septembrie

Un poem care transformă ploile de septembrie în confidente. Îmi place cum se împletește monotonia cu ritmul cadențat al melancoliei, iar imaginea ,,impozitului pe tristețe’’ surprinde într-un mod original fragilitatea timpului. Finalul, cu sentimente care se dezagregă rapid și adevărul descoperit în al nouălea ceas, dă textului o greutate existențială. Totuși, formula ,,sentimentele se dezagregă rapid’’, deși corectă, sună mai degrabă tehnic și poate părea rece într-un context liric, e și dificil de recitat, cred eu… Poemul are momente foarte reușite «impozit pe melancolie», «realitatea este invadată de amintiri», «semn de rămas bun» , imagini simple, dar cu forța de a rămâne în memorie. O poezie care curge ca o confesiune și se așază ca o oglindă a toamnei interioare.