pastișa femeii pe care ai fi putut s-o iubești

e pastișa femeii pe care ai fi putut s-o iubești chiar și pe lumea cealaltă, pentru ea ai fi aranjat cu flori de colț partea de iad la care ați fost condamnați, ai fi așteptat-o cu pletele în vânt până la umeri, până la brâu, până la glezne, până când fruntea i-ar fi numărat ultimii pași până la tine dansând în furoul ei negru la sălcii ți-ar fi dăruit toți copiii pe care vi i-ar fi dat dumnezeu, ati fi respirat împreună până la capăt tu alegi să-i numeri păcatele ascunse în inimă, descoperi mirat câtă piatră de râu se agăță de glezne, zborul e un vis într-o colivie de aur e doar o reflexie trecătoare prin apele tale reci, icoană păgână la care demonii nu se pot închina, nu vă aparțineți, trăiți în lumi paralele, închisă între patru pereți, prin mansarde, circe îți dresează tăcerile cântând, palma ei păstează căldura palmei tale, undeva, cineva și-a luat rămas bun