Poezie
toamna care nu mai vine
1 min lectură·
Mediu
autorul
e sub incidența anotimpului care nu mai vine
așteaptă câte un foșnet
frunze căzând din abecedar
își amintește
acum ceva ani începeam facultatea la timișoara
ce oraș ce oameni ce toamne ce toane
acolo am studiat despre cum e să te înțelegi cu motoarele
și despre importanța diodelor
făceam semenicul cu un rucsac plin de voioșie
erau toamne lungi târzii nebunatice
iubeam aerul studențesc
eram recrutați pentru certitudini
ehei cine era mai ca noi la depănușatul porumbului
la culesul viilor
și la seratele dansante
toamnele timișorene erau și cu mircea
baniciu
dar și mai simplu cu fotbalul între profesori și studenți
unde câștigau studenții
iar noi fetele din ilustra galerie ne mândream cu colegii
ehei toamnele veneau regulat
cu ploi vijelii râme pe asfalt și recunosc tare îmi era silă de ele
dar erau toamnele noastre
acum de ce nu mai vii
m-aș întoarce și eu în timpul cel mai nebunatic
04476
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Ottilia Ardeleanu
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 152
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 26
- Actualizat
Cum sa citezi
Ottilia Ardeleanu. “toamna care nu mai vine.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/ottilia-ardeleanu/poezie/14194486/toamna-care-nu-mai-vineComentarii (4)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
OAGeorge. Mnemosina se strecoară cum și când vrea ea. Ceea ce am emis este de un adevăr care nu poate fi contestat. Liric sau nu.
Te rog să nu te mai erijezi în cititor "nespecializat". Altfel, de ce aș mai ține cont de părerea ta?!
Te rog să nu te mai erijezi în cititor "nespecializat". Altfel, de ce aș mai ține cont de părerea ta?!
0
EKDistincție acordată
Poezia ta, Ottilia, eu vad că respiră un amestec de nostalgie și vitalitate, un fel de jurnal afectiv al anilor de formare. Mi-a plăcut cum memoria personală se țese cu memoria colectivă...de la depănușatul porumbului și culesul viilor până la seratele dansante și fotbalul profesori=studenți. Este aici o energie de generație, prinsă între tehnic (diode, motoare) și poetic (foșnetul frunzelor căzând din abecedar). Întrebarea finală, ,,acum de ce nu mai vii", are o simplitate care răscolește, pentru că toamna devine de fapt vârsta tinereții trecute. Un text confesiv, autentic, care reușește să transmită mai mult decât nostalgie: o dorință de a reînvia intensitatea acelor ani.
0
OAErika, în contextul toamnei care nu mai vine, poetic vorbind, timpul trecut devine vital, tocmai pentru că el nu mai vine! Iată! Simplu și concret!
0
Doar părere de cititor nespecializat!