Ursu Marian Florentin

Vreau să mă-ntorc la iarba de acasă, m-am săturat să fiu eternul emigrant, acum când toamna pe umeri mă apasă şi vânturi bat din nord atât de deprimant Vreau să mă- întorc la mama şi la

Pentru tine -am venit , pentru tine exist, chiar de cade acut peste mine năpasta, între lume şi mit abia pot să rezist că mi-e greu fără tine-n cetatea aceasta Sunt străin de probleme, sunt

Tu te ridici şi te întorci spre uşă iar umbra mea parcă îţi cade la picioare, sub mersul tău e fum şi e cenuşă şi deodată plouă mult în depărtare Nu te mai văd dar te aud cum pleci, pe

Tu îmi numărai căderile în întunericul din mine, iar eu îţi tăceam amurgul prin halouri de sticlă, îţi tăceam până şi îmbrăţişarea strivind strigătul, de teamă că n-ai să te mai

Sunt singur femeie, cu toamna-n ferestre, Te-aştept să apari de-undeva pe-nserat, Tristeţi mă frământă şi n-am nici o veste Şi teii din suflet mi s-au scuturat Prin burgul mâhnit ceţuri mari

La marginea-nserării tu îmi erai aproape Dar te simţeam departe, între poveşti şi mit, Erai parcă tărâmul ce -apare dintre ape Când valurile mării se rup de infinit În noaptea cea înaltă, cu

Să-mi întinzi mâna ta înapoi peste timp că am fost amândoi doar un anotimp şi când frunzele- au devenit ruginii conjugam la trecut verbul de a iubi Dacă vrei să mă ai, dacă vrei să-ţi mai

Deschide larg iubito, de pe acuma poarta, să intre vâlvătaia de frunze de pe drum, e luna lui septembrie şi ne încearcă soarta şi frunze pustiite se înmulţesc de-acum Deschide-o larg iubito să

Tu ai plecat şi nu mai vii de-acuma când toamna stă să cadă pe salcâmi şi prin apusuri îţi mai caut urma şi pe aleea cea cu tei bătrâni Mi-aduc aminte că erai frumoasă şi alergai desculţă

În oraşul acesta mi-e greu tot mai mult, Mai ales că absenţa ta mă intrigă, Trec maşini peste străzi ce se pierd în tumult Şi prin parc felinare stau să se stingă Unde eşti ? te mai chem cu un

Ce noapte abstractă, aproape, Planete albastre-n ferestre, Lumină de stele pe ape, Tristeţe, amurg şi poveste Ce seară ciudată se lasă, Iubirile tale-s confuze Şi-ţi spun că eşti cea mai

Eu sunt bolnav , femeie, de iubire, Într-adevăr, precum o molimă căzu Şi mor acum fără să dau de ştire Că o săgeată sângele îmi străbătu Eu chiar de plec, rămâne-voi în transă Până ce va veni

nu mai găseam drumul spre mine, între noi era când amurg când răsărit şoptind vântului gândurile mele ar fi vrut să-ţi vorbească despre cum e să fii zdrobit de prea multă dragoste dar

Vroiam să-ţi spun atunci, cumva în toiul nopţii Că neiubindu-mă, cândva, ai să regreţi Şi-ai să mă laşi să zac iubind în faţa porţii, Până voi fi chemat în lumea celor drepţi Şi nu mai am

Erai lângă mine, atât de aproape, În inima irișilor eu te priveam, Dar îmi păreai plecată foarte departe Pe celălalt țărm de ocean Erai lângă mine, atât de aproape, Doar respirarea-mi o purtai

Sunt strigăt şi lacrimi, lumină şi foc, Sunt marea iubire care contează, Eu sunt doar norocul din nenoroc, O ultimă umbră ce-ngenunchează Sunt cer şi sunt piatră, scânteie şi os, Planeta la

Dormeai într-un colț al gândului meu, iubindu-te prea tare, eu te-am trezit de la prea multe ecouri absolute în care îți învăluiam visele

Adună-mi risipirea din gând apoi ajută-mă să-mi străbat întunericul dintre deșert și uitare, orbitându-mi sinele

mă doare şi acum locul în care te-ai desprins de mine şi de atunci alerg în mine, fug de toate gândurile, până când amintirile se rup de suflet cu zgomot de clopot până devin singur în

Aş vrea să îţi mai spun ceva acum Când vrei să pleci spre alte continente, Iubirea noastră va muri oricum, Corabie-n furtuni de sentimente Mai cred iubito în destinul tău Şi nu doresc decât

am reuşit să mint salcâmii, mireasma lor ce mai persistă, am reuşit să mint şi crinii iubirii noastre foarte tristă am reuşit să-mi mint simţirea, am reuşit să-mi mint dezastrul, am reuşit

când spui iubirii adio, ecouri se sparg de pământ, luna ne seceră paşii prin iarbă rostogolindu-se prin ovale de vânt nu știu dacă mi-ai fost întâmplare, un strigăt prin vis ori un

Noi ne vom despărţi, acum îmi este clar, iubita mea cu păr de aur şi lumină, voi bea o cupă cu venin şi cu nectar când tu vei dispărea încet ca o felină Adio-ţi spun, pierduta mea prin flori

e un microcosmos aici, de ce-ar fi oamenii altfel în altă parte ? mai buni mai răi, cu pași grăbiți, cu mâinile la spate, un haos de vorbe şi tăceri prin ploi, arbori puţini, maşini