Ottilia Ardeleanu

îmi plac ceasurile de mână am un rastel întreg împotriva timpului așezate după codul culorilor după ace sau inscripții după valoarea lor sentimentală sau financiară după catarame și alte

mi-ai recomandat ceai de scorțișoară și ghimbir dimineața când am fluturi în stomac să-l sorb câte un pic pe mișcările minutarului să țin degetele în jurul cănii până simt furnicături pe

pentru neaşteptatul care ar fi putut fi şi nu te-ai străduit să fie pentru minutele în care îţi rupeam din sufletul meu fiindcă tu nu aveai şi mă durea pentru toate acele zise pe care le lăsam

cos libertatea destrămată țesătura ei cu măiestrie de paing prea fină pentru camuflarea acestui timp cos cu migală secundă cu secundă golurile din ea cos și plâng cu fiecare împunsătură o

nu suntem aici pentru a citi aberații și mai ales pentru a refuza permanent texte trimise și retrimise și retrimise și re... Există un caz, dar nu singurul, în chiar domnul Pănescu, împătimit de a

Mamă nu sunt lângă tine să mai aţâţ focul să duc cenuşa dimineaţa s-acopăr tălpile copacilor cu ea să mai poată păşi către primăvară să ne întâmpine cu braţe de flori fără degerături pe la

întins la orizont ca untul pe pâine îmbibat de nori cât miezul de nucă rupt în jumătăți pentru fiecare peste câmpul cu pomi răzleți pe care trupele de păsări așteaptă de undeva un semnal mâncat

inima mea o carte de iubire ai căutat pagina unde am scris pentru tine * am evidențiat poezia mea pentru publicul aflat în listă nimeni nu a observat îmi vine să cred că fb

nu doar de la bukowski afli despre existența admisibilă alături de un motan mai degrabă despre lucruri mici mici acelea care se unesc totdeauna să dea oarece valoare fiecărei zile despre cum

fără medicamente azi ești mai mult decât mort o spun cei în măsură să adauge o analiză a suflului sistolic să completeze rețete care depășesc bugetul pe anul în curs să pună zaua unui lanț vicios

drum fără frâne mereu al altora nimeni nu cedează o întrecere între timpi uităm de prioritate atragem cearta o revenire la sălbăticie prin simpla bâtă din portbagaj mai ştii fleşurile ca

adaugă-ți ruga lângă a mea fii drumul pe care merg spășit nu uita iubescul pe noptieră ia-l cu tine nu se știe când ți-l cer să mă șterg la ochi ia-mi durerea asta și spal-o în nouă ape cică

mugesc țevile niște vite speriate fășâie apa ca șerpii pământul nu mai înghite picăturile minciuni aduse de barbara copacii gorgone au șoptit toată noaptea vântoasele s-au adunat și ele la

nu mai ascunde poeții în inimă femeie păcătoasă cu versul îi ademenești în sufletul tău cu ferestre luminate de gutui mirosind a pâine și sare pragul cuvintelor e trecut pentru încă o noapte

un pescăruș trage dimineața de sfoară înfățișându-mi printre ramuri marea din spectru de lumină soarele pune punctul pe i de partea zăvorâtă a orizontului predispus la o deschidere amabilă

femeia aceasta ține loc de bună ziua de un scaun la biserică și de un surâs pașnic își schimbă pălăria după anotimp ba nu după ziua din săptămână și rujul la fel ne știe pe toți ăștia cu