nu plânge, ană

în copilărie, am furat o carte din biblioteca orașului, azi nici nu-mi mai amintesc titlul ei, știu doar că mi-am dorit-o atât de mult, încât mi-am călcat în picioare toate principiile pentru ea, tot ce-mi spuseseră și mama și bunica despre cea de-a opta poruncă, aveam un palton roșu, uzat, căptuseala unui buzunar descusută era ascunzătoarea perfectă pentru dragostea mea, pulsul în tâmple îmi cronometra bătăile inimii, ca într-un love at first sight am plâns când am îmbrățișat-o prima oară ne jucam pe cele mai înalte clădiri ce se construiau în oraș, prietenii mei erau icari, dedali și meșteri manole, eu o biață ană, pe care n-o zidea nimeni pentru ca nu avea curaj să se îndrăgostească și să se ridice la cer, odată, am urcat pe schele sfidându-i pe toți cei care credeau că voi renunța după primele trepte, am plâns când am înțeles că mult mai dureros și mai greu e să cobori, nu să urci timpul nu m-a vindecat, din păcate și azi mai fac asta, când îmi doresc cu disperare ceva sunt o hoață de suflete, sunt o hoață de zâmbete, sunt o hoață de vise, sunt o hoață de tine, nu dau de la nimic înapoi, urc fără să-mi pese că soarta ne-a legat viețile cu frânghii împletite din cele zece porunci, doar că nu mai plâng, pentru nimeni