Ating

ating clipiri de lumi de la mansardă
și fac cu mâna versului ce zboară
din gândul meu fierbinte într-o doară
spre alte vieți ce-ar fi dorit să ardă

nu sunt nici trist nici vesel bunăoară
îmi leg vocala pe-o mlădie coardă
torent de duh s-a-nfipt precum o bardă
în seva clipei ce nu vrea să moară

a tot gonit cerșind un strop de apă
chiar de nu vreau dureri planând în vânt
deschid în borta vrerilor o trapă
să se prelingă setea în pământ
doar mirtul tandru semne-n cuget sapă
să facă loc zidirii din cuvânt.

Asa am citit, si eu un text minunat. Nu pot vedea textele cu rima decat asa, cu scuze de rigoare autorului, n-am rezistat tentatiei sa-l repun in forma sa.

Mihaela

Mulțumesc de efort. Facem și desfacem. Să o luăm, uneori, ca o joacă. Altfel se plictisesc unii. Eu nu.

Cred ca este bine exact cum este publicat, deoarece are melodicitatea si fluenta unui cintecel saltaret, pe care vrei sa-l fredonezi toata ziua. A-l pune in strofe e ca si cand ai asculta un CD stricat, care face pauze, sau ca si cand ai face bucati o partitura. Poezia e frumoasa chiar dincolo de cuvinte, bravo, de mult n-am mai citit o poezie atit de muzicala.

Înseamnă că nu prea mai citit până acum. Ai fi descoperit de 761 de ori muzicalitatea de care vorbești.

domnule Adrian,
din poezia dvs. am descoperit frumusețea sonetelor.
cel de fața m-a atins și pe mine, și nu numai. acum
se află între preferatele mele.

am un volum cu autograful dvs. și doresc să amintesc un sonet bun
fără să spun de ce:

\"Mai înainte de-a putea să ardă Când roua clipei curge-n mine mută Râvnind secunda în amiezi pierdută De sulițe de foc temută hoardă Mocnitul jar din visuri ne sărută Pătruns în trupul spaimei ca o bardă Mlădia lui zvâcnire de ghepardă Înfinge-n carne gheara să le-ascută Mirările decise să se-avânte Uitările cu pași timizi și goi Și flautul ce nu mai vrea să cânte Să le zidim tăcuți între-amândoi Ca rosturi pământești să cadă frânte La porțile castelului din noi\"

cu plăcerea lecturii,
cristian

Plăcută și pentru mine amintirea unui sonet din volumul 1. Parcă a trecut o viață de atunci, deși sunt numai șase ani. Dar s-au întâmplat multe. Prea multe. Dar e bine așa. Din comoditate și liniarism al vieții nu iese nimic. Așa, tot se mai alege câte ceva. Măcar o apreciere prietenească.