dor cu aripi

Pare un text mai mult construit/gândit decât unul care vine din interior. Poate mă înșel, de aceea, îmi prezint, anticipat, scuzele. Acest fapt nu mă împiedică să apreciez noutatea unor imagini artistice, cum ar fi aceea din primul vers sau „cântecul mateloților-valuri”. Sigur, întregul poem este bine închegat.
Ce mi s-a părut forțat în cotext: adj. „amabilă”. Poate nu am înțeles eu suficient. De asemenea, mi s-a părut, înițial, straniu ultimul vers, însă, cred că l-am înțeles în cele din urmă. Adică verbul „izgonește” mi s-a părut, în context, paradoxal, fiindcă, de regulă, dorul te cheamă, nu te izgonește. Cred că ideea este că dorul te cheamă spre interior, izgonindu-te din peisaj.

A uitat, voiam să mă refer, în mod special, la primul vers. Pescărușul, la mare, este asemenea cocoșului. (!) Se trezește de vreme și ne trezește și pe noi. Imaginea tragerii dimineții de sfoară, una metaforică deosebit de vizuală, m-a trmis nu doar la realitatea răsăritului, ci și la un PPT în care imaginile sunt derulate în lateral, iar apoi, când răsare soarele, prin rotire. Sigur, nici peste versurile 5 și 6 nu pot trece, măcar pentru a răsturna pe „i” într-o mirare. (!) Îmi amintește.cumva, de predilecția lui I. M. P. pentru acest simbol, chiar dacă la tine e altceva, un fel de inimă a textului (miez al textului). Sigur, și la tine, a pune punctul pe i sugerează și altceva decât locuțiunea comună. Soarele nu poate aduce altceva decât lumina șiu căldura iubirii.

Până la urmă, ca să-l parafrazez pe Sorescu, dacă am început cu o ușoară negare a prezenței aici sentimentului, închei astfel: pentru că toate aceste gânduri au fost rostite într-o formă sensibilă, li s-a spus, cum atfel, simțire poetică.