Mihai Robea
@mihai-robea
n. 1966, București; în primele rânduri ale Revoltei Decembriste din 1989; printre inițiatorii primelor sindicate studențești; absolvent al Facultății de Filosofie (Filosofie-Istorie), Universitatea din București, 1992; autor a două volume de versuri ["O singură inimă", Casa Editorială Muntenia, București, 2006; "Rămâne-un răspuns pentru toate", Casa Editorială Muntenia, București, 2009]; autorul…
Ți-aș rămâne îndatorat daca mi-ai arăta, ca să înțeleg, câteva pânze poetice suprarealiste, bănuiesc că te gândeai la câțiva autori, eventual români, dacă nu-ți cer prea mult. Eu nu prea citesc poezie, doar proză. Ca să știu de unde să încep să-mi completez lacunele.
Pe textul:
„Tot ce rămâne" de Mihai Robea
răspunde ca o formă de ostilitate.
Pe textul:
„Cealaltă zi" de Mihai Robea
"O limbă barbară latină se vorbea și în provinciile Illyricului încă înainte de cucerirea romanilor"
SEXTUS RUFUS(? - 65 d.HR), "Breviarium", C. VIII
"Colhii și dacii mă cunosc, ei vorbesc o limbă barbară, de idiomă latină"
HORAȚIU(65 - 8 î.HR), "Odele",I, 20
"Geții și Sarmații apar ca popoare înrudite și vorbesc aceeași limbă latină"
OVIDIU(43 - 17) î.HR, "Tristele", II, 188/189
"Limba priscă, adică limba bătrână, a fost aceea pe care au folosit-o locuitorii cei mai vechi ai Italiei, în timpul lui Ianus"
PAUSANIAS(sec. II, d.HR), "Istoria Greciei"
Se adaugă Livius Titus, Velleius Paterculus etc.
Ovidiu scria ceva interesant:
"Dacă cineva ar fi silit pe Homer să trăiască în țara aceasta, vă asigur că și el ar fi devenit get"
Pe textul:
„,,Dicționar etimologic român; I. Cuvintele de origine dacă” Autor Petru Dincă (Premier, 2011) " de cornel marginean
Câteodată cineva ne aduce scrisori pe drumuri de Țară, oamenii le citesc, uneori se bucură, alteori se întristează,
dar veștile astea le așteptăm cu toți.
cu respect și prietenie
Pe textul:
„Alienatul 1, alienatul 2, alienatul 3 ș.a.m.d." de Nicolae Popa
Ai folosit repetitia, inversia, focalizarea asupra detaliilor si ai optat pentru exagerari voite - pentru a obtine efectul maxim, ca in minimalism, sau dracu\' mai stie ce(putem face si o analiza aplicata - ca sa vezi cat inteleg - vrei asta?); ca e bine sau rau nu este treaba mea. Doar ca in cateva locuri aceasta optiune pare exagerata/hazardata si te pune pe ganduri, tine de evidenta. Ca eu m-as apuca sa te invat cum se scrie..altceva mai bun chiar n-am de facut! Am precizat ca este o parere. Intentia mea chiar ai sesizat-o! Țîcă!
Pe textul:
„Andrei" de adrian pop
De ce trebuie să fie poeții niște perdanți, niște marionete, niște măscărici la mesele mari(fără nici o legătură cu tine), niciodată n-am înțeles. Datorează cuiva, ceva? Sau poate datorează, fiindcă astăzi avem libertatea să scriem tot ce ne trece prin cap(și nu e rău, chiar dacă uneori ar trebui să fim mai atenți)
Am cunoscut aici(și nu doar aici), oameni si poeți deosebiți, din generații diferite, cu moduri de a scrie diferit. Cu siguranță vor fi înțeles înaintea mea că nu există decât un singur drum, spre viață, spre oameni, spre Țară. Cam asta am vrut să spun în comm-ul trecut, cred că este un punct de vedere al bunului-simț de care ar trebui să ne aducem aminte cât mai des.
Stau și mă uit la site-ul lui Radu și mă gândesc că ar putea ajunge repede să aibă de zece, de douăzeci de ori mai mulți cititori. Ar trebui doar ca toți editorii să-și facă datoria. Ori să ajungă acolo câțiva oameni ceva mai pricepuți. Și chiar și aceia care își doresc atât de mult să ajungă la RECOMANDATE ar avea de câteva ori mai mulți cititori. Dar, evident, asta e alegerea proprietarului.
Pe textul:
„Doamne, orbule tovarăș" de Stefan Doru Dancus
Grigore Vieru nu mai este. Dacă ar fi putut să ne dea tuturor ceva din iubirea sa de Țară, și-ar fi deschis palmele spre noi. De fapt, asta a făcut tot timpul. Voi știți mai bine. Și noi rămânem cumva vinovați.
Azi se aprind lumânări la București și peste toată țara. Iar cuvintele înseși sunt de prisos.
si eu aproape mă simt vinovat pentru că mai vorbesc
Dumnezeu să-l odihnească!
Pe textul:
„A murit Grigorie Vieru" de Caraman Vlad
...mi-e teamă că dincolo de zidurile acestei lumi literare totul stă altfel.
Pe textul:
„Despre ce să nu duci cu tine în poezie" de adrian pop
Si-ar pastra profilul si fara larghetea unor explicatii sau adaosuri gen:
,,..tale, acel zid care ti-a ingradit existenta
..stiu ca nu crezi, ai ramas cu impresia asta
..ma rog, ar trebui sa o faca ...
poate pentru ca in poezie notele personale se pierd, se estompeaza, am indoieli ca este bine sa-i agatam de picioare balast, generic vorbind
/ vezi soarele cu mustățile lui țâșnind înspre cer
noaptea, luna ți se pare o meduză albastră /
frumos, aproape memorabil, ca un ceas al imaginilor dat inapoi
Pe textul:
„știi ce zic?" de Anghel Geicu
Tonul - legătura cu crucea e taman cât revelația cu un Dumnezeu zgârciob. Pe din două pot fi doar cruciulițele cumpărate din moll.
Ceva poezie alunecă spre final.
Pe textul:
„plicuri cu sânge " de Silvia Goteanschii
Un text autentic, ca o apă de rouă în mijlocul pustiului.
Pe textul:
„întoarcerea acasă" de Emma Greceanu
Pe textul:
„nebunika " de Silvia Goteanschii
"Sub dogma cunoscuta persista ritualuri, obiceiuri, traditii si practici a caror semnificatie s-a pierdut ori abia daca se mai intuieste (zalmoxianismul arhaic) pe care Biserica oficiala nu a reusit sa le inabuse ori confiste."
Intamplarea face sa fi fost interesat, acum cativa ani, daca acest cliseu are acoperire in realitate (fie daca sunt elemente care sa confirme ca a avut loc in trecut). Si am aflat ca nu, desi as putea sa spun ca am fost destul de curios. In fapt, Biserica nu condamna decat practicile magiei negre (presupunand ca ar fi si una alba, ma rog). Si nici nu depune eforturi sa "inabuse" ori "confiste" ritualuri, obiceiuri, traditii si practici. Ba chiar sunt locuri, in Balcani, unde sprijina traditiile sa ramana in picioare. Acum, ca d-ta ai intalnit, daca ai intalnit, pe cine-stie-cine care intelegea 'lucruri' pe dos, adica dupa cat il ducea capul, este cam altceva.
Pe textul:
„Noul zalmoxianism" de Dumitru Sava
Pe textul:
„Noul zalmoxianism" de Dumitru Sava
Pe textul:
„Românii" de Dumitru Sava
Observ că s-a obținut ce se putea obține, prin vocea Bisericii la cel mai înalt nivel, anume sudarea breșei căscate artificial între cei care susțin adevărul istoric - că nu am fost romanizați - și Ortodoxie. Ar trebui amintit că această ruptură s-a datorat, în principal, acelora care nu au înțeles că religia lui Zamolxe a corespuns unei perioade istorice.
Pe textul:
„Românii" de Dumitru Sava
Titlul privește exact spre acela care mi-a plăcut, și mie, mai mult.
Pe textul:
„Ziua recoltei" de Ion Rășinaru
Oricum autentic, poezie.
Pe textul:
„cum am venit (sau nu) pe lume" de enea gela
"bratele mi s-au lungit de atat dor
si au inceput sa atarne pe jos ca niste serpi"
ori vii cu ceva in crescendo, ori renunti si o lasi suspendata, fiindca efectul se pierde; in mod normal ar trebui sa fie vorba de un discernamant implicat, nu de premeditare, "miză", prostii. Fireste, ideal ar fi sa ne mitraliati cu un arabesc, dar asta e greu pentru oricine.
Pe textul:
„Gabi" de Gabriel Nicolae Mihăilă
din ce am vazut, textul se sustrage stilurilor consacrate aici: prichindeala in faza terminala, pinocchio levi, kiki-vulgaroctonul etc. Asta e bine.
primele patru versuri spun ceva, sunt in regula, desi nu vad ce sens mai are "doar din cand in cand", stufaris, fiindca sensul este inclus/preluat de ceea ce urmeaza, iar pentru a sublinia - in acest contex - nu vad rostul
Genul de dispunere pe care vi l-ati ales are un anumit succes numai daca spuneti ceva care sa ne lase cu gura cascata, asta daca nu reusiti sa scuturati salvarii metaforei. De cele mai multe ori, in poezie, cumintenia tonului este naruitoare, va pierdeti cititorul, casca, se aude sforaind dar inca nu a adormit!
Desigur, parerea era valabila daca nu aveam, in fata, un text incadrat la "personale", butaforic.
Pe textul:
„principul incertitudinii" de Mariana Pancu
