road to hell

e primăvară și sunt oarbă de când ai plecat magnolia a mai murit o dată am încetat să-mi mai socotesc anii după numărul petalelor care au căzut peste amintirea ta, să-ți marchez absența cu cercuri adânci în trunchiul copacului pe care-l îmbrățisez în locul tău, să-ți sorb absența ca pe o otravă care aștept să mă vindece definitiv de tine în fața bibliotecii bacovia numără pașii care pleacă eu pe cei care vin și e o cursă pe care nu o câștig niciodată pentru că-mi lipsește răbdarea statuii din piatră iar tu vii din ce în ce mai rar în mine e atît de mult dor că am început să mă rog dă-mi doamne răbdare, dar imediat, ca timpul să treacă, pur si simpu, ca o bătaie de pleoape, să fie mereu azi și azi să fie ziua în care esti lângă mine dumnezeu a clipit ștrengărește pletele mi-au devenit un drum de fier iată, sunt un tren cu toate geamurile luminate și un singur călător peste un deal, o vale, încă un deal și apoi o câmpie port după mine toate amintirile cu noi doi în timp ce tu dormi pe partea fără vise a dormitorului tău albastru învelit în așteptările mele