Mediu
Lui Filip
Până acum câteva zile mi se părea că sunt cea mai tristă, cea mai nefericită, cea mai neînțeleasă, cea mai ne... , ne... , ființă de pe pământ. Ajunsese chiar să-mi placă ,,nefericirea,, mea, mă înfășuram în ea zi de zi ca într-o mantie călduroasă. Numai că la un moment dat cineva m-a tras de mînă, mi-a arătat COTIDIANUL și m-a întrebat:
,,Ești tristă și nefericită? De ce? Ai un servici bun? Esti iubită? Ai o viață implinită? DA! Si atunci nu te mai înteleg?,, Am încercat să-i explic că tristețea mea e o ,,stare,, ce vine din interior... și așa m-am trezit plângându-mă de nefericirea mea unui om mai nefericit decat mine! M-am trezit explicându-i ce înseamnă nefericirea unui OM care nu cunoștea altă stare a vieții.
Când copilaria îți este strivită fără milă de niște părinți care nu au stiut să fie părinți, când un tată cu mintea întunecată de aburii alcoolului te ține suspendat deasupra balconului spunându-ți că el te-a făcut, el te omoară, și tu stai la 3, când ți-ai petrecut de multe ori Crăciunul dormind desculț, flămând și înfrigurat la subsolul blocului, când sora ta este violată de cel care i-a dat viața sub ochii tăi și tu nu poți face nimic, când ți se îmtamplă lucruri care pentru alții frizează absurdul și inimaginabilul, nefericirea nu mai înseamnă NIMIC. Și m-am simțit atât de mică și neînsemnată în fața acelui om, iar nefericirea mea mi s-a părut atât de meschină, falsă și fără substanță. Aș fi vrut atât de mult să pot face ceva pentru el, să încerc să-i redau ceva din frumusețea vieții ce i-a fost furată. ,,La ce bun toate acestea?- mi-a spus -nu incerca să-i explici unui orb ce frumoasă e culoarea roșie, eu nu te pot înțelege!,,
Și atunci, Filip, ți-am dat dreptate. Uneori D-zeu este un administrator neîndemânatic al suferințelor noastre, un funcționar care ține în mâna STÂNGÃ sceptrul pedepsei. Ce folos că tatăl acela a fost pedepsit- un accident de tren l-a lăsat fără picioare -viciul pentru care un suflet a rămas schilodit pe vecie îi dă putere ologului să coboare scările celor 3 etaje, târșindu-și cioatele picioarelor spre cea mai apropiată bodegă.
De ce face D-zeu toate astea? Nu știu! Și nu mai știu nici dacă mai are rost să gândesc precum Arghezi:
,,Singur acum în marea ta poveste
rămân cu tine să mă mai măsor,
fără să vreau să ies biruitor
vreau să te pipăi și să urlu:ESTE! ,,
033.099
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Mariana Pancu
- Tip
- Jurnal
- Cuvinte
- 414
- Citire
- 3 min
- Actualizat
Cum sa citezi
Mariana Pancu. “Revelația cotidianului.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/mariana-pancu/jurnal/17483/revelatia-cotidianuluiComentarii (3)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
BCBCBeatrice Zornek Claudia✓...copac pribeag uitat in campie...n-are sens sa-ti pui asemenea intrebari. de fapt, daca ai ajuns sa ti le pui, probabil in curand vei deveni atee, si te vei revolta impotriva Bisericii, a doctrinelor pe care le promoveaza. Deschide bine ochii la ce se intampla in jurul tau, si poate iti vei da seama ca pe Dumnezeu l-au inventat oamenii. Poate-mi sariti in cap. Ok, sa presupunem ca exista Dumnezeu. Pe mine nu ma preocupa existenta Lui, ci faptul ca Biserica ne impuie capul cu fel de fel de interpretari ale Bibliei. Cel mai graitor exe4mplu este cel al preotului care si-a batut elevii, motivand ca \"bataia-i rupta din Rai\". Daca avem asemenea preoti care pe noi ne invata ce e bine si ce e rau, cum sa nu te revolti? Dumnezeu da bine, dar raul nu e de la El. Raul ni-l facem singuri. Dar bine, atunci de ce mor copiii? Din cauza pacatelor parintilor. Motive plauzibile...pentru cei care n-au urechi sa vada ce spun..
0
CMCateodata este bine sa ne reamintim ca exista oameni ce CHIAR au pentru ce sa sufere. Si sa incercam sa-i ajutam.
Cat il priveste pe dumnezeu, sa-l lasam ingropat in nedreptatile pe care nu le-a impiedicat.
Cat il priveste pe dumnezeu, sa-l lasam ingropat in nedreptatile pe care nu le-a impiedicat.
0
LV
Fiecare din noi are momente cand se simte cel mai... om de pe pamant. Si eu am trecut prin asta pana cand am facut intamplator un experiment. M-am intins pe pamant in iarba noaptea cand cerul era senin si instelat. Si am privit in strafundul universului lasand pamantul in uitare. Si deodata eram singur; pluteam in univers. O farama de praf cosmic in deriva si fara de importanta. Pierdut in infinitul negru ca smoala. Si apoi mi-am adus aminte de pamant. Dar acum nu mai stateam pe el ci il simteam lipit de mine. Eram acel fir de praf cosmic ce sprijinea pamantul. Deodata aveam un rol, aveam o putere. Eram asemeni gigantului care tinea pe umerii lui lumea. Si am realizat ca toti au nevoie de mine si ca sunt cel mai important. Poate pare o prostie, dar incearca si tu. Pentru mine a fost minunat.
0