înainte să expire lumea
să ne iubim pe poezie punct ro
codificat
să tragem pe limbă mierea ursului
să fim caii-putere a unei busculade absurde
să acordăm alegorii în carnavaluri cât mai dezbrăcate de
a tunat
și i-a adunat pe toți.
El Comandante, din poziția de lotus,
le-a ordonat mușilor și păpușilor:
fentați bariera și treceți la asalt!
vă dau eu câte un cod:
unul de acces și unul QR,
să nu vă
nu știu exact de ce...
dar în seara aia
m-am trezit spunându-ți foarte serios
că oamenii care se plimbă prin parc
și vorbesc despre pace
ar trebui supravegheați
ai râs
(aveai obiceiul ăsta
să râzi
comandantul, mai punk de felul lui,
lua masa la bătături, lăsând varicele pentru
spectaculoasele veri în care își împingea iubitele
în canal doar-doar l-ar privi de jos în sus,
remake propriu și
eu am extras liniștea și din roci,
frici am transformat în idei creatoare,
trăiesc mirabilă vreme prezisă de proroci,
au renăscut în mine speranțe uimitoare.
visuri înalț la cer ca pe supernove,
să
într-o zi
un om a citit o carte despre lupi
și-atât de tare s-a afundat în lectură
încât noaptea
când a ieșit să se plimbe la marginea satului
toți câinii lătrau după el
simțind miros de animal
L-am rugat pe Dumnezeu să îmi spună
cum a creat universul,
ce reprezintă cele șapte zile?
Timp de zece ani l-am rugat.
Astăzi mi S-a arătat și mi-a explicat.
Când Dumnezeu a creat universul,
a
Managerul meu
Timpul m-a părăsit
După ce i-am spus că publicul meu țintă
Sunt eu.
După o discuție lungă
Despre îngeri și bani,
Am pierdut licența pentru iubire
Dar și pentru disperare.
Sunt ilegal
Imperial,
Timpul năvălește în mine
Prefăcând tot în ruine.
Frunze îi cresc pe ramuri
De-a lungul întinderii spre lumină
Cum boabe de rouă
Pe firul de iarbă.
Aripi care îl fac cer
Prin care trec
transformată-i omenirea
într-o haită de hiene
e o lupă-orânduirea
într-o haită de hiene
vai de omul slab cu firea
și de-acela fără trene
transformată-i omenirea
sânge-albastru-i curge-n vene
a
Ravara
Pe străbunica mea dinspre tată o chema Ravara,
mama bunicii Smaranda.
Ravara se născuse probabil cu ceva ani înainte de 1900, poate prin 1890.
Nu am nici o poză cu ea și nimeni nu mi-a spus
Mugurii s-au cocoțat pe ramuri într-un acces de primăvară,
Copacii sunt albi, parcă au fost pictați de un pictor renascentist,
Cerul își sprijină albastrul de umerii lumii,
În aer plutește o
Fetele cu viori
sunt flori
de mare
pe care valurile
îşi înstruneazã
arcuşul.
Ele bat la uşa inimii tale
şi se strecoarã
ca-ntr-o scoicã.
O, fetele, viorile!
Când dor de ele îţi va fi
ascultã-ţi
am murit, iubire, traversând nesăbuit
roşul lăsat peste anul sabatic al
dragostei, gândurile îmi fugeau
la clasamentul final înainte de playoff,
la doza zilnică de fortifikat escaladată,
la un
dragostea și frumusețea ta
ca unui imam convertit la ortodoxie
îngropat în rugăciunea de lumină
la orice răscruce
după ce părinții i-au săpat mormântul
& din ziua aceea
nu i-a mai fost
Pe aceeași linie,
stăm față în față,
ca doi acrobați
sub cupola unui circ,
mergând unul spre celălalt,
fără să ajungem
prea aproape
pentru că altfel,
aplauzele publicului
s-ar opri
ei vor să ne vadă
Omul modern
Suntem răi pe dinăuntru,
Foarte falși pe dinafară,
Și am blestema și vântul
Care bate-n astă seară.
Nici măcar nu ne dorim
Să ne fie nouă bine;
Important e să simțim
Că tot răul e la
Dimineaţa am citit pe fugă o scrisoare minunată, care mi-a arătat că am reuşit să-i deschid cufărul cu amintiri.!
"Dragul meu,
Mă întrebam ce s-a întâmplat cu tine. Eram foarte curioasă ce ai
Am crezut că văd și eu viața.
Ce culori, ce nuanțe distingeam!
Aveam curajul să îmbin și să combin:
culori care se țes între galben și turcoaz,
alb și albastru,
combinații ca respirații de
chiar nu am nimic eroic de povestit lumii
sunt banalul banalitãţii
un fel de soldat care sapã tranşee
în calea avioanelor
desfac de sens ornicul
rãsucesc secunda
o întorc de o mie de ori
în o mie