Stegarul Tainei

Poezia își construiește singură echilibrul conținutual și artistic, ridicându-se pe structura sonetului din juxtapuneri de cuvinte tulburătoare: tăcerea , “uriașul strigăt din adânc”, liniștea “suie-n valuri, falnic”, “Stegarul tainei își ridică scutul”…eliberând un sentiment al triumfului( nu unul zgomotos, chiar discret, cu care putem negocia) asupra vieții și dragostei, creației și cuceririi “tainei”.
Dacă tăcerea capătă atributul unui “uriaș”, iar dacă “mișcarea” liniștii e “falnică”, atunci poetul trebuie să fi fost încercat “din adânc” de acea “vibrație a inimii”( A. Munteanu).
Versul de aur al poeziei : “Trec oști de bronz cu aștrii la oblânc”

Chiar mă gândeam dacă cineva va fi pe aceeași lungime de undă cu mine, cel care, la încheierea acestui sonet, am conchis că există o metaforă conclusivă a întregului, acolo, înspre finalul lui. Ai sesizat-o și îți mulțumesc pentru veghe. Așa cum poziționarea mea față de rosturile poeziei ai descoperit-o: CEEA CE ESTE MAI IMPORTANT NU SE VEDE CU OCHII, CI CU SUFLETUL.POEZIA FÃRÃ EMOȚIE NU EXISTÃ.