Adrian Munteanu

Totul a prins viață după ce mi-am pus prima întrebare. Căutarea răspunsului te plasează pe diferite trasee care ar trebui – dacă ai o experiență deja conturată în zona trăirii – să-ți indice traseul

Mai sunt 13 zile până la Conferința de Presă și decernarea premiului european NUX, la prima ediție a Târgului internațional de carte de la Milano. Totul se va întâmpla în 28 octombrie, ora 10. Fiți

Spune-mi, iubito, unde-ți e popasul? Spune-mi, iubito, unde-ti e popasul? În cuib zănatec, în amurg de ceară? Unde-ți așezi piciorul să nu piară Urma fierbinte ce-mi ucide ceasul? Cum ai învins

Șoapte din lacrimi, scrijelind pereții șoapte din lacrimi scrijelind pereții șoaptele mării vuiet din străfunduri șoapta culorii ce așterne grunduri șoaptele ierbii-n tainele blândeții șoaptele

Eu, fluturele-alunec în fântână eu fluturele-alunec în fântână ce spaimă hâdă-n trupul meu plăpândul n-am timp să-mi chinui timpul întrebându-l ce vaier lung pe-antene se îngână n-am

Cu ocazia decernarii premiului european NUX la prima editie a Targului International de Carte de la Milano, 26/29 octombrie, se va distribui un pliant cu cateva sonete de-ale mele traduse in limba

Când îmi zâmbește-o geană-n zori tăcute Și pâlpâie un muc de lumânare Pe-nsingurate, tainice altare, Înalț sfios o rugă pe redute De gând jertfit în volburi de uitare. Izvoare din

Pot eu să-nving un fulger cu mânie Înfipt în trup când ai privit cu ură, De n-aș seca un râu c-o sorbitură, Ca-n veșted lujer floarea să învie? Ar dăinui sub un covor de

Nu vreau, nu pot să prind de mâini pe-aceia Ce dănțuiesc din zori și până-n seară, Să-ngân cu ei un geamăt de vioară, Să văd în valuri, împăcat, femeia. Nu știu să calc urcând absent pe

Furați-mi voi lucirea din orbite, Împleticita spaimă să m-atingă, Stârniți furtuna ca în piept să-mi stingă Nădejdile și împlântați cuțite; Întindeți ura, să mă prindă-n chingă, Ochiți

Din răni mustind se naște întremarea; Într-un ocean e loc de-o picătură; După atâtea bice, mai îndură Un rob povara, dăruind iertarea; Mai poți să duci o mână către gură Când ai

Nu văd o frunză, e-un ocean de lavă Ce-a cotropit cu verde crud câmpia. Nu trece-un sol, călcând împărăția Doar cu un gând de ură și otravă, Ca să înșface-n prapuri strâmbi domnia. Nu

Cine îmi dă povara și păcatul, Netrebnicia ghiara cum și-o prinde De șubrezita vrere care tinde Să nu-și mai știe-n râvna ei umblatul? Suișul meu spre culmi de ce depinde Și cât de mult

M-afund în mâl și glezna surd ezită. O-nfrigurare întețește chinul Și risipește asmuțit veninul De îndoială-n oase cuibărită. Mirarea-n toate îmi rămâne vinul Prelins prin colțul gurii ca

În orice dimineață, noi sunt toate. Chiar și privirea. Nici nu știu de-s încă Cel ce am fost, acela ce mănâncă Din fruct oprit sau dă căznit din coate S-ajungă el mai repede pe stâncă. E

Nu scot un sunet, dar din văi eterne, Pe sub arcade așteptând sărutul, Din prăvălirea șoaptei în debutul Uitării care din adânc se cerne, Stegarul tainei își ridică scutul Să-ndepărteze