eli, cele 52 de umbre
încep să te uit încep să te pierd sub povara coroanelor de pe mormânt silabisesc numele scrijelit pe crucea din lemn de stejar lăcuit încerc să dau un sens literelor, cifrelor 02.09.1969 -
Poem pentru Eli
și ai plecat ca o furtună de primăvară răscolind vieți într-o singură zi fără un rămas bun, fără adio, trupul tău și-a primit temnița, am acceptat asta dar inima îmi spune că încă ești deși
Sisif era fericit
Numără până la 10. Asta îți șoptește vocea de lângă tine. Privești în tavan încercând să găsești acolo un punct de reper care să-ți arate unde te afli. Întorci cu mare greutate capul spre dreapta.
Sindromul Benjamin Button
Știu foarte bine să aștept cu genunchii la gură, cu ochii închiși, cu pumnii strânși să vină vremea în care să-mi pot adormi undeva, oriunde, toate visele născute cu sindromul Benjamin
e atât de puțin noi
suntem ireali în iarna asta care a uitat să vină peste oraș dacă nu ninge nu se nasc îngeri și demonii umblă dezlegați prin sufletul meu e atât de puțin noi când vine seara și eu sunt
suma celor mai frumoase amintiri
dacă esențialul s-a spus, e timpul să revenim în mătcile noastre, să ne rugăm ca resturile unei mari iubiri să nu se risipească, să fie adunate de pe țărm de pescari, să devenim lemne pentru
road to hell
e primăvară și sunt oarbă de când ai plecat magnolia a mai murit o dată am încetat să-mi mai socotesc anii după numărul petalelor care au căzut peste amintirea ta, să-ți marchez absența cu
vine o zi
recunoști, asta ești, o hartă care așteaptă să fie descifrată cu un x mare și roșu ce marchează locul unde ți-ai ascuns unica fărâmă de suflet până acolo ai trasat un drum cu sens unic cu o
if you love somebody, let him free
în casa bunicii crăciunul avea un parfum aparte a mere coapte, turte cu nuci și scrijele portocalele, un lux pe care mama și-l permitea rareori, le puneam în brad minunâdu-ne de frumusețea
blacksad
am văzut cândva un film în care eroul îngheța timpul și aș vrea să-i pot urla și eu așa: freeze!!! iar el să înceteze brusc să-mi mai rânjească în față hands up!! (știu că în buzunarul stâng are
too much heven
crăciunul era singurul timp care ne strângea împreună, pentru asta juram în fiecare zi, cu mâna pe inimă și degetele încucișate la spate, că am fost cuminți, am mâncat tot și am ascultat-o pe
not today
timpul îți urlă în timpane azi nu ai fost fericit cum ai zgâria pe un jeep 4x4 porsche cayenne cu un cui ruginit spală-mă timid, scrijelești într-un colț de suflet iubește-mă apoi cu genunchii
patul lui procust
ești doar o gospodină care-ntinde vise la soare, le așezi apoi în camară, să doarmă cuminți, până la iarnă, dintr-un un zâmbet sau o mângâiere, faci provizii pentru mâine, alegi zilnic
pastișa femeii pe care ai fi putut s-o iubești
e pastișa femeii pe care ai fi putut s-o iubești chiar și pe lumea cealaltă, pentru ea ai fi aranjat cu flori de colț partea de iad la care ați fost condamnați, ai fi așteptat-o cu pletele în
nu plânge, ană
în copilărie, am furat o carte din biblioteca orașului, azi nici nu-mi mai amintesc titlul ei, știu doar că mi-am dorit-o atât de mult, încât mi-am călcat în picioare toate principiile pentru
how to find a missing person
e o zi oarecare, a 73-a zi din an, azi toate lucrurile din viața mea încep cu nu: nu m-am trezit alături de tine, n-am băut cafeaua împreună, nu mai am aer, din cel pe care l-am respirat cândva
my bucket list
life is so unfair, fiecare clipă în care ai făcut fericit pe cineva, nu primește discount, dumnezeu nu negociază cu nimeni, viața nu negociază cu nimeni, moartea nu negociază cu nimeni, nu
bacoviana
despre mine pot să-ți spun că sunt bine, aici, plouă ca la-nceputul lumii, norii se nasc plini cu lacrimi de plumb, le adun în caușul palmelor, voi avea atâta nevoie de ele atunci când zilele
stop joc
poate că pentru tine e doar un joc, ca atunci în copilărie, când ți se părea că nimeni nu te iubește și-ți imaginai că mori timpuriu, că toți cei din jurul tău te plâng înconjurați de
o mie și una de morți
la semafor, în fiecare dimineață, o șeherezadă urbană și-o mână întinsă spun o poveste, unii plătesc pentru ea, eu închid ochii, număr în gând câți pași sunt din realitate-n poveste, din viața
la meteo se-anunță soare
la meteo se-anunță soare, adie un vânt de primăvară peste magia crăciunului tău, e sărbătoare și ne-am despărțit de miloane de ori pe secundă (niciodată n-ai plecat când aveam soarele-n ochi)
oamenii de la dunăre
oamenii de la dunăre sunt oameni care curg domol, printre maluri străjuite de sălcii, nu-i poți prinde niciodată, nu au poduri și nici vaduri prin care să poți trece, poți doar să-i admiri de
incanto
zăpezile de altă dată se scurg de pe streșini în sufletul tău au trecut milioane de ani în care ai fi vrut să-i spui că-ți lipsește, dar n-ai știut cum să faci asta, mult mai ușor a fost să
no more
cu fiecare zi împreună am murit puțin câte puțin, orice pas către tine era unul spre uitarea care avea să vină, oricum asta e o lege a firii, iar noi nu am fost zei: m-am hrănit cu visele tale,
principul incertitudinii
suntem împreună, doar când și când, nici n-apucăm să ne gustăm flămânzi unul pe altul, că realitatea ne-a și despărțit, fiecare e în partea lui de minciună și adevăr, nordul și sudul se
avatar
despre tine sunt multe lucruri de spus: fumezi țigări de foi, asculți tango to evora când ești singur și trist, dormi iepurește, întotdeauna pe partea dreaptă a patului (cea fără vise), te
doar niște gânduri
timpul nu are limite, nu are vârstă, nu are riduri, deși un an are 31.536.000 secunde, o secundă are 1.000 de milisecunde, prezentul devine trecut într-o nanosecundă, în momentul în care te
zidul fără umbre
cândva, mon coeur, când mă vei fi condamnat deja la uitare, voi redeveni zidul pe care nu-l vrea nicio umbră, îmi voi decupa definitiv din inimă, din suflet, din aerul pe care l-am respirat
zidul fără umbre
cândva, mon coeur, când mă vei fi condamnat deja la uitare, voi redeveni zidul pe care nu-l vrea nicio umbră, îmi voi decupa definitiv din inimă, din suflet, din aerul pe care l-am respirat
Oamenii de la Dunăre
Oamenii de la Dunăre sunt oameni care curg. Curg domol printre maluri străjuite de sălcii și nu-i poți prinde niciodată. Nu au poduri și nici vaduri prin care să poți trece. Poți doar să-i admiri
Niciodată singură....
Când l-am simțit prima oară am fost mai mult mirată decât speriată. Baia fierbinte imi amorțise parcă toate simțurile. Îmi pipăiam sânii și îmi spuneam singură, inflexibilă, impasibilă: am un
Cultura, cornul si laptele
Mamica fiind, cu griji pe cap si cu nevoi, stau si ma gandesc la uimitoarea decizie a guvernantilor in ceea ce priveste ,,programul social,, -adica pe scurt- cornul si laptele si nu stiu de ce mi-au
Revelația cotidianului
Lui Filip Până acum câteva zile mi se părea că sunt cea mai tristă, cea mai nefericită, cea mai neînțeleasă, cea mai ne... , ne... , ființă de pe pământ. Ajunsese chiar să-mi placă
