Mihai Robea

În opoziție cu cealaltă forță care avea ca scop Controlul, Cercurile se închideau atunci când era afectat însuși Echilibrul. Cele 7 Regimente de Gardă fuseseră semnalate pentru prima dată în

Treierătorile Au rămas scuturându-și brățările; Din dovleacul acesta ceresc, Tată sfânt, Să îmi tai Ca să cresc! Mâine vin după rest. Giruete Gestionate-n pustiu de paiete, De la rudă

Pe locul acela stătea o femeie din Jurilovca. Mi-a întins o fotografie, apoi mi-a zâmbit, n-am mai întâlnit-o de-atunci. Într-o zi am întâlnit un bătrân, se oprise lângă un copac cu toate

Lazăre, cuvintele toate sunt botezate cu fapte; ale străinilor ca o cruciad-a copiilor întoarsă din drum.

Prima zi, Peste rușinea de-a fi, Primul ceas Când în lumin-am rămas, Primul pod Dus peste iarnă zălog, Ce firesc Mersul pe brânci când e lest! Prima zi Alții o-nvârt ca pe jar, Nici

De la o vreme cresc râși, sălbăticesc măslini ori cormorani, mă mai bâiguie un măslin necopt sub frunzar. De la o vreme uit, mă las de o parte, cealaltă parte din mine pleacă într-o

(Un birou auster. Față în față, un bărbat în uniformă, trecut de 50 de ani, și un bărbat de vreo 40. Pe chip i se citește concentrarea și o oarecare oboseală. Răspunde la întrebări calm. Omul în

Un soldat Pe urmele timpului Cadențând în arșiță, Nicio pală de vânt, Înzăoat în cuvânt Din genunchi se ridică. Un soldat Pe urmele tigrului Între lanuri cu maci, Înmiit în ecou, Arde

O palmă deschisă ca o frunză de arțar purtată-n fiorduri mult prea departe; o velă arcuită ca o aripă de fluture izbindu-se-n lămpi; câțiva nori vineți- niște scribi

\'Þi lunecă marama de pe chip în cărți, Praful de pe drumuri să îl bată-n porți. Vine-o zi în care stins mă voi pleca Cum un șarg își trage însăși viața sa, Vine-o zi în care simți că pe

Uneori ascult Parcă de demult, Când mă simt străin Și-aș voi să vin, Mi-e acum puțin Sau Prea multă teamă. Să mă-ntorc grăbit, Poate am greșit, Poate-s fericit, Poate am mințit, Poate am

Au venit felcerii, mi-au înfășurat prietenii în foi de cort, apoi i-au cărat, rând pe rând, din tranșeea albastră. În stânga tu, în dreapta eu, apoi sergentul Hristea târându-și un

Răni Pe fața nevăzută a lumii, În umbra făpturii, Căi În marginea lacului, Sub cleștii din zodia racului, Cioturi În orbitele gerului, Pe buze rugină, Rugină sub tălpile

Leg câinii războiului, am lanțuri la mâini, m-adulmecă-n noapte peste zăpada dintâi. Pe buza ciuntit-a speranțelor mai am un singur cuvânt, din limba pierdut-a izvoarelor rămâne un strop pe

Ne-am întâlnit într-o zi pe drumuri de munte, mărșăluiam fiecare spre o altă cetate. Erai în fruntea cuvintelor tale, eu printre ai mei descălecasem să fac loc cuvintelor rănite. Ridicam

Te plimbi în lungul cheiului, te-așezi la o masă visând, prea obosit să-ți mai aprinzi o țigară, comanzi o cafea, câteva scrisori pe care nu le deschizi au ajuns peste ape. Un timp ai făcut

Au plecat într-o noapte într-o tăcere de moarte să-și încropească o Patrie. Fără să-și întoarcă privirile urcau pe corăbii, aruncând făcliile printre ultimii fulgi, și, ciudat, acestea nu se

Rămân agățat în siliștea păcălelilor, cu un picior în Grand Canal și cu celălalt păscând iarba în Balta Mare. Aștept calmul să-mi vânture urechile, un plebiscit în vinerea mică, în mansarde

Această zi a rămas fluierând Cu o mână într-un alt buzunar, A plecat la o regată frivolă Într-un port din Madagascar. Poate e noapte și nimeni nu știe, A nimerit în calende la o

Nu rămâne nimic, ochii celeilalte pietruind o cărare terminată nu știu cui. Întorci clepsidra și-ntr-o clipă o sfărâmi, rămân câteva cioburi, o șuviță de sânge, nisip și o părere de

Mureau încet, fără curaj, Și triști, și scunzi, Că nici triaj Nu mai era în urma lor Și niciun tren, Și nicio gară prinsă-n stern Să-i mute parcă din blestem, Și n-aveau cui Să-i plângă

Treci în lungul pâraielor alegându-ți o piatră, așteptând să-i dea tuleiele, să-i crească mușchi între două pândare, lăsând gândului timp să-și facă un cuib; poate mâine își vor lua

Sirocco, Panaceu pentru o moarte în zori, Pentru speranțe și spânzurători. Deschideți ferestrele, Toate ferestrele, Să bată vântul, Să-mi iasă numele din pereții aceștia! Halebarde