Atelier Literar

De ce ar trebui să mă mai tem? De ce să mă tem de Dumnezeu? Pentru că și El moare ca mine Cum prin mine fiul meu? Și, dacă Morții suntem sortiți, De ce să-i iubesc pe aceia care Aprind lumini

Până nu am intrat în foc, nu am știut Că lumina care îmi creștea din trup Arde mai mult pe partea stângă Dintr-o altă zvâcnire pe care Nu știam că mă arde Din necunoscut. Și, mai mult decât atât, am

Se șifonă realitatea, Doamne, simulată de-o turmă de-algoritmi de pe Olimp, păscuți înspre seară la strunga creată, ca un ornic fugit din ideea de timp. ​Prin orașe fantomă, purtând neștiute zeități

Azi-dimineață Cineva mi-a legat sub fereastră un cal. Nu prea mare, nici prea matur, era un cal maur. Necheza și privea un triciclet roșu-smart, amândoi așteptând iluzoriu, cel mai probabil, să se

La început, țesătorii ne-au adunat pe toți, unul lângă altul, pe stative grele din lemn de nuc, să nu se clatine bolta; aveau de luptat cu noi. ​Pe sulul dinapoi au înfășurat, strâns, tot ce am fi

​Marți cu ploaie, iluzii migrează-n ghivece, departe de norii arțăgoși, tolăniți pe asfaltul rece. Ghemuită spre geam, mușcatele așteaptă dintr-un ciob de pământ să-mi urce privirea, să le aprind

nu contează vârsta ca să plângi să plângi până când oamenii vor ieși la ferestre și se vor ruga să nu fie potop

Zmeii există? Ridicați, fugind cu linia, în văzduh… gâfâind cu ardoarea ridicării către cer. Speranța și ambiție… sunt monștrii noștri, ridicați la cer! Ne-am născut cu zmei părinți! Și revenim

nu mă numiți bufonul cetății vă implor sunt cel mai anarhic suflet mie însumi darămite... alegeți un bufon veritabil unul care și-a plâns tot plânsul fiindcă numai acela mai poate fi în stare să vă

Mă însoţeşte ca o umbră ca de o cârjă, are nevoie de mine altfel, vegetează în lumea mustind de fantome. Între clar şi obscur există doar dacă o iau în seamă doar dacă eu vreau şi ea

sã tot cadă stele sã cadã tot cerul peste toate culmile culmea culmilor e tot o nesãtulã poftã de-a mea şi infinitul şi și și de ce sã nu cadã şi el ce ar putea avea împotriva vrerii mele nici

nu fac curat că vreau eu nici măcar nu fac curat nu cumpăr nici pâine, nu merg la farmacie, ma tratez holistic, citesc de 3 ori pe zi contoarul la lumină și când găsesc în el 3 metafore cu parafină o

De dimineață mă duc și pe la biserică. Cică au adus un sfânt. Dau și eu niște pupături, poate fac zgomot în cer. O să prind ceva curaj și o să-i spun șefului să-mi mărească leafa. Cu

E douăjopt, iubito, să mor dacă mai știu ce se întâmplă astăzi, cumva, mai important, iar dacă nu se-ntâmplă, sper că nu e târziu dacă-o lăsăm pe mâine. (Ar fi reconfortant).

din noapte vom înţelege tãcerea ca unic blestem sau o ultimã binecuvântare în mulţimea noastrã inutilã de grai vorbim atât de mult încât nu mai aude nimeni

Nu mai plânge, mamă, Nu renunța, tată, Copilul va fi bine. Chiar dacă acum Îl dor toate îndoielile Și ezitările adunate în palme În nopțile prelungite. Chiar dacă acum Stă în dezechilibru Pe sârma

Am să las ușa larg deschisă tu să vii cu brațele pline de toamnă în palme să porți doar frunze uscate prin păr și pe frunte multe dar multe zboruri eu te voi lua de mână să nu te rătăcești în ceață