umblam prin mine ca printr-un muzeu plin de vechituri celebre.
ici, o pană de păun; colo, o frunză de pelin pentru camuflarea dorinței.
încercam să nu mă rătăcesc: lăsam câte-o dâră de cenușă
ca
prima carte, o lipsă
şi am fost născut a treia zi dintr-o foame
(dacă aş fi spus femeie m-ai fi catalogat la obsesiv
şi consecvenţa nu înseamnă obsesie, neapărat)
ori dintr-o lipsă, de dulciuri,
E douăjcinci, iubito, octombrie, e smog,
Mă dor, de dor de vară, tricouri, bluze, gânduri,
Ți-aș da detalii ample (mă știi că-s pisălog),
Dar m-amăgesc că, poate, citești tu printre rânduri.
I. VOCEA
Vera îi puse ziarul pe tastatură la opt și șaptesprezece minute.
— Sandule, uită-te puțin aici.
El avea în mână o jumătate de covrig. O lăsă pe un șervețel și își potrivi ochelarii. Pe
Râzând de el, extremă signiorie
nu i-a oferit nicio enorie
un papă de pe mapamond
proclamându-l “Apostolul vagabond”
Hrănind săracii, a primit cu greu o eparhie
ducea scaunul din strană cu
Cred că suntem niște
temple umblătoare
când ne rugăm
o energie vie ne cuprinde
trupul, mintea și sufletul
Coloana noastră
se ține-n treizeci și trei de vertebre
exact cât vârsta lui Iisus.
Inima,
Durerea plantată în tălpi
greu se scoate,
limita de fericire e activă,
ca un abonament
la soare sau la ploaie.
Vorbesc atâtea limbaje
și nu e niciunul pe care
măcar eu să-l pot înțelege.
Dezbrăcați
suport cu ușurință minciunile
și sunt fidel oricărei cauze, după putință
cu toate astea, m-au dat afară
din toate grupurile de pe internet
unde prestam minciuni mici și inteligente
așadar, nu
din adânc în mai adânc
ne șoptesc povești comprimate
precum terra la poli
ca sã nu lezeze cerul
cu perfecţiunea zborului
delfinii au ales oceanul
acolo unde plutirea lor mãiastrã
seamãnã cu versul
știu unde se duc oamenii după ce mor.
după ce scurge toată viața din ei și atingerea lor devine de gheață.
se duc în clădiri de pompe funebre, unde sunt îmbălsămați până li se schimbă trăsăturile
treceam un râu, dincolo se ridica un munte
din răbufnirile tale, din povara sticloasă a ochilor tăi goi
dezgropam metalul şi oamenii
ochii bărbatului tău, ascunşi în pădure
rostogoleau punctul, până
mi-ar fi plăcut să citim împreună aceeași carte
am fi așezat-o pe genunchi, ca și cum am fi legănat un copil
am fi hrănit-o din timpul nostru, i-am fi dat să bea
din liniștea noastră sau din ce-ar
Iubito-i douăjpatru, mai stau un pic și fug:
mă-ntorc în sarea mării să-nchiriez un val
și costumat propice, revin în carnaval.
(Ai grijă ca dovleacul sa fie ignifug).
de parcã am cãzut din alt timp
poate din nori
poate din lunã
gravitaţia mã îndeamnã la somn
iar visele se deplaseazã precum lumina
când spre roşu
când spre albastru
apoi copite de furnici
sunt creștin ortodox și exact așa gândesc
trăiesc simt și grăiesc adevărat
creștinismul a avut un învățător
și o mulțime de profesori
unii mai timizi și-au spus apostoli
alții mai tupeiști
Simt tot mai puțin din mine înăuntrul meu.
Doctorul de familie – deși e impropriu spus „familie” –
m-a ascultat îndelung,
apoi m-a ascultat iar,
cu stetoscopul.
– Ești de analizat – mi-a spus din
Mi-ai lăsat parfumul în poală,
o pasăre din apropiere
s-a luat după urme,
a obosit
căutând amintirea ta proaspătă.
Dă-mi haina jos
și-ți vei privi goliciunea
cum se umple de mine.
Nu trebuia să
Printre clădiri perimate
amuțite din veacuri trecute
aleargă carcase metalice
zdruncinând temelia
junglei urbane
clepsidre de varii dimensiuni
își varsă nisipul în abstractul din jur
epuizând în
toamna
primul vers al unei elegii
în tonuri de chihlimbar
cadența ploii pe marmura mormintelor
șiragul de păsări întunecate
arcuit pe catarge de undă pustie
sorocul florilor de
Dacă aș ști vrăji
Pentru ochii tăi mi-aș dubla sufletul ca să am unul pentru ambii
Pentru pielea ta m-aș transforma în apă fiindcă altfel te-aș murdări când te ating
Pentru buzele tale m-aș