Atelier Literar

Luna se scurge blând pe pielea ta, Ca o rugăciune de argint, pe un altar viu, Noaptea își apleacă fruntea peste noi, Cu lumina stelelor tremurândă. Te privesc și universul își pierde echilibrul, Iar

visez uneori cum invizibilă mă strecor prin lume pe umeri purtând amfore pe umărul drept apa morții să pun la loc toate fețele existenței mele umile care n-a vrut niciodată să tulbure

Insule de nori capitoneazã tãcerea ta. Pe cer a rãsãrit soarele, iar în inima mea ard toate stelele nopţii. Pãşesc prin visele tale cu tãlpile goale pe jãratec, legatã la ochi. Aripile mi-au luat

Mă simt ca un dinozaur tânăr într-o turmă de unicorni bătrâni. Excitat de absurdul conviețuirii. Ei se miră de ce sunt eu tânăr și nu înțeleg de ce sunt ei bătrâni, chiar dacă toți călcăm în

Oful nostru Nu e loc la masa voastră Pentru mine, nici de-aș vrea, Iar gutuia din fereastră Tristă e în noaptea grea. Sunteți pacostea supremă Abătută peste noi, Ignoranța ce condamnă Un popor plin

la 8100 de metri aerul e gol de aer, dar plin de tine. gol ca un buzunar într-o dimineață de luni, plin ca o gară în care nu mai vine nimeni după mine. pochill-porque — din vremurile în care etajul

toată lumea absoarbe energia mea aș putea să dau nenumărate exemple dar nu e despre asta mai degrabă de conflictele între generații literaturi iubiri toate au același nivel de zahăr în sângele

Am deschis sticla cu vin roșu. Am turnat în pahare liniștea dintre noi. Am așezat trandafirul în vază — fragilă speranța care o umplea, precum fiorul suspendat între noi. M-ai sunat să-mi spui că

M-am îndrăgostit de tine ca o lumină care intră pe fereastră fără să întrebe casa dacă o primește. Nicio atingere. Niciun sărut. Doar ochii tăi — două ape adânci în care privirea mea a căzut ca o

Cine sunt eu să îl contest pe Dumnezeu cine e Dumnezeu să mă conteste contestații-erezii reclamații nerezolvate sesizări neconfirmate la sfârșitul zilei fără de noapte al nopții fără de zi Cine va

M-am dus la cincizeci de mucenici la birt mi-am băut cinzeaca de întăritor și am mai vrut una așa că am mai stat un pic ușa scârțâia a primăvară lalelele se împingeau trosnind prin podea nu mai

a venit la mine timpul și a strigat: ești fir de praf în ceasul meu a venit durerea și a șoptit: ești fărâmă de lacrimă în oceanul meu a venit umbra cu celebra coasă și cu ce a mai găsit la

Într-un creier tânăr, plin de zel, Un neuron fierbea, rebel. Vedea cum alții, în lene se complac , Cum moțăie letargici și nimic nu fac. Striga: „Destul cu atâta nepăsare! Suntem făcuți pentru-o

mă plimb prin pădurea de stele virgină, în lumina ei semințe de visuri plantez, să crească mirabil departe de rugină, îmi este drag printre luceferi să înnoptez. stau la povești cu fascinanta

de aceea s-a pitit atât de adânc undeva prin suflet sau mai ştiu eu pe unde uneori aş bãnui cã este în inimã şi tot tremurã pe acolo într-un colţ umed cumva mutã scâncind ciudat cum miaunã uneori

Sertare îndesate vintage. Miroase-a scoici, dar și a cozonac. Ciudat amestecul de mări înzăpezite, O înghețată cu aromă de haos Mulți fluturi colorați crâmpeie de lumină difuză păduri de zâmbete și

oare-am fost născut să fiu dator și‑n această stare… -așa să mor am trudit juma’ de secol plătind vârful îndesat și notar și taxe și‑alte drepturi doar să‑mi fie dreptul încălcat ați luat o dată

mai beau un ceai din cana pictată cu inimi și număr sistole diastole oi o matrioșcă insomniacă pe o insulă populată de ploi