeneau ușor
Era atât de simplu:
A treia iubire la dreapta,
Doi pași înapoi, măsurați
Și o tăcere mai lungă
Drumul întors
Mi-ai luat brațele
educate să legene
ți-ai mângâiat creștetul
și le-ai pus bandaje pe răni.
Ai dat la maxim glasul meu
și l-ai gravat peste casetele vechi
cu voci de mame vitrege
care îți țiuiau în
Michael Jackson nu e mort
stă pe plajă face sport
cântă din toți rărunchii copiii
în timp ce fac zidul pentru lovitura liberă
doar Kevin stă la recuperare
i-a intrat ghinionul în șpiț
sigur din
primăvara a îmbrăcat culori vibrante,
lumina-i blândă înfiorează pleoape,
în glasul ei răsună melodii dansante,
zâmbetele-i diafane sunt murmure de ape.
pe degetele-i fine giuvaere poartă,
mirabile
scandalos de puține lucruri pot fi duse la bun sfârșit
într-o sală de așteptare –
este ideea
de la care am abandonat mai demult
un mare poem,
premisele — stimate auditoriu —
premisele, aceste animale
O stea ginger,
c-o simplitate debordantă,
cu părul roșu prins în diademe,
aprinde focul în priviri.
În pântec am pus de toate:
spice galbene de grâu și vise,
un strop din mare și din scoică
și tot
Dumnezeu numără lacrimile femeilor
închisă în mine ca într-o colivie
adun în sânge plânset cu plânset,
înnod lacrimile una de alta, le înșir pe rânduri inegale
și urzesc din ele un păretar
scandalos de puține lucruri pot fi duse la bun sfârșit
într-o sală de așteptare
setea, nostalgia după marile culoare
ți se ghemuiește senină ca o vină
erai intruziv pentru că erai miop, ai fost
Drumul scanează pasul,
vântul scârțâie în păr.
Îmbrac pielea pe dos,
să fiu copac în sistemul de validare,
sau poate voi cumpăra o bifă,
să trec vama spre nicăieri
ca bișnițar de internet.
Pruncii
O ascultam aproape fără să mai respir, eram pe atunci atât de încântat de astfel de povești supranaturale, dar brusc s-a desprins de lângă mine și mi-a zis:
- Pleacă, te rog să pleci acum, începe să
O poveste mai altfel, o întâmplare mai altfel, poate adevărată sau poate că nu, dar așa ca mai toate poveștile, care te atrag cu cuvintele lor și apoi te lasă să visezi în continuare, asemeni unui