Atelier Literar

În inima nopții, cerneala curge-n izvoare de stele, Iar luna își coase tăcerile-n pânza uitărilor grele. Sub pleoapa luminii, visarea își toarce fuiorul de fum Și clipa, desculță, mă cheamă să-i fiu

sărutul tău e în consonanță cu arpegiile zilei nesfârșite, nota staccato care îmi e etolă trupul tău, arie transparentă a haloului din scala de nuanțe a lunii e al brațelor mele spectrale pe aba de

Ziua Mamei Dimineață de duminică în Casa Vânturilor. Eol de pe șemineu scăpă, ca din greșeală, o afină pe mustățile lui Mistral care moțăia ghemuit pe

dacă mă întrebi am să-ți spun despre cum femeile nu se dresează n-ai cum și de ce le-ai dresa când vezi tu lumea ta calculată ordonată crescător sau descrescător nu poate citi roiul

Ai aprins o ultimă țigară, pe buze aveai cuvinte deja trecute-n pomelnice, în sânge, spre inimă, îți cărai grăbit nicotina; nu ai lăsat alte bagaje în urmă? Ți-am legat de brațele mele

Să te surprinzi rostind cuvinte golite de conținut, Să îți privești emoțiile pierzându-și din substanță, Să te obișnuiești cu abisul prea de la-nceput, Să păstrezi față de tine însuți cea mai sigură

Morții de sub cruci, anonime, nu mai învie, au devenit un pumn de pământ, și atât. (2017)

camera etanșă are o structură definită în orice bloc nou nu și în casele vechi... acolo oamenii fug pe scări ca și cum vine potopul ultima oară câinele meu a uitat direcția a ieșit pe ușa de jos a

În zori de-octombrie, cu soare și cu jar, Două poeme-n valuri, pluteau fără hotar. Iar pașii lor sunt unde, ce tac sub cerul greu, Și aripi au din vânturi, ce plâng în pieptul meu. În zori

poate anul ăsta mănânc și eu măcar două zărzărele na, poftim!!! cred c-am să-mi cam pun pofta-n cui m-am trezit cu minus unu mai încolo de doi pași dau de minus două grade Celsius date de... Cel

Frumusețea și imaginația sunt cele mai înfricoșătoare lumini și umbre unde descoperim viitorul ființelor noastre de iradieri solare. Pentru că ne orbesc când, ca într-o oglindă privindu-le, din

Ultima oară când ne-am văzut, mi-ai promis că mă suni. Te uitai la mine cu ochii mai mari decât de obicei, și părul mai deschis. Am așteptat luni, marți, apoi mi-am zis că poate-ți plac numerele

Ciudat, am despăturit drumurile închise în ghiozdan, am auzit orașul din care le-am luat plângând, le-am pus sub rănile felinarelor nestinse și port doar mâna ta moartă în părul meu, sperând că

de azi voi fuma curcubeie îmi voi dori ploile lumea se va feri de privirile mele fulgere vor prevesti al nu știu câtelea potop voi obliga toamna cu un creion la tâmplă să dezbrace haina de piele

să te trezești dimineața să știi că mi-e dor de tine, timpul s-a oprit, iar ochii plâng neîncetat și zborul primăverii pare melancolic, astrele sunt puține, iar cerul de hârtie se pierde printre

chipul tău undă căzând pe zenit mâna mea arc în atonie îmbrățișarea vis de ambră la reflux ore secvențiale îmi acoperă pleoapele te sărut cu ultimul cuvânt al penumbrei suntem doi proscriși doi

înainte de a se face luminã când încã nici soarele nu era pus în centru şi nici nu primise botezul hidrogenului (hidrogenul ãsta e întotdeauna vedeta) doar echipa de paparazii era gata de atac toţi

INSULA ISRAEL de Bianca Marcovici Un poem extins al memoriei și identității în pragul catastrofei Christian W. Schenk Volumul Insula Israel semnat de poeta Bianca Marcovici, apărut la Editura

dacă ai putea aduna fericirea în tine, strop cu strop, până se face de-o inimă, de-o petrecere cu muzică în surdină, de-o tristețe sau de-altceva; dacă ai strânge emoția din ceara topită a viselor,

Femeii nu îi ajunge minunea de a fi minune. Corpul îi respinge boala și sângele băut de inimă din perfuzii, pașii ce-o lovesc peste glezne când zbor ar vrea să se dezlege de pământ. O