Poezie
te duminicesc
1 min lectură·
Mediu
adaugă-ți ruga lângă a mea
fii drumul pe care merg spășit
nu uita iubescul pe noptieră
ia-l cu tine nu se știe când ți-l cer
să mă șterg la ochi
ia-mi durerea asta și spal-o în nouă ape
cică e bine pentru apoi
numără pașii spre ziuă
întinde-mi ștergarul de cer să las cafeaua
în aburi cu soare de octombrie
alcătuiește-mă din ceea ce am lăsat
peste noapte în așternut
duminicește-mă și tu
cu noaptea-n cap
visele se sting pe buza dimineții
scoate-mi apele din fântâni
la răscruci sunt doruri
împarte-mi inima
uite cana asta cu buza în jos
umple-o cu Dumnezeu
și dă-mi să mă satur
013858
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Ottilia Ardeleanu
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 107
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 21
- Actualizat
Cum sa citezi
Ottilia Ardeleanu. “te duminicesc.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/ottilia-ardeleanu/poezie/14195096/te-duminicescComentarii (13)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
RRRRrazvan rachieriu✓Să revărsăm “cana” “umplută cu Dumnezeu” în suflet, căci acesta resuscitează “visele stinse” şi ne ajustează traseul destinal astfel încât să aibă ca destinație finală divinul.
0
ȘPai și aici un poem de zile mari...
Felicitări!
Felicitări!
0
OAvă mulțumesc pentru lectură și semne.
0
EKDistincție acordată
E un poem cu care rezonez mult. Poemul tău, Ottillia, curge ca o rugă spusă pe șoptite, între iubire și credință. E ceva foarte duios și cald în felul în care aduci divinitatea în gesturile simple precum: o cană, o noptieră, un ștergar, cafeaua de dimineață. Totul. Chiar totul devine ritual: iubirea, durerea,
trezirea. Ai o duioșie totuși ferma în versuri, o smerenie care nu se plânge, ci se oferă adica „alcătuiește-mă din ceea ce am lăsat peste noapte în așternut” e o frază care pare rostită de cineva care știe atât de bine cât de fragil e omul și totuși îl iartă. Iar finalul „umple-o cu Dumnezeu / și dă-mi să mă
satur”... e precum o rugă a
setei, a nevoii de sens.
Nu e o poezie care cere, ci care
primește lumea, o transformă în
tăcere și recunoștință. Are
sinceritatea unei duminici fără
fast, în care totul se închină
prin gestul firesc al trăirii. Duminică respir mai adanc. Mulțumesc!
trezirea. Ai o duioșie totuși ferma în versuri, o smerenie care nu se plânge, ci se oferă adica „alcătuiește-mă din ceea ce am lăsat peste noapte în așternut” e o frază care pare rostită de cineva care știe atât de bine cât de fragil e omul și totuși îl iartă. Iar finalul „umple-o cu Dumnezeu / și dă-mi să mă
satur”... e precum o rugă a
setei, a nevoii de sens.
Nu e o poezie care cere, ci care
primește lumea, o transformă în
tăcere și recunoștință. Are
sinceritatea unei duminici fără
fast, în care totul se închină
prin gestul firesc al trăirii. Duminică respir mai adanc. Mulțumesc!
0
OAonorată de cuvinte și aprecieri, dragă Erika. Mulțumesc mult.
0
PPCâtă iubire am găsit în acest poem! Dublă iubire, PreaIubitul și iubitul, El și el, amestec de ritualuri cu îndeletniciri, de gesturi comune cu gesturi duminicești, de fapt o singură mare iubire, Viața, cu toate ale ei. Dorurile destăinuite și tăinuite în fântânile din răscrucile drumurilor pier în zorii duminicii - a câta, după, Întâlnirii fiindu-i de ajuns să se întâmple doar o cană plină până-n inimă cu Dumnezeu. Încep să iubesc poezia tot mai mult. Tare frumos!
0
OAdelicat!Dumnezeu sigur lucrează prin noi! Mulțumesc, domnule Paul Pietraru.
0
AATe rog să nu te superi, dar mi se pare o poetizare de zile mari. O adunătură de maxime religioase abia-abia strunite de gramatică. Textul este formulaic, e sterp, e stăngaci, e vechi, e mecanic, e de o înțelepciune soră cu retorica nucilor. Țipă din toate mădularele că este Poezie. E-mbrăcat (textul) în preot și dă cu tămâie de zen. Eu credeam că ai început să scrii serios, credibil.
0
OAasta e ce credeai, asta e ce scriu. Nu mă rușinez. Sincer. Nu scriu de azi, nici de ieri și mai ales scriu de un mâine cu toată certitudinea.
Ți se pare că scriu neserios?
Ți se pare că scriu neserios?
0
NMOricare rană doare numai atunci când o atingi. Când pui degetul în ea și îi simți suferința. Aceasta cred eu că ar trebui să fie definiția poeziei. Am citit cu plăcere și, faptul că poemul d-vs mi-a trezit această meditație, consider că este distinct.
0
OAMircea Nincu, vă mulțumesc pentru cuvinte. Sunt onorată!
0
AI
,,Iubescul" de pe noptieră mi se pare o imagine frapantă, abstractul se materializează, devine un obiect comun, unul cu care te poți șterge la ochi, ceva ce poate fi folosit și pentru purificarea trupului, nu doar a sufletului.
Apoi, ,,cana cu buza în jos" imaginea banală a unui obiect casnic spălat și pus la uscat mi se pare, de asemenea, surprinzătoare, fiind inversul ,,iubescului". Cana se abstractizează, devine interiorul pregătit pentru a-l primi pe Dumnezeu.
Nu știu dacă interpretările sunt corecte, dar îmi place poezia și felul în care reușiți să folosiți obiectele comune pentru a surprinde semnificații adânci sau felul în care imaterialul se concretizează. Felicitări!
Apoi, ,,cana cu buza în jos" imaginea banală a unui obiect casnic spălat și pus la uscat mi se pare, de asemenea, surprinzătoare, fiind inversul ,,iubescului". Cana se abstractizează, devine interiorul pregătit pentru a-l primi pe Dumnezeu.
Nu știu dacă interpretările sunt corecte, dar îmi place poezia și felul în care reușiți să folosiți obiectele comune pentru a surprinde semnificații adânci sau felul în care imaterialul se concretizează. Felicitări!
0
OAsigur că fiecare obiect și felul în care este definit, așezat, întâmpinat... reprezintă o idee. Mă bucur că ai trecut și că impresiile tale de lectură sunt cele cuvenite unui astfel de discurs. Mulțumesc.
0