toamna o altă femeie ce simte

aceasta imagine plina de oameni si oameni si oameni care isi spun dragostea si in care nu e urma de natura, desi emotia aceasta, sunt sigur, de la natura iti vine, altfel n-o legai de toamna...

nu atît ca mesaj, bineînțeles, cît ca trăire. Punerea în pagină nu e pe gustul meu, dar se dorește modernă. Finalul explicitează și face tot textul. Haosul se ascunde în spatele sufletului, persoanei. Viața devine vie aici.

puternică, vivace și care mi-e dragă pentru că vorbeam despre oameni și iată, ce telepatie!

Vasile Munteanu, ai idee cât de mult mă onorează reacția ta? Această trecere discretă printr-un text cu și despre oameni? Îți mulțumesc.

Gârda Petru Ioan, oamenii sunt însăși natura, natura dragoste și dragostea oameni, toate vin din… ele însele. Îți mulțumesc.

Vasile Mihalache, mă bucură și mă onorează acest simbol luminos, dar cel mai tare mi-a plăcut felul în care v-a surprins și ați vorbit despre textul meu. Vă mulțumesc.

Liviu-Ioan Mureșan, mă bucură cuvintele tale, am să-ți spun că punerea în pagină nu ține de niciun modernism ci, de felul în care am trăit cuvintele și am găsit de cuviință că doar așa ele spun totul dinspre mine către lector. Îți mulțumesc.

Domnilor, vă mulțumesc, încă o dată,

Ottilia Ardeleanu

E bine scris textul acesta, Ottilia. Și chiar de ar fi, n-am niciun chef să-i găsesc vreo hibă.
Felicitări !

Un text care merită citit. Pot spune că te-ai întrecut pe tine prin tine însăți. Forma mi se pare OK, aduce o notă de nou și-apoi chiar e o curgere năvalnică aici. Altfel simt că ai fi îngrădit libertatea acestei curgeri.
Aprecierele mele sincere Ottilia,
Cu drag,
Cristina C

la granița dintre viu și neant, disperarea sfâșie omul dinlăuntru, ca și când a făcut câte un pas abrubt, în timp, de mai multe ori, și n-a simțit lanțurile zimțate în care se întemnița dragostea, inocența, natura... momente când omul află prioritățile dintotdeauna, însă doar un sfârșit neașteptat le face să pară reale.

altfel, nu-mi amintesc să fi văzut în altă poezie atâția "te iubesc", și după citire am avut sentimentul că s-a spus de prea puține ori.

cu prietenie,
cristian

trecerea voastră pe aici.

Silvia, îți mulțumesc pentru fermitatea cuvintelor, ești binevenită.

Cristina, îți mulțumesc pentru aprecieri, contează.

Cristian, îți mulțumesc pentru comentariu, este foarte adevărat, aș mai fi putut insera...


cu prietenie,

Ottilia Ardeleanu

îmi place titlul și cursivitatea poemului. ajuți cititorul să parcurgă poemul fără greutate. nu e simplu să citești un poem așa pe nerăsuflate, dar tocmai pe această direcție ți-a reușit. îmi place că ești sinceră și ai scris oarecum despre tine, despre toamnă așa cum o percepi tu, și cum trece ea prin tine.

succes la poeme cît mai bune. cu drag, bia

toamna mea!

Cristina, mulțumesc pentru prezență și pentru cuvinte. mă bucură.

Ștefan, poate că ai dreptate, în orice caz, evenimentul este doar un punct de plecare, nu el este baza textului, dar și dacă s-ar mai putea schimba ceva, cumva, eu nu mă mai văd în stare să fac modificări, mă crezi? Fiindcă e vorba de o emoție puternică aici, trăită, nici măcar imaginată, iar textul acesta a venit așa, dintr-odată, dinlăuntru, așa cum ai turna lapte fierbinte în ceașca de cafea...
Îți mulțumesc mult, semnul tău luminos mă onorează.

cu prietenie,

Ottilia Ardeleanu

E un text bine scris si care suna foarte bine si spus; relatarea obiectiva la incheierea careia realizezi ca detasarea nu anuleaza emotia si nu vindeca.
Felicitari!
multumesc pentru comentariul din pagina mea, multumesc mult.

și eu îți mulțumesc pentru prezență și pentru cuvinte. ești binevenită.

Ottilia

text care a curs năvalnic (de) pe buricele degetelor și l-am scris ca atare. seamănă mult cu felul de așezare în pagină a poeziilor tale, e-adevărat, chiar îți așteptam reacția. Verbul acela mi s-a părut cel mai expresiv în contextul dat, chiar și prin sonoritatea "abrazivă". Mă mai gândesc dacă voi schimba.

Îți mulțumesc frumos pentru simbolul luminos și pentru cuvinte. Mă onorează.

Ottilia Ardeleanu

câteva greșeli în comentariul meu: abrupt*, întemnițau*, și încă două virgule, cred.

în plus, am descoperit și o altă toamnă:

http://www.youtube.com/watch?v=RO6K_5CZhAI&feature=related

acest 22 septembrie-i urma lui 11 septembrie-n tine
o apasare de simultan
cu clipele unei veri ce-a trecut
marturie fiind frunzele arse de castan

“mă dor și mă tulbură, mă iubesc și îi iubesc și mă prăbușesc cu ei cu tot într-o emoție cu care doar toamna aceasta”

credeam ca
aici se mai ascunde poezia
in buricul degetelor
alergand peste litere
ca funigeii de toamna-s de vina
apoi am vazut ca-s urme din turnurile gemene
cu starea de panica inceputa sa-ti semene
a toamna strapunsa
ca-n istoria asta

“unii în picaj își dau drumul în libertate, întorcându-se în pământ semințiile, alții își sună rudele, fac poze de groază cu celularul, spun ultimul te iubesc, unul în fața celuilalt, celălalt în fața altuia, altul în fața unuia, spun te iubesc în fața telefoanelor, în fața camerelor de supraveghere, în fața oglinzilor, în fața monitoarelor și lumea se transformă într-un ecou te iubesc și într-o undă te iubesc, toți spun te iubesc în loc de orice rugă, acum ei își dau seama că iubesc cu adevărat, că nu mai e timp să o spună,”

eu nu dau stele
dau insa ramura de maslin salbatec
pe scara vaporului

Un text emotionant despre frumusetea spirituala a omului confruntat cu dezastrul. Este socant si in acelasi timp are un efect moralizator. Felicitari!

Felix

trecerea dumneavoastră pe aici mă onorează!

Cristian: îți mulțumesc pentru videoclip, mi-a plăcut "... toamna" lui Tudor Gheorghe, grațioasa contopire dintre cromatica toamnei și melancolica melodie.

Ioan-Mircea Popovici: vă mulțumesc mult pentru "ramura de măslin sălbatec", cu credință am s-o păstrez.

Felix: bun venit în această pagină! mă bucură reacția ta și îți mulțumesc.

din nou, mulțumirile mele, tuturor.

Ottilia Ardeleanu

tehnica asta nu tine. daca ai scrie textul respectand regulile gramaticii si nu cele ale poeticii agonice, nu ai mai chinui cititorul asa rau (esti rea:P) si am aprecia ce e de apreciat.atat cat e

formal - aș cîrcoti doar că emoție, iubire, tulbură, și "iubesc" (de 10 ori) mi se pare sufocant, iar din "toamna mă străpunge cu fuselajul, etc" ar trebui să scoți profundorul, pt. că e la coada avionului, și n-are cum.
iar "pudră" e prea de budoar, nu știu. aș încerca pulbere.

vă mulțumesc pentru trecere și comentarii.

Dorin, am mai spus-o: asta a ieșit, chiar nu am vrut să omor cititorul :)

Radu, cam asta era baza textului, dacă aș scoate din "iubire", ea nu ar mai fi sută la sută, apoi, celelalte nu știu de ce ar trebui scoase, au rostul lor, chiar profund.

vă mulțumesc, încă o dată,

Ottilia Ardeleanu

de cuvinte disperate de iubire, care înseamnă rămas-bun, cuvinte care-ți taie respirația, că acel ”11 septembrie” nu a fost altceva, decât asta...
Asta a fost...

Momentele pe care le-ați transpus în această poezie plină de dramă, de disperare, de toamnă, au fost reale!...

Mult succes în tot ceea ce faceți.
Sorina.

mulțumesc foarte mult pentru trecere și comentariu.
același lucru îți doresc și eu, succes și numai bine!

Ottilia

"celalalt in fata altuia, altul in fata unuia" ...
acel "din iubire"(de la final) cade precum un mar (prea)copt - destul de ciudat/curajos/comercial/paradoxal.../ - un text in echilibru, pana si acele stridente(urla, profundorul) ii dau rotunjime...tinand seama de faptul ca modul de expunere(sau maniera de redare) este unul statutar(a) aici.

bun venit în această pagină! popasul pe text, comentariul judicios mă onorează și îmi fac plăcere. mulțumesc.

Ottilia Ardeleanu

un text emoționant cu trăiri și setimente interioare
care nu se pot comenta.
mă bucur mult că am avut prilejul de a citi un text deosebit.

cu sinceritate,
teodor dume,

Teo, mă bucură și mă onorează, în același timp, cuvintele tale. toamna asta se face vinovată...

Ottilia Ardeleanu

textul acesta e reușit, ottilia...
iar acel obsedant ”te iubesc” de aici se mulează perfect pe starea mea de acum :). drumul acesta pe care ai pornit acum pare unul mai interesant, mai provocator. ceea ce remarc prin majoritatea textelor tale (unele mai reușite, altele mai puțin) este emoția. plus acea continuă încercare de a sugera... sensibilitate e suficientă, firește. rămâne să amesteci, să te joci cu toate. și eu fac la fel :)
mai trec

înțeles este că și poemele "ciuntite" (ca să le zic într-un fel) sunt parte din mine, și ele au (avut) rolul lor, că mă preocupă să fac lucrurile cât mai bine, și că, arta nu este o producție în serie de șuruburi. uneori, o (anume) cizelare poate distruge o parte a frumosului, poate chiar în totalitate, tocmai din dorința de a obține ceva și mai frumos, și mai aproape de perfecțiune. însă, ce-i drept, totdeauna am pus emoție, aproape în fiecare cuvânt, în ce măsură se vede aceasta depinde, în bună parte, și de receptor.

ceea ce mă bucură este faptul că te-ai hotărât, în sfârșit, să lași un comentariu aici. și că, e de bine. mulțumesc.

Ottilia Ardeleanu

Îmi place mult, acest text îmi stimulează secreția de adrenalină: mă trece într-un timp relativ scurt printr-o mulțime de stări contradictorii și-mi arată o altă latură a iubirii, una mai...nebună și nonconformistă. Felicitări!

Andreea, mă bucur că textul te-a atins până la modul stimulator. ești binevenită.

Cam lacrimogen finalul, de la "dar femeia aceea sunt eu".
Vezi, Ottilia, cândva se putea. Prozopoem adevărat.

cum tot în acest fel este și "moment"-ul meu liric, a nu se insista inutil pe alte căi.
Vă mulțumesc aici, Emilian, Irinel.
Acea putință de care zici, Irinel, a evoluat.
Femeile, bărbații devin puternice/puternici doar împreună, în viață ca și în poezie, Emilian.

E.L. cu ce a greșit?

am accentuat cele scrise de tine și mulțumesc pentru steluță, desigur.

Tot nu înțeleg, Ottilia. "Momentul" nu-i poezie.

Doamna Ottilia este o poetă! Eu cred că este însăși poezie! Te rog să taci!

ia-o cum vrei. Poate că pentru tine nu este. Dar nu lua dreptul celorlalți să simtă că este poezie!
Momentul este poezie! Și cu asta, basta!
Iar sub textul de mai sus, nu-și au rost altfel de comentarii.

Îmi cer scuze pentru incoerențe... vă invit pe pagina mea oriunde.

voi citi, cu siguranță. Mulțumesc pentru cuvintele generoase.

Nu știți că "Momentele" sunt proză scurtă? Nenea Iancu să vă reînvețe.

umbli cu subtilități. repet, Irinel, ia-o cum îți place. moment-ulve scris, cugetat, simțit. până la urmă, fiecare să se lase lovit, trăsnit, doborât, ori dimpotrivă, înălțat, zburat, fumat...
mulțumesc.

pentru luminița din colț!