Niciodată nu spune unei zile că e ordinară

Felicitări, Ottilia! Aprind însemnul ca să se vadă mai bine! Sunt sigură că surpriza cărții tale va fi foarte bine primită!

Steluță!

Titlul e frumos. Cu siguranta si cartea. Succes!

Un poet al cărui suflet înflorește în vers pentru simplul fapt că o nouă zi i se așterne la picioare nu va spune niciodată unei zile că este ordinară. Un astfel de poet este Ottilia Ardeleanu. Titlul volumului spune foarte mult, poezia ei de asemenea; găsesc inspirată alegerea unui mesaj pozitiv puternic.
Felicitări și îți urez ca lansarea cărții să îți umple și mai mult sufletul de bucuria de a trăi și de a scrie!

Unei zile poți să-i spui orice, dar poeziei tale trebuie să-i spui ”Succes deplin!”, căci merită! Mi-a plăcut această confesiune care te definește metaforic foarte bine:

”nu mă mai căuta în altă parte
în mine locuiesc toate acele
femei de care ai nevoie
trebuie doar să mă strigi”

Sper să te strige cât mai mulți cititori!

Felicitări! Este mereu frumos să ai curajul de a scrie ceva frumos. Gînduri de bine la aflarea unei vești bune, cu drag.

Mă bucur pentru tine, Ottilia! Foarte inspirat titlul volumului. Nu-mi fac griji că nu va fi o carte foarte apreciată. Succes și sănătate ca să mergi mai departe!

sincere felicitări,ottilia
pentru carte dar și pentru tot ceea ce faci!.
sunt sigur că va fi o lansare deosebită.

același,
teodor dume,

Felicitări pentru această carte și mult succes mâine, când sper să emoționezi publicul cititor. Fiindcă am avut bucuria să citesc această carte, las aici câteva gânduri, fără pretenția de lectură critică.

O poezie vindecătoare și sapiențială

Vorbesc despre o poezie sapiențială, dar nu în sensul consacrat al termenului, fiindcă nu există propriu-zis un limbaj sentențios, cu înțelepciuni morale/filosofice. Dacă ele există, sunt într-o proporție prea mică. Ideea este că, dincolo de arta expresiei poetice, lirică, în esență, cu un imaginar poetic bogat, dar și cu o exprimare directă, unde contează mai mult tensiunea ideii poetice, se află înțelepciunea unei existențe din care aflăm că fără Dumnezeu suntem doar pulberea răscolită de vânturile dezamăgirii, frăr a găsi vreo semnificație vieții.
Sunt multe poezii care au puterea de a scăpa de patina nemiloasă a timpului, iar în altele există versuri memorabile sau întregul este bine consolidat. Dacă aș începe cu poezia care dă titlul volumului, niciodată nu spune unei zile că e ordinară, aș remarca faptul că tonul ironic-amar se prinde foarte bine în plasa textului, Textul ar putea fi citat în întregime, însă păstrez doar aceste versuri: „perna lumii s-a descusut pe-o margine/cad fulgii cine mai știe cărei păsări// cu gâtul frânt”. Până la urmă, fiecare zi este importantă în devenirea lumii, cum dacă o notă ar fugi de pe partitură ar strica armonia cântecului.
Ottilia Ardeleanu scrie aici și o poezie a comunicării cu Dumnezeu, într-un limbaj oarecum nonconformist, departe de atmosfera litaniilor religioase: „de câte ori la ușă/bate cineva firav/îmi zic Dumnezeu iar a răms pe drumuri/deschid și El se rușinează nu știe cum să înceapă/să-mi explice El mie este înjositor// Îl privesc fără milă// Îi fac semn să intre/dar El rămâne pe prag/între mine și lumea de-afară” (Dumnezeu ca de obicei). O altă poezie remarcabilă, în care Dumnezeu rătăcește în aparență prin lumea noastră artificializată și consumistă, este mi-a spus că ar vrea să se întoarcă Acasă. Este un Dumnezeu pe care nimeni nu pare să-L mai vadă, fiecare fiind preocupat de automatismul zilnic, în care El își găsește din ce în ce mai rar locul. De aici și întoacerea Acasă, după ce apăruse izbăvitor printre oamenii rătăciți de El și de sine. Singură ființa poetică pare să recunoască un rost al Drumului: „Doamne cum să-ți iau eu bani pe drumul pe care/L-ai făcut anume pentru mine”. Un text ceva mai ghiduș pe aceeași temă este și în cele din urmă verifică dacă a dat drumul la căldură liniște și iubire, în care oamenii sunt văzuți ca niște jucării învârtite din cheie de un Dumnezeu îndrăgostit de joc. Și cum să nu fie, odată ce El este primul artist al lumii. Până la urmă, așa cum spune și titlul, Totul s-ar putea reduce la numai atât (dar cât de mult și cât de greu de obținut într-o lume care se complică inutil și a uitat gustul simplității): căldură sufletească, liniște interioară și iubire (căci Dumnezeu nu este altceva decât iubire). Din același impuls al simplității pleacă și versurile poeziei ce este de știut Doamne pe lumea asta: „regnul este prea ciudat metamorfozat/sau poate prea tehnologizat/în loc de rugi ascultăm manele/și ne închinăm celor pentru care/ poți muri doar trăgând un fum/nici măcar nu am mers prea mult în genunchi/Doamne/insuportabil/mă dor”.

Sunt foarte multe poezii memorabile pe aceeași temă sau pe altele, dar critica literară va observa, probabil, mult mai bine decât mine. Nu-mi rămâne decât să citez câteva versuri dintre acelea care mi-au plăcut foarte mult (fără a știrbi, sper, importanța întregului): „o cafea amară șerpuiește seducătoare de parcă m-aș uita/în ochii tăi ziua sparge orice amintire” (singurul meu câștig în viață); „tăcerea este un dirijor tânăr// singure în reverberație/dezamăgirile” (singură în orchestră); „mi-e dor/să decorăm universul cu/ răsetele noastre” (viață în oglindă); „cine ar fi crezut că/îi e sete mă uitam/aiurea după fluturi/(...)/ mâinile îmi tremurau/și trupul/cană s-a făcut” (acel trecător); „mă și aștept la o zi cu furtună care/să-mi deturneze toate zborurile către sufletul tău” (afurisită mai este); „viața este o golgotă de oameni/nu încetează să se bucure de răul făcut” (ziua mea aldină de la tine începe) etc.