principul incertitudinii

suntem împreună, doar când și când, nici n-apucăm să ne gustăm flămânzi unul pe altul, că realitatea ne-a și despărțit, fiecare e în partea lui de minciună și adevăr, nordul și sudul se instalează atât de comod între noi, doar probabilitățile sunt cele care ne mai guvernează mișcările, cu cât deviem mai mult de la standard, cu atât mai multe incertitudini există între noi: poate că în alt spațiu și timp am trecut unul lângă celălalt și am fost mai fericiți fără să ne cunoaștem, fără să ne zâmbim, fără să ne ținem de mână, eu și toate femeile care te-ar mai fi putut iubi, tu și toți bărbații care m-ar mai fi putut iubi poate că e zadarnic să ne mai construim acum cuiburi de-o noapte sau două, să ne inventăm propriile paradoxuri și anomalii temporale, eludând zâmbind toate arhetipurile inventate de alții, degeaba îți trimit în scrisori părți din mine, din mirosul meu, din viața mea, din tot ce visez fără tine, eu încerc să te uluiesc, tu taci, ai depresiile tale, mi te scurgi printre degete și atunci mă-ntreb cine te are mai mult, dacă eu te am atât de puțin poate că azi suntem două puncte cardinale care se-atrag doar dintr-o eroare de calcul a sorții, poate că, într-adevăr, între noi previzibilul nu va exista niciodată, sau poate că suntem doar orbi și nu vedem noi niciun sens e tot ce mă mai face să plâng, e tot ce te sperie și te mai face să alergi înapoi, mereu la țărmul unde lucrurile și-au avut început ne mai vedem, rareori, tu încă mai cauți un sens în tot acest puzzle dintre noi doi