un pescăruș trage dimineața de sfoară
înfățișându-mi printre ramuri
marea
din spectru de lumină
soarele pune punctul pe i
de partea zăvorâtă a orizontului
predispus la o deschidere amabilă
autorul
e sub incidența anotimpului care nu mai vine
așteaptă câte un foșnet
frunze căzând din abecedar
își amintește
acum ceva ani începeam facultatea la timișoara
ce oraș ce oameni ce toamne
femeia aceasta ține loc de bună ziua
de un scaun la biserică
și de un surâs pașnic
își schimbă pălăria după anotimp
ba nu
după ziua din săptămână
și rujul la fel
ne știe pe toți ăștia cu
cine mi-a trădat stelele
cine a închis noaptea între zăbrelele lunii
și de ce unii au pus lacăt acestui cuvânt
mă avânt să zgârii pereții de ciudă ei plâng
îndelung unor chipuri de lut le curg
porţile se închideau devreme
zdrăngănind oase ruginite
clopote ermetice
asfixiau adolescenţa
puneam la cale escapade
puteam să ne rănim în zimţii feroşi
dar merita riscul
dincolo era
plouă pastelat orașul s-a înecat
în letargie orologiul bate o oră târzie
fulgeră culori arzătoare pe cer mă doare
în piept am un deșert cu mii de cămile
transpir silabe subtile deschid
iubire
tu nu-mi dai mai mult decât pot duce
azi am împărțit morților
că și ei m-au iubit cândva
și m-au părăsit întru iubire
m-am supărat am suferit dar târziu am aflat
iubirea e de mai multe
băi
nu mai vine toamna
m-am impacientat
am făcut cercetări în legătură cu zborul ziua ora
de pe ce aeroport și mai ales
de unde
și
dacă vine singură
că de data asta
serafică după cum o
îmi plac ploile niciodată nu m-am plâns de ele
sunt singura monotonie pe care o accept
ba chiar le iubesc impun o cadență ceas
uneori îmi fac perdea în dosul lor scriu despre cum este nevoie să
când ești foarte foarte visător realitatea fuge de tine dar și unii oameni neștiind de stratul norilor și cât de bine se poate fuma acolo orice moment pe care jos de tot nu l-ai putut face să
“Lacrimile sunt limbajul tăcut al durerii.” spunea Voltaire. La această interpretare m-a trimis lectura volumului de poezii la care mă voi referi mai jos.
Despre o singurătate triumfătoare, a celui
atipică viaţa
doar n-o să facă infarct acum
merg mai departe spre soare
lucrează la drumuri
şi poduri de maree
melcii mai puternici decât sisif
pe lujere ciupite de larve
ca nişte idei fără
Cuvântul nu doare
noi îl trecem prin foc și pară
îl potcovim
de câte ori îl batem ca să arate frumos
îi dăm bice
el transpiră
aleargă
nechează
deodată obosește
mulți îl arată cu
Soare matinal-
Felinarul ruginit
Îi ține de urât
*
În zorii zilei-
Un lampadar al străzii
Prea singuratic
*
Plimbare în zori-
Un felinar aparte
Sub soarele blând
*
Gânduri de
ce frumos îmi cântă un greier poezia
pe creier am atâtea octave diezi cai verzi
mă arunc în viori și în decibeli noptatici
empatici în pori salivează licori de toamnă
miresme breze par
Stimați utilizatori ai Atelierului de creație agonia.net/ poezie.ro, ne bucură prezența dumneavoastră în context creativ, literar-artistic, care ne permite să (ne) simțim altfel, să ne petrecem
întreaga viață ne auzim clopotele
de la florile pe lângă care trecem
atent
dangătul acelora ne însoțește vremelnic
într-o asurzire haotică
ne prefacem că trăim agonisind
lucruri
am frânt o bucată de toamnă
și am împărțit-o cu voi
unii mi-au zis că are gust de pâine
alții de tămâioasă
și câțiva
de Dumnezeu
mi-a fost foame
dar ați fost voi
mi-a fost sete
dar ați
totdeauna bolnav
i se face transfuzie
de iubire
de tristeţe
de singurătate
de dumnezeu
câţi donatori
şi-au întins braţul pentru
vitalitatea sa
sângele lui nu e al lui
sângele lui este
ce obraznic vântul de toamnă
val-vârtej
mă ia pe după umeri
îmi dă un ghiont
nici nu se uită înapoi
urmărit de frunze-țigănci iritate
făcând un scandal asurzitor
sperie o mână de păsări
când țipă clopotul mă gândesc la Dumnezeu
nu la moarte
nu la vești triste
nu la sărăcie în timp ce unii petrec
prea multe zile pe an în locuri despre care aceia nu au auzit
când plouă pe
un boem cu nouă vieți
ești
când pe acoperiș ca un motan care privește de sus
când la terasă la o cafea cu mult tutun inhalat în plămâni
deși mi-ai spus că medicul nu ți-a dat mai mult de câțiva
acolo unde se pupă cuvinte trufașe
cu hotarele ființei mele
pustiite din neînțelesuri și vanități
unde închipuiri grafice țin loc de
atingeri și simțiri
unde mi se tăinuiesc singurele căutări